ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1543/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.05.2018, sub nr. x/2017, după declinarea competenței de către Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2403/16.04.2018, reclamanta A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

a) anularea, în parte a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017;

b) anularea în tot a Deciziei nr. 31435/31.05.2017 emise de către DGPECU, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Scrisorii de Informare;

c) obligarea pârâtei DGPECU la declararea ca eligibilă a sumei de 507.607,7 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x suplimentară/08.08.2016;

d) în principal, obligarea DGPECU, la plata către A. a sumei de 507.607,7 RON;

în subsidiar:

(i) obligarea DGPECU la plata către pârâta Ministerul Muncii a sumei de 507.607,7 RON; și, subsecvent, (ii) obligarea pârâtei Ministerul Muncii la plata către A. a sumei de 507.607,7 RON.

e) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1610 din data de 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile și acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței menționate în punctul I.2. anterior, a formulat recurs reclamanta A., prin care, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii introductive de instanță, astfel cum a fost formulată, respectiv anularea, în parte, a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017, anularea în tot a Deciziei nr. 31435/31.05.2017, emise de către Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Scrisorii de Informare, obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene la declararea eligibilă, a sumei de 507.607,7 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x și în principal, obligarea Ministerului Fondurilor Europene, la plata către A. a sumei de 507.607,7 RON, iar, în subsidiar, obligarea Ministerului Fondurilor Europene la plata către pârâtul Ministerul Muncii a sumei de 507.607,7 RON și, subsecvent, obligarea pârâtului Ministerul Muncii la plata către reclamantă a sumei de 507.607,7 RON.

Prin calea de atac promovată, a criticat, în esență, recurenta soluția instanței de fond prin care aceasta a reținut că cele două acte administrative, respectiv Scrisoarea de Informare și Decizia de Soluționare sunt motivate, afirmând recurenta că Scrisoarea de Informare nu cuprinde motivele pentru care nu a fost autorizată la plată suma de 527.715,74 RON, iar motivarea actului administrativ trebuia să rezulte din însuși cuprinsul acestuia, iar nu din coroborarea sa cu alte acte administrative sau civile, cum eronat a procedat prima instanță, când a statuat că declararea neeligibilă a sumei de 527.715,74 RON rezultă din coroborarea Scrisorii de Informare cu cererea de rambursare (act juridic care emană de la un terț, iar nu de la autoritatea pârâtă). Mai arată recurenta că prima instanță nu a demonstrat nici motivarea Deciziei de Soluționare, afirmând doar că organul de soluționare a analizat contestația în limitele în care a fost formulată, în sensul că a răspuns criticilor care aveau legătură cu suma invalidată. Afirmă recurenta că, o astfel de concluzie este eronată, întrucât comisia de soluționare a ignorat întrutotul apărările A., nedemonstrând, printr-un calcul matematic coerent, motivul pentru care susținerile privind eligibilitatea sumei de 20.108,04 RON nu ar corespunde realității.

O altă critică formulată în recurs privește maniera în care prima instanță a interpretat prevederile Ordinului nr. 1117/2010 și pe cele ale Instrucțiunii nr. 103, apreciind recurenta că judecătorul fondului și-a însușit, nelegal, punctul de vedere al intimatului-pârât Ministerul Fondurilor Europene, potrivit căruia facturile și anexele acestora nu cuprindeau perioada aferentă închirierii, iar această perioadă nu putea fi determinată în lipsa altor documente de natură a demonstra că sumele facturate reprezintă costul închirierii pe mai multe luni. Astfel, instanța de fond a interpretat eronat prevederile Ordinului nr. 1117/2010, privind natura documentelor justificative în momentul în care a considerat că tabelele depuse de A. împreună cu contestația administrativă, ce au fost emise de B. și care cuprindeau un centralizator cu sălile de curs, zilele facturate, suprafața sălilor, precum și data de începere a cursurilor, nu au valoarea de documente justificative.

Mai arată recurenta că argumentația instanței de fond nu este justificată, în contextul în care ignoră faptul că anexele facturilor cuprind suprafața sălii, tariful zilnic/mp, dar și valoarea chiriei pentru fiecare sală în parte. Astfel, din împărțirea valorii chiriei pentru fiecare sală în parte cu valoarea tarifului zilnic/mp și suprafața, rezultă numărul de zile ale închirierii. Astfel fiind, este eronată susținerea instanței de fond în sensul că facturile emise de către B. nu conțin perioadele aferente închirierii, întrucât aceste perioade puteau fi determinate, în mod facil, pe baza informațiilor cuprinse în factură. În concluzie, DGPECU a avut la dispoziție suficiente elemente prin care să determine perioada efectivă de închiriere pentru fiecare sală în parte, aferentă fiecărei facturi, astfel încât să nu declare, în mod abuziv, neeligibilitatea globală a unor sume, care reprezentau chiria pe mai multe luni și se încadrau în plafonul legal.

Totodată, susține recurenta că potrivit principiului proporționalității, definit în cuprinsul art. 2 alin. (1), lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecventa neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv", or măsură administrativă a declarării ca neeligibile a sumei de 527.715,74 RON nu este adecvată, necesară și nu corespunde scopului urmărit, atât timp cât DGPECU nu a uzitat toate mecanismele legale în vederea stabilirii cuantumului exact al cheltuielilor eligibile.

În litigiul pendinte au formulat întâmpinări intimații Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta A. S.R.L., ca nefondat.

Prin recursul său, a susținut intimatul Ministerul Muncii și Justiției Sociale că în calitatea sa de solicitant și beneficiar al contractului de finanțare x, a încheiat, cu un număr de 5 parteneri, persoane juridice de drept privat, între care și A., acordul de parteneriat nr. 740/16.02.2015, iar în baza obligațiilor contractuale ce îi reveneau a depus, la solicitarea partenerului A. S.R.L., următoarele documente: cererea de rambursare suplimentară nr. 16, prin care a fost solicitată suma de 2.427.182,41 RON, plus TVA în cuantum de 582.523,77 RON, suma din care Autoritatea de Management a validat doar cuantumul de 1.990.545,5 RON, plus TVA în cuantum de 491.444,94 RON, precum și Contestația nr. 1820/06.04.2017 la Scrisoarea standard prin care a fost respinsă, în parte, la rambursare suma solicitată prin Cererea de rambursare nr. x

Apreciază, însă, intimatul că recursul formulat de reclamantă este nefondat, impunându-se menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală, întrucât, printr-o motivare ce respectă exigențele art. 425 C. proc. civ., aceasta reprezintă o corectă interpretare a normelor de drept material aferente materiei îndeplinirii, de către autoritatea emitentă, a obligației de motivare a actelor administrative reprezentate de Scrisoarea de Informare și Decizia de Soluționare.

La rândul său, intimatul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că susținerile acesteia, pe care le apreciază ca fiind o reluare a argumentelor evocate în fața instanței de fond, nesusceptibile de o concretă încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu au aptitudinea de a combate aspectele apreciate de intimat ca fiind legal reținute de prima instanță. Susține intimatul că AMPOSDRU a procedat la verificarea administrativă a cererii de rambursare, sens în care a emis Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017, prin care a autorizat la plată doar suma de 2.481.990,44 RON, iar suma de 527.715,74 RON nu a fost considerată eligibilă, întrucât a fost depășit plafonul maxim eligibil de 75 RON/mp/lună, așa cum stipulează prevederile Ordinului privind cheltuielile eligibile nr. 1117/2010. Totodată arată că fiind vorba de declararea ca neeligibile a cheltuielilor și de aplicarea de corecții în etapa de verificare administrativă a Cererii de rambursare nr. x, nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente.

Astfel, la finalizarea verificării cererilor de rambursare, procedura prevede emiterea unei Scrisori Standard de Informare a Beneficiarului, care este un act administrativ emis în conformitate cu procedura operațională de verificare, cu O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 -2020 și cu H.G. nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014 -2020.

De asemenea, arată intimatul că procedura de soluționare a contestației formulate împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului este cea prevăzută în Procedura operațională de verificare proiecte finanțate, drept cadru legal specific și prevederile art. 273 și art. 274 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, drept cadrul legal general.

În raport de astfel de considerente, apreciază intimatul că, atât actul administrativ reprezentat de Scrisoarea de Informare, cât și cel reprezentat de Decizia de Soluționare, au fost emise, din punct de vedere procedural, în condiții de legalitate, primul conținând motivele pentru care cerea de rambursare nu a fost aprobată în integralitatea sa, iar prin cel de-al doilea comisia de soluționare a contestației răspunzând tuturor criticilor formulate de către contestatoare, cu indicarea prevederilor legale care au fost încălcate, faptul că răspunsul dat de către comisia de soluționare a contestației a nemulțumit-o pe recurenta-reclamantă, neputând reprezenta motiv de anulare a actelor administrative atacate.

Din perspectiva celui de-al doilea set de critici invocate de recurentă, apreciază intimatul că declararea ca neeligibilă a sumei de 527.715,93 RON are drept cauză faptul că, în anumite cazuri, pentru costurile cu închirierea anumitor săli s-au plătit, în cadrul unei facturi, cheltuieli ce s-au situat peste plafonul lunar maxim admis de 3.750,00 RON, în condițiile în care nu au fost precizate, în cadrul facturilor respective, perioadele aferente închirierii, ci doar data de început a închirierii spațiului destinat desfășurării cursurilor. Susține intimatul că sumele care au fost solicitate la rambursare nu au fost justificate corespunzător de recurenta reclamantă, fapt care implică declararea cheltuielilor efectuate peste plafonul lunar aprobat prin Ordinul MMFPS nr. 1117/2010 ca fiind cheltuieli neeligibile la rambursare din FSE, tabelele depuse de recurenta-reclamantă odată cu contestația, provenind de la B., neavând valoare de documente justificative, câtă vreme nu au fost respectate prevederile contractului dintre recurentă și B. privind emiterea facturilor proforma.

În acest context, apreciază intimatul că recurenta-reclamantă nu a prezentat situații și documente justificative din care să rezulte, în mod explicit, sumele facturate pe lună, pentru fiecare sală sau documente și precizări de natură să ateste faptul că sumele facturate au reprezentat costul închirierii pentru mai multe luni, iar acele critici ale recurentei- reclamante potrivit cărora nu se impunea o menționare expresă a perioadelor închirierii în facturile emise de către B., deoarece aceste perioade puteau fi determinate de autoritatea de management din conținutul anexelor facturilor, nu pot fi primite deoarece nu autoritatea de management trebuia să determine perioadele, ci acestea trebuiau să reiasă, în mod clar, din facturi și din toate documentele justificative atașate, pentru ca sumele să poată fi rambursate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinări și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta a structurat argumentele de nelegalitate aduse în susținerea căii extraordinare de atac după cum urmează:

- critici prin care susține o eronată respingere, de către prima instanță, a motivelor de nulitate de ordin procedural, privind lipsa motivării Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017 ("Scrisoarea de Informare") și a Deciziei nr. 31435/31.05.2017 ("Decizia de Soluționare")

- critici aduse manierei în care instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile Ordinului nr. 1117/2010 și pe cele ale Instrucțiunii nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE, privind procedura ce trebuie urmată de către beneficiarii proiectelor finanțate prin POSDRU, proiecte de tip grant, strategic și ajutor de minimis în vederea solicitării prefinanțării, rambursării cheltuielilor și implementării activităților propuse prin proiecte.

Cât privește argumentele prin care recurenta critică soluția pronunțată de judecătorul fondului asupra viciului formal referitor la nemotivarea actelor administrative reprezentate de Scrisoarea de Informare și Decizia de Soluționare, Înalta Curte nu împărtășește susținerile recurentei, pe care le apreciază nefondate.

Astfel, însușindu-și raționamentul juridic expus de instanța de fond în hotărârea pronunțată, pe care îl consideră legal, Înalta Curte reține că, deși motivarea reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea și oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către organul de decizie, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanțele fiecărui caz.

Așadar, deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea raționamentului instituției emitente a actului.

În cazul de față, în Scrisoarea de Informare, emitentul actului administrativ a indicat care este situația de fapt și a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acesteia, indicând motivele admiterii doar în parte a cererii de rambursare, respectiv faptul că parte din suma solicitată nu a fost considerată eligibilă întrucât, în opinia autorității emitente, ar fi fost depășit plafonul maxim eligibil de 75 RON/mp/lună, conform Ordinului de cheltuieli eligibile nr. 1117/2010, cu modificările și completările următoare (x/13.11.2015, y/05.11.2015, z/15.12.2015 și w/15.12.2015). Motivarea pe care pârâtul a dat-o, în cuprinsul actului administrativ în discuție, permite atingerea dublei finalități pe care aceasta o are, iar din interpretarea unor astfel de considerente rezultă și argumentele pentru care au fost respinse pretențiile recurentei în cuantum de 527.715,74 RON. Astfel, Scrisoarea de Informare îndeplinește funcția de transparență, de natură a permite reclamantei (drept beneficiară a actului) să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcții fiind confirmată chiar de formularea de către recurentă a contestației administrative, nerezultând elemente de dificultate privind identificarea valorii ce nu a fost apreciată drept eligibilă (în cuantum de 527.715,74 RON) sau privind înțelegerea argumentelor avute în vedere de către pârât, ci doar opinia contrară a recurentei, ce a apreciat astfel de considerente drept nelegale.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că aspectele învederate de autoritate în justificarea actului administrativ permit, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, respectiv reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

De asemenea, nu se poate reține nici teza unei nemotivări a Deciziei de Soluționare, ce ar deriva din lipsa unui răspuns la totalitatea argumentelor invocate de recurentă (în special a celor prin care aceasta a învederat efectele datelor conținute de tabelele emise de locatorul B. SRL). Astfel, Înalta Curte constată că Decizia de soluționare cuprinde argumentele ce au stat la baza soluției de respingere a contestației administrative cu care a fost învestită Direcția Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, maniera de calificare dată de organul de soluționare a contestației naturii tabelelor, respectiv reținerea lipsei caracterului lor de documente justificative, cu consecința ignorării datelor cuprinse în acestea, coroborată cu maniera în care organul de soluționare a interpretat conținutul facturilor și pe cel al contractului dintre recurentă și locator, reprezentând elemente ce vizează temeinicia Deciziei de soluționare, iar nu aspecte apte a indica o nemotivare a actului administrativ.

Pe cale de consecință, nu se poate reține o neîndeplinire, de către autoritățile emitente ale Scrisorii de Informare și Deciziei de Soluționare, a obligației de motivare a actelor administrative, fiind nefondate argumentele invocate de recurentă, din această perspectivă.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar va cenzura modalitatea de interpretare dată de prima instanță dispozițiilor Ordinului nr. 1117/2010 și Instrucțiunii nr. 103/18.03.2015, apreciind că, din această perspectivă, este fondată invocarea de către recurenta - reclamantă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 1117/2010, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele condiții cu caracter specific: a) să fie efectiv plătită de către beneficiar de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare/deciziei de finanțare, de la data menționată în contractul de finanțare/decizia de finanțare sau de la data de 1 ianuarie 2007 pentru proiectele retrospective; b) să nu fi făcut obiectul altor finanțări din fonduri publice, cu excepția prevederilor art. 7 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările și completările ulterioare, c) sunt rezonabile, justificate și respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența.

De asemenea, conform art. 2. alin. (1) din H.G.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare; b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Totodată, prin art. 2.1 din Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE, privind procedura ce trebuie urmată de către beneficiarii proiectelor finanțate prin POSDRU, proiecte de tip grant, strategic și ajutor de minimis în vederea solicitării prefinanțării, rambursării cheltuielilor și implementării activităților propuse prin proiecte, se stipulează expres posibilitatea depunerii documentelor suport de natură tehnică și financiară pentru toate cheltuielile solicitate la rambursare de beneficiari, specificându-se expres că lista documentelor justificative nu este una limitativă.

Din interpretarea coroborată a sus indicatelor prevederi, Înalta Curte reține că, sub aspectul chestiunii mecanismelor de justificare a caracterului eligibil la rambursare al unei cheltuieli, au, într-adevăr, valoarea de documente justificative (în sensul art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 1117/2010, coroborat cu art. 2. alin. (1) din H.G.759/2007) facturile sau alte documente contabile cu valoare probatorie echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile pot fi auditate și identificate.

Pe de altă parte, însă, este recunoscut dreptul beneficiarului de a depune documente suport, de natură tehnică și financiară, cu scopul de a clarifica elementele consemnate în documentele primare, motiv pentru care, atâta vreme cât aceste documente suport însoțesc documentele primare sau sunt depuse în susținerea acestora, ele nu pot fi ignorate sau excluse din categoria înscrisurilor vizate de noțiunea de "documente justificative", reglementată de sus indicatele texte.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, prin interpretarea dată de prima instanță noțiunii de "documente justificative", aceasta a manifestat un formalism excesiv, de natură a aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, fără a stabili un echilibru corespunzător între litera textelor și scopul în care acestea au fost reglementate, atunci când a apreciat că documentele suport, precum tabele centralizatoare cu sălile de curs, zilele facturate, suprafața sălilor, precum și data de începere a cursurilor, întocmite de locatorul B. S.R.L., nu pot fi avute în vedere spre a fi apreciat caracterul eligibil al cheltuielilor solicitate la rambursare.

Or, Înalta Curte observă că recurenta nu a invocat caracterul tabelelor întocmite de locatorul B. S.R.L. drept documente justificative primare, ci a indicat expres atributul secundar al unor astfel de documente, menite a reprezenta un suport în vederea interpretării și analizării datelor indicate în facturile x/13.11.2015, y/05.11.2015, z/15.12.2015 și w/15.12.2015.

De asemenea, Înalta Curte nu poate împărtăși nici raționamentul primei instanțe, prin care aceasta a reținut o absolvire a autorității de management de la orice îndatorire de analizare a anexelor facturilor depuse în susținerea cererii de rambursare, în contextul în care prin astfel de anexe era indicat un tarif zilnic/mp aferent suprafeței sălilor închiriate, în raport de care, având în vedere valoarea totală plătită pentru o sală, se putea determina numărul zilelor de închiriere și se putea verifica eligibilitatea sumelor solicitate spre rambursare, în raport de plafonul lunar de rambursare.

Prima instanță, reținând atât imposibilitatea includerii tabelelor în categoria documentelor justificative, pe care beneficiarul putea să le depună spre a proba eligibilitatea cheltuielilor ce au făcut obiectul cererii de rambursare nr. x din 08.08.2016, clauza contractuală referitoare la emiterea lunară a facturilor, cât și inexistența unei obligații a pârâtului de a se raporta la anexele facturilor, nu a mai analizat, pe fondul cauzei, dacă facturile în discuție au fost emise pentru o singură lună sau pentru mai multe și, în raport de acestea, dacă sumele solicitate spre rambursare se încadrau sau nu în plafonul lunar reglementat de art. 6, pct. 6.1 din Anexa nr. 6 a Ordinului nr. 117/2010.

Or, lipsa unei astfel de analize nu permite instanței de control judiciar ca, pe fondul cauzei, să exercite controlul de legalitate asupra hotărârii atacate și să verifice caracterul eligibil al sumei de 507.607,7 RON (astfel cum este aceasta menționată prin cererea de chemare în judecată), fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., în sensul că se impune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca aceasta să realizeze o atare verificare, în raport și de documentele suport depuse de recurentă, precum și prin suplimentarea probatoriului cu mijloacele de probă proprii fazei judecării litigiilor în contencios administrativ în primă instanță, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe este afectată de nelegalitate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1610 din data de 24 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.