ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1555/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019 reclamanții A. și B. au solicitat anularea hotărârii nr. 620 din data de 18.09.2019, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin Hotărârea nr. 620/18.09.2019 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, lipsind raportul de cauzalitate între criteriul invocat (persoană fizică) și fapta sesizată.

Prin sentința civilă nr. 339/03.06.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel Iași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași cu nr. x/2020.

Prin sentința nr. 97 din data de 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pârâții introduși în cauză din oficiu Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, prin Comisariatul Județean Iași și Administrația Națională "Apele Române" (A.N.A.R.).

Împotriva sentinței nr. 97 din data de 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a luat cunoștință de faptul că recurenții-reclamanți sunt singurele persoane sancționate pentru lipsa unei autorizații ce nu a fost eliberată vreodată, iar în expozeul făcut în fața instanței s-a precizat criteriul de discriminare, respectiv aplicarea unui tratament diferențiat și anume, acela că persoana sancționată face parte dintr-o categorie socială, mai puțin favorizată sau poate chiar defavorizată, fiind vorba despre un pensionar cu o pensie de 1.150 Ron, în comparație cu cei cu care Garda de Mediu a fost îngăduitoare, respectiv S.C. C., o fabrică de produs și îmbuteliat băuturi cu gust de vin construită cu fonduri europene de 1.270.000 Euro nerambursabi, cel mai mare motel din județul Iași - motelul Bucium, firme de salubritate, etc.

Cum se poate ca în cazul D. pentru abateri foarte grave, făcute cu rea intenție, o instanță a putut să transforme o amendă de 30.000 Ron în avertisment, iar pentru un pensionar de bună credință, cu o pensie de 1150 Ron amenda să fie sancțiunea corectă pentru lipsa a ceva ce nu există.

Vătămarea care le-a fost adusă prin sancțiunea discriminatorie aplicată și prin comportamentul diferențiat al instituțiilor statului ar putea fi înlăturată prin constatarea faptelor de discriminare și trimiterea spre o analiză corectă a probatoriului de către Consiliul National pentru Combatrea Discriminării.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Administrația Națională "Apele Române" a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea hotărârii nr. 620 din data de 18.09.2019, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a stabilit că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, lipsind raportul de cauzalitate între criteriul invocat (persoană fizică) și fapta sesizată.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în speța de față nu poate fi vorba despre fapte de discriminare atâta timp cât lipsește criteriul de discriminare.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurenții-reclamanți subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate și vor fi respinse.

Pentru a se constata incidența acestui motiv de recurs, hotărârea recurată trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamanți în contextul faptic dat.

Înalta Curte constată că, din modul de redactare a motivelor de recurs rezultă că recurenții-reclamanți își exprimă nemulțumirea cu privire la aspecte ce țin de modul de soluționare a plângerii formulate împotriva amenzii contravenționale aplicate de Garda de Mediu, aspecte legate de existența sau nu a obligației de autorizare în cazul fosei septice deținute de aceștia, de legalitatea sancțiunii contravenționale aplicate și de proporționalitatea acesteia, considerând că sancțiunea aplicată este discriminatorie.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Având în vedere că dispozițiile legale sus-citate enumeră criteriile de discriminare cu caracter exemplificativ (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată), pentru constatarea discriminării nefiind suficient ca anumite persoane să fie tratate diferit în situații asemănătoare, adică să existe un tratament diferențiat, ci trebuie ca acest tratament să se facă în baza unui criteriu, să existe un anumit criteriu de discriminare, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut atât intimatul Consiliul Naționale pentru Combaterea Discriminării, cât și instanța de fond, că referitor la criteriul invocat de recurenții-reclamanți, respectiv apartenența la categoria persoanelor fizice în comparație cu categoria persoanelor juridice, în situația concretă dedusă judecății, legătura dintre apartenența la această categorie și aplicarea unui tratament diferențiat nu se confirmă, iar aplicarea unei amenzi contravenționale nu poate conduce la concluzia că recurenții-reclamanți pot fi încadrați într-o anumită categorie distinctă de ceilalți deținători de fose septice, ori să se considere că fac parte dintr-o categorie defavorizată de persoane.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că exprimarea nemulțumirilor legate de modul în care este tratată de către autorități problema autorizării instalării foselor septice în cazul altor deținători (persoane fizice sau juridice) de astfel de produse sunt aspecte care țin de legislația în domeniul protecției mediului și cel al contravențiilor, și nicidecum de cele privind existența unor fapte de discriminare, iar tratamentul diferențiat este numai o condiție pentru a fi în prezența unei fapte de discriminare, pentru că este necesar ca acel tratament diferențiat să aibă la bază criterii de discriminare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților-reclamanți sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 97 din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.