Decizia nr. 1517/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 201 a Curții de Apel Pitești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 mai 2017, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), solicitând instanței să dispună anularea Ordinului nr. 2425/26.11.2015, emis de acesta, act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea Procedurii de verificare și control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie - septembrie 2015.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 201/F-CONT din data de 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii; - a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., înregistrată la Registrul Comerțului Argeș cu nr. x/2010, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea reclamantei de intervenienta S.C. B. S.R.L.; - a anulat Ordinul M.A.D.R. nr. 2425/26.11.2015 în partea care aprobă Capitolul IV pct. IV.6 "Efectuarea controlului pe teren" din procedura de verificare și control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de seceta severă manifestat în perioada aprilie- septembrie 2015; - a obligat pârâtul să plătească reclamantei 1.050 RON, iar intervenientei 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 5653 din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 201/F-CONT din data de 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. C. S.R.L. în favoarea intimatei-reclamante S.C. A. și a obligat recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, către intimata-reclamantă S.C. A. și în sumă de 1000 RON, către intimata-intervenientă S.C. B. S.R.L..

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei civile menționate în punctul I.3. anterior, a formulat contestație în anulare Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, prin care contestatorul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate și, urmare a rejudecării recursului, admiterea acestuia și respingerea acțiunii în contencios administrativ, ca neîntemeiată. Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul a considerat că, prin decizia atacată, instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate de MADR prin recursul formulat, respectiv faptul că prevederile Deciziei CE trebuiau să fie coroborate cu prevederile art. 5 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 45/2015. A arătat contestatorul că schema prevăzută de O.U.G. nr. 45/2015 a respectat prevederile din cadrul secțiunii 1.2.1.2, cap. 1, partea II, pct. 346 - 363 din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (2014/C 204/01) și a produs efecte după primirea Deciziei Comisiei Europene nr. C(2015) 8170 final din data de 17.11.2015, acte normative comunitare, care sunt aplicate prioritar asupra dreptului național, conform art. 148 alin. (2) din Constituția României. A susținut, totodată, contestatorul că, în considerarea unor astfel de dispoziții cuprinse în normele comunitare, calcularea pierderii de venit prin raportarea la perioada de trei ani (date contabile ale agricultorului în anii 2012-2014), ce este precedentă fenomenului meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamități naturale, era una întemeiată și respecta dispozițiile legale primare (Orientările Uniunii Europene). În opinia contestatorului, precizarea din actul administrativ atacat, în sensul că: "Se vor verifica datele contabile pe ultimii trei ani, respectiv venitul mediu realizat pentru cultura calamitată (producția medie/ha/cultură x prețul mediu cultură) pentru anii 2012, 2013 și 2014 care se va compara cu cel al anului 2015 pentru cultura calamitată", nu a adăugat la lege, ci a avut doar caracterul unei precizări a modalității de efectuare a verificărilor datelor contabile. Împrejurarea că în O.U.G. nr. 45/2015 nu s-a făcut vorbire de perioada de 3 ani pentru verificarea datelor contabile, nu poate constitui un argument în sensul nelegalității Ordinului atacat, întrucât legislația primară nu poate include în cuprinsul său toate soluțiile practice, care sunt lăsate de legiuitor în sarcina autorităților ce emit acte de punere în aplicare. Or, susține contestatorul că demersul instanței de recurs, de a analiza Decizia CE într-o manieră de sine stătătoare, fără a avea în vedere faptul că aceasta trebuie coroborată cu prevederile art. 5 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 45/2015, echivalează cu o nesoluționare a motivului de recurs prin care MADR a criticat sentința instanței de fond tocmai pe acest aspect (respectiv pe faptul că instanța nu a interpretat corect coroborarea prevederilor stabilite prin Decizia CE și prevederile art. 5 alin. (1) cu ale art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 45/2015). Consideră contestatorul că analiza, în mod separat, a art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2015, iar nu coroborat cu prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 45/2015, astfel cum a învederat contestatorul prin recurs, reținând, astfel, că nu există, în ordonanța de urgență, în aplicarea căreia a fost emis ordinul pârâtului, nicio referire la producția medie rezultată din datele contabile ale agricultorului în anii 2012-2014, reprezintă o nesoluționare a unuia dintre motivele de recurs formulate de acesta. A mai învederat contestatorul că a precizat instanței de recurs faptul că prevederile art. 5 alin. (1), cele ale art. 11 alin. (2) și declarațiile din Anexa nr. 2 la O.U.G. nr. 45/2015 au fost comunicate Comisiei Europene și au constituit baza de analiză pentru emiterea Deciziei CE de acordare a ajutorului, precum și că, în urma monitorizării și evaluării situațiilor centralizatoare comunicate de către instituția prefectului și direcția pentru agricultură județeană la Centrul operativ pentru situații de urgență din cadrul ministerului și în conformitate cu datele furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 45/2015, prin care a fost instituită o schemă de ajutor de stat, având ca obiect acordarea de compensații producătorilor agricoli afectați grav de efectele secetei severe produse în perioada aprilie- septembrie 2015. Prin urmare, a susținut contestatorul că schema instituită s-a aplicat numai în limitele și termenele notificate Comisiei Europene, că ordinul este emis cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe, în judecarea recursului, tocmai pe această critică formulată de MADR. A mai solicitat contestatorul ca, din perspectiva cheltuielilor de judecată, instanța să procedeze, în lumina dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., la cenzurarea cuantumului acestora, în sensul verificării înscrisurilor care dovedesc efectuarea lor și în cel al reducerii cuantumului acestora, raportat la munca depusă de apărătorul intimatelor, numărul termenelor, numărul amânărilor solicitate de intimate. A arătat, totodată, contestatorul că exercitarea căii extraordinare de atac ce face obiectul dosarului pendinte este scutită de obligația de achitare a taxei de timbru și a fost formulată în termen, susținând și faptul că a fost soluționată definitiv o cauză ce a avut ca obiect anularea în parte a Ordinului nr. 2425/2015 pentru aprobarea Procedurii de verificare și control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie- septembrie 2015, respectiv decizia civilă nr. 6375/25.11.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, în cadrul căreia instanța de recurs a admis recursul formulat de MADR, reținând faptul că: "… nu se poate vorbi de un act administrativ cu caracter normativ care să fie emis cu încălcarea flagrantă a legislației cu forță superioară, dimpotrivă, dispozițiile secțiunii IV. 6 "Efectuarea controlului pe teren" din Ordinul nr. 2425/2015 emis de MDAR vin să confirme și să pună în aplicare ipoteza nomei juridice în aplicabilitatea căreia a fost emis. Nici invocarea sentinței civile nr. 201/06.12.2017 a Curții de Apel Pitești definitivă prin respingerea recursului, nu poate constitui o justificare în sensul soluției contrare, întrucât litigiul s-a soluționat între alte părți"

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatele B. S.R.L. și A., au solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, susținând, în esență, că aspectele învederate de contestator ca nefiind analizate în recurs, nu reprezintă motive de casare, ci doar argumente ce au fost invocate în susținerea acestora, astfel încât nu este incident motivul de contestație în anulare reglementat de art. 503, alin. (2), pct. 3 C. proc. civ., câtă vreme instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs cu care a fost învestită. Intimata C. S.R.L., a formulat, la rândul său, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a deciziei civile nr. 5653/03.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind, în esență, că instanța de recurs nu a lăsat necercetat niciunul dintre motivele de recurs formulate de recurent, fiind analizate inclusiv argumentele aduse în susținerea acestora. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reamintește că, în practica sa judiciară, s-a conturat opinia unanimă potrivit căreia natura temeiurilor prevăzute de normele procedurale care reglementează contestația în anulare sunt de strictă interpretare, fiind interzisă utilizarea acestor dispoziții pentru a declanșa un nou control pe fond al pretențiilor deduse judecății, ori cenzurarea statuărilor instanțelor de control judiciar, în ceea ce privește starea de fapt identificată sau modalitățile de valorificare a probatoriului administrat în cauză. Ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocată de către contestator în cauza de față, se referă la situația în care se identifică o eroare a instanței de control judiciar, constând în omisiunea de a cerceta un motiv de casare invocat de către recurent prin memoriul de recurs, încălcându-se în această manieră exigențele unui proces echitabil, astfel cum acestea sunt conturate de legislația procesual civilă și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe cale de consecință, în raport de conținutul normativ al art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform căruia: Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, pentru reținerea incidenței unui astfel de motiv de contestație în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: 1. respingerea recursului părții care formulează contestația în anularea sau admiterea, în parte, a acestuia 2. omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent 3. motivul de casare să fi fost invocat în termen. Aplicând cauzei pendinte aspectele teoretice invocate anterior, Înalta Curtea constată că nu este îndeplinită condiția existenței unei omisiuni de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, întrucât o analiză a deciziei nr. 5653 din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, relevă o cercetare completă, diligentă și judicioasă realizată de instanța de recurs în privința tuturor motivelor de casare invocate de către contestatorul - recurent, subsumate de acesta motivelor de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ. Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2017, rezultă că instanța a fost învestită cu analiza următoarelor motive de recurs: (i) incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., apreciind recurentul că sentința pronunțată de instanța de fond a fost nemotivată, (ii) incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție a APIA și (iii) incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva soluției de anulare în parte a Ordinului M.A.D.R. nr. 2425/26.11.2015 (prin reținerea de către prima instanță a faptului că procedura elaborată de APIA și aprobată de MADR printr-un astfel de Ordin adăuga la lege). În susținerea căii extraordinare de atac exercitate în dosarul pendinte, contestatorul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ("MADR") a învederat că instanța de recurs ar fi omis să analizeze necesitatea interpretării coroborate a prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. C(2015) 8170 final din data de 17.11.2015 cu cele ale dispozițiilor art. 5 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 45/2015. Or, Înalta Curte apreciază că o astfel de chestiune a reprezentat, în fapt, doar unul dintre argumentele aduse de MADR în susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., prin care MADR a criticat soluția primei instanțe de anulare în parte a Ordinului M.A.D.R. nr. 2425/26.11.2015. Prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, astfel cum au fost acestea formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat, sau demersul instanței de a grupa argumentele și a le cerceta în bloc, pe calea contestației în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanța de recurs a răspuns motivului de casare invocat. Astfel, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă, în realitate, o omisiune a cercetării unui motiv de casare din cele expuse în cererea de recurs. Motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a modului de coroborare a diverselor texte normative, din perspectiva legăturii dintre acestea, precum și a consecinței unei atare interpretări asupra fondului cauzei. Totodată, Înalta Curte reține că aspectul soluționării definitive a dosarului nr. x/2018 (ce a avut drept obiect anularea în parte a Ordinului nr. 2425/2015), în sensul admiterii recursului MADR prin decizia civilă nr. 6375/25.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu constituie o circumstanță care să poată fi încadrată în cele limitativ reglementate de art. 503 C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de omisiune a cercetării unui motiv de recurs, astfel cum este definită aceasta de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin promovarea contestației în anulare, titularul căii extraordinare de atac urmărind să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate. Pentru aceste considerente, apreciind că nu poate fi reținută incidența motivului de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată. De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatele B. S.R.L. și A., Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, dovedite prin chitanțele nr. EF0721/03.08.2021 și nr. EF0722/03.08.2021 (depuse la dosarul pendinte), constând în onorariu avocațial în sumă de câte 1000 RON către fiecare dintre sus indicatele intimate. Totodată, Înalta Curte apreciază că un astfel de cuantum este adecvat atât în raport de activitatea depusă de reprezentantul convențional al intimatelor în cadrul contestației în anulare, cât și față de obiectul și complexitatea cauzei, astfel încât nu se impune reducerea acestuia, astfel cum a solicitat contestatorul.