ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5171/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.08.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea în parte a ordinelor nr. 1471, 1475 și 1479/C/2017 emise de pârât și emiterea unor noi ordine de salarizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 majorată cu 10% începând cu 01.10.2015.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea legii nr. 71/2015, respectiv la restituirea diferențelor între salariul cuvenit și cel plătit, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare.

De asemenea, au solicitat repararea prejudiciului creat prin neincluderea în drepturile salariale lunare a diferențelor de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor de la DNA și DIICOT și drepturile salariale stabilite în favoarea lor, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit prin includerea acestor diferențe, recunoscute prin hotărâre judecătorească irevocabilă și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 315 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

A admis în parte acțiunea reclamanților, a anulat Ordinele nr. 1471, 1475 și 1479 emise de pârât în ceea ce-i privește pe reclamanți și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită noi ordine de salarizare a reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 și majorată cu 10% începând cu 01.12.2015.

A obligat pârâtul la repararea prejudiciului constând în diferențele dintre drepturile salariale calculate prin raportare la valorile indicate mai sus și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

A respins în rest acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

3.1. Referitor la respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește plata drepturilor salariale, a arătat recurentul-pârât că atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare a reclamanților, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de noi ordine de salarizare, iar a Ministerului Justiției de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, obligație care incumbă Tribunalului Satu Mare, al cărui președinte este ordonator terțiar de credite, întrucât intimații-reclamanți își desfășoară activitatea ca judecători la Judecătoria Satu Mare.

Astfel, raportul obligațional care are ca obiect plata drepturilor salariale și, pe cale de consecință, a oricăror accesorii ale acestora, dobânzi și actualizări, se desfășoară între intimați și instanța unde funcționează iar obligația plății drepturilor salariale excedează atribuțiilor Ministerului Justiției.

3.2. Pe fond, în ceea ce privește obligația sa de a emite noi ordine de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 și majorată cu 10% începând cu 01.12.2015, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei obiectului, având în vedere că, la data de 24.05.2018, a emis OMJ nr. 2066/C/2018 în baza Legii-cadru nr. 284/2010, O.U.G. nr. 57/2015, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, la art. 1 alin. (1) al OMJ nr. 2066/2018 s-a prevăzut că, în perioada 09.04.2015-31.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și pentru asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Astfel, a solicitat recurentul-pârât admiterea excepției și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018 reclamanților le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON.

În dovedirea susținerilor sale, recurentul-pârât a depus OMJ nr. 2066/2018 și anexele acestuia.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere susținerile recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul Ministerului Justiției este fondat, în limitele și pentru considerentele care urmează.

4.1. Instanța de control judiciar găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiției de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanți, l-a obligat și la plata diferențelor salariale rezultate.

Această dispoziție, însă, va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Justiției de ordonator principal de credite.

Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

4.2. În ceea ce privește aspectele invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiției referitoare la rămânerea fără obiect a cererii de obligare a sa la emiterea unor noi ordine de salarizare în sensul solicitat de intimații-reclamanți, Înalta Curte constată că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/2018.

După cum a susținut și recurentul, prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților-reclamanți în ceea ce privește emiterea ordinelor de recalculare a drepturilor salariale, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

4.3. Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare ca rămas fără obiect și va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând a menține în rest dispozițiile primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 315 din 31 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită noi ordine de salarizare, ca rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la repararea prejudiciului constând în diferențele dintre drepturile salariale pretinse, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.