ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1567/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.10.2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a solicitat:

- anularea notei de aprobare prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulate de reclamant împotriva hotărârii 40/07.03.2019 a consiliului uniunii naționale a executorilor judecătorești, nota de aprobare conținută de procesul-verbal 977/25.04.2019 și

- anularea hotărârii nr. 40/07.03.2019 cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv cu consecința menținerii calității de executor judecătoresc stagiar, a reclamantului A., în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 374 din data de 09.06.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 374 din data de 09.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea primului motiv de recurs se arată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecata va arata, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instant pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Nerespectarea acestor dispoziții legale ar atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăți, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza.

În mod eronat Curtea de Apel a reținut, prin considerentele sentinței recurate, că nu pot fi primite apărările reclamantului referitoare la faptul că a fost suspendat din funcție, cu justificarea că prevederile art. 24 lit. b) din Legea 188/2000 exercițiul funcției de executor judecătoresc se suspendă în cazurile prevăzute de lege, suspendarea dispunându-se de ministrul justiției.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin prisma recursului declarant sub imperiul acestui motiv de recurs, se critică sentința recurată, cu privire la:

a) aplicarea de către instanța fondului a unor texte de lege străine de situația de fapt dedusă judecății;

b) aplicarea de către instanța fondului a unor norme de drept comun, Legea nr. 188/2000, la situații pentru care există o normă specială, Legea nr. 287/2011;

c) textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită, de către instanța fondului;

d) violarea unor principii generale de drept (starea de fapt nu poate face, în principiu, obiectul recursului, care, potrivit art. 488 C. proc. civ., nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate. Totuși, în măsura în care aprecierea probelor a fost făcută de asemenea natură încât a avut ca efect aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material, recursul este admisibil), sens în care solicită analizarea criticilor detaliate și prin prisma acestui motiv de recurs.

Potrivit art. 12 alin. (1) din lege, stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calității de executor judecătoresc și are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă.

Sub acest aspect, solicită să se aibă în vedere că punerea la dispoziție a unor locuri pentru finalizarea stagiu era în sarcina Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în toată această perioadă neexistând nicio soluție din partea Uniunii, astfel încât, consideră că nu poate fi sancționat, cu sancțiunea cea mai gravă - pierderea calității de executor, pentru o culpă ce nu-i aparține.

Instanța fondului a aplicat în mod eronat și fără nicio legătură cu situația de fapt dedusă judecății, prevederile art. 22 din Legea nr. 188/2000, respectiv ale art. 38 din Regulamentul de aplicare a legii, reținând că i s-ar fi dat posibilitate, de către intimată de a participa la examenele de definitivat, deși, la dosarul cauzei, nu există nicio dovadă a acestei susțineri, intimata nedepunând niciun un fel de înscris/dovadă de comunicare din care să rezulte că ar fi fost încunoștințat cu privire la Hotărârea UNEJ referitoare la reducerea perioadei de stagiu. Mai mult, intimata nu a depus la dosarul cauzei dovada organizării și susținerii examenelor pe care pretinde ca le-a organizat, perioada în care acestea au avut loc și nici a modului în care a realizat publicitatea organizării acestora. Doar a susținut aceste aspecte, în cadrul întâmpinării, fără însă a proba aceste susțineri, aprecierea greșită a probelor administrate, de către instanța de fond, conducând la aplicarea eronată a normelor de drept material (substanțial).

Față de aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea notei de aprobare prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulate de reclamant împotriva hotărârii 40/07.03.2019 a consiliului uniunii naționale a executorilor judecătorești, nota de aprobare conținută de procesul-verbal 977/25.04.2019 și anularea hotărârii nr. x/07.03.2019 cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv cu consecința menținerii calității de executor judecătoresc stagiar, a reclamantului A., în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că reclamantul, deși avea obligația de a se înscrie și de a se prezenta pentru susținerea examenului de definitivat, obligație pe care nu și-a respectat-o, în mod legal s-a constatat că acesta și-a pierdut calitatea de executor judecătoresc stagiar. Ca urmare, hotărârile nr. 40/07.03.2019 și nr. 83/11.04.2019 au fost emise de către pârâtă în conformitate cu reglementările aplicabile în cauză.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs invocate.

Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2), art. 38 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 și art. 22

1

din Legea nr. 1888/2000.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Potrivit art. 12 alin. (1) și (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000:

"(1) Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calității de executor judecătoresc și are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei. (2) Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă."

Potrivit dispozițiilor 38 din același act normativ:

"(1) După expirarea perioadei de stagiu executorii judecătorești stagiari sunt obligați să se înscrie pentru susținerea examenului de definitivat. (2) Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești organizează sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției, o dată pe an, examenul de definitivat pentru executorii judecătorești stagiari care au împlinit durata de stagiu, în condițiile prezentului regulament. (3) Nepromovarea sau, după caz, neprezentarea nejustificată a executorului judecătoresc stagiar la două sesiuni de examene de definitivat consecutive atrage de drept încetarea contractului sau de muncă și pierderea calității de executor judecătoresc stagiar. Prin neprezentare justificată se înțelege acea neprezentare datorată unor situații, împrejurări insurmontabile, pe care persoana nu putea și nici nu avea cum să le prevadă pentru a preîntâmpina apariția lor sau a le evita."

Potrivit art. 22

1

din Legea nr. 188/2000 "(1) Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calității de executor judecătoresc și are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei.(2) Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă cu un executor judecătoresc. (3) Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătorești poate aproba, la cerere, reducerea perioadei de stagiu la un an pentru executorii stagiari care se remarcă în activitatea profesională pe baza rezultatelor obținute la conferințele de stagiu și a referatului executorului judecătoresc îndrumător. (4) Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătorești poate aproba, în baza unei cereri motivate, reducerea perioadei de stagiu pentru executorii stagiari care au intrat în profesie în temeiul Legii nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare și care, din motive neimputabile acestora, nu și-au putut efectua perioada de stagiu în aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) din lege."

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că, nepromovarea sau, după caz, neprezentarea nejustificată a executorului judecătoresc stagiar la două sesiuni de examene de definitivat consecutive atrage de drept încetarea contractului sau de muncă și pierderea calității de executor judecătoresc stagiar.

Or, din actele dosarului de fond, rezultă că recurentul-reclamant a făcut parte din Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, fiind înscris la Ministerul Justiției în corpul executorilor bancari la 02.02.2011. La data de 06.04.2012 a fost numit ca executor judecătoresc stagiar, în baza Legii nr. 287/2011, de către ministrul justiției și nu a participat la vreun examen de definitivat organizat de UNEJ și Ministerul Justiției în anii 2013, 2015 și 2017.

În acest context, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia nu trebuia să fie sancționat pe considerentul că ar fi lipsit la trei sesiuni de examen pentru definitivare în profesie, pe considerentul că intimata-pârâtă nu a făcut dovada că i-ar fi comunicat Hotărârea UNEJ referitoare la reducerea perioadei de stagiu, atât timp cât obligația de a se prezenta la examenul de definitivare rezultă din dispozițiile legale sus-menționate, iar în raport de data la care a dobândit calitatea de executor stagiar (06.04.2012), la care se adaugă perioada de stagiu de 2 ani (06.04.2014) nu poate justifica starea de pasivitate în care s-a aflat până la data adoptării Hotărârii nr. 40/07.03.2019 prin care s-a constatat încetarea calității de executor stagiar.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că recurentului-reclamant i s-a pus la dispoziție posibilitatea participării la examenele de definitivat și, în raport de dispozițiile art. 38 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, după expirarea perioadei de stagiu, executorii judecătorești stagiari sunt obligați să se înscrie pentru susținerea examenului de definitivat.

Cu privire la starea de incompatibilitate în raport de care recurentul-reclamant a considerat că nu îndeplinește condițiile de legalitate privitoare la îndeplinirea perioadei de stagiu, Înalta Curte constată că acest aspect a fost tranșat de prima instanță care, în mod corect a reținut că dispozițiile art. 24 lit. b) din Legea nr. 188/2000 menționează în mod expres că exercițiul funcției de executor judecătoresc se suspendă în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 și, pe de o parte, recurentul-reclamant nu s-a aflat într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, în cazul în care s-ar fi aflat într-o astfel de situație era necesar ca suspendarea din funcție să se dispună de ministrul justiției, însă la dosarul cauzei nu există dovada existenței unui astfel de ordin.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 374 din 9 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.