ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5653/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), solicitând instanței să dispună anularea Ordinului nr. 2425/26.11.2015, emis de acesta, act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea Procedurii de verificare și control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie - septembrie 2015.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 201/F-CONT din data de 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii; - a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., înregistrată la Registrul Comerțului Argeș cu nr. C03/1/2010, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea reclamantei de intervenienta S.C. B. S.R.L.; - a anulat Ordinul M.A.D.R. nr. 2425/26.11.2015 în partea care aprobă Capitolul IV pct. IV.6 "Efectuarea controlului pe teren" din procedura de verificare și control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de seceta severă manifestat în perioada aprilie- septembrie 2015; - a obligat pe pârât să plătească reclamantei 1.050 RON, iar intervenientei 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 201/F-CONT din data de 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâtul a susținut că sentința pronunțată de instanța de fond este atât nemotivată, cât și neîntemeiată. Simpla înșiruire a criticilor susținute de către reclamantă nu poate ține loc de aprecierea si considerentele instanței, arată autoritatea pârâtă. O altă critică a autorității pârâte vizează respingerea cererii de chemare în garanție a APIA, deși în implementarea Procedurii de verificare și control, controalele sunt efectuate de către aceasta autoritate. Reținerea de către instanța de fons a faptului că "procedura elaborată de APIA și aprobată de pârât adaugă la lege...", este neîntemeiată, arată recurentul, întrucât potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 45/2015 legiuitorul a stabilit că APIA va elabora procedure de verificare și control. Or, procedura elaborată este în concordanță cu prevederile art. 5 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) și alin. (92) din O.U.G. nr. 45/2015. De asemenea, O.U.G. nr. 45/2015 are la bază Decizia Comisiei Europene și este aplicabilă în toate elementele sale, Ordinul nr. 2425/2015 aprobă procedura de verificare și control privind schema de ajutor de stat, în limitele reglementate de actul normative superior.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă S.C. A. și intimata-intervenientă S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 201/F-CONT din data de 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prealabil, Înalta Curte învederează că recursului a fost declarat doar împotriva sentinței nr. 201/F-CONT din data de 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu și împotriva încheierii din data de 11 octombrie 2017 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție. Totodată, Înalta Curte respinge ca nefondat motivul de recurs vizând soluția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură în dosarul de fond, față de împrejurarea că pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a uzat de calea de atac reglementată de dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. și art. 74 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul dosarului de fond. Având în vedere conținutul criticilor ce fac obiectul celor două motive de casare invocate de către recurent, se impune analiza cu prioritate a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Trebuie precizat mai întâi faptul că exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o, privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului. Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat susțineri de maximă generalitate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanța sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ținută să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) și să indice acele considerente străine de natura pricinii. Cu toate acestea, recurentul își exprimă dezacordul față de concluzia instanței și față de sentința pronunțată, nemulțumirea acestuia, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele și probele administrate de către reclamantă au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei. În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză. În continuare, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate justificând soluția adoptată. Astfel, se reține că, prin O.U.G. nr. 45/2015 a fost instituită o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie - septembrie 2015, în conformitate cu orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020. Decizia CE nr. C (2015) 8170 final din data de 17.11.2015 confirmă că Ordonanța de urgență nr. 45/2015 respectă prevederile orientării Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 45/2015 APIA va elabora procedure de verificare și control, aspect concretizat prin emiterea Ordinului nr. Ordinului nr. 2425/26.11.2015 pentru aprobarea Procedurii de verificare și control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie - septembrie 2015, act care face obiectul dosarului de față. În speță, chestiunea litigioasă vizează aspectul potrivit căruia Ordinul nr. 2425/26.11.2015, la capitolul IV.6 "Efectuarea controlului pe teren", la paragrafele 2- 4 stipulând: "Controlul pe teren constă în verificarea documentelor contabile și calcularea pierderii de venit. În cadrul controlului pe teren, se vor verifica datele contabile pe ultimii trei ani, respectiv venitul mediu realizat pentru cultura calamitată (producția medie/ha/cultură x prețul mediu/cultură) pentru anii 2012, 2013 și 2014 care se va compara cu cel al anului 2015 pentru cultura calamitată (producție medie/ha x preț 2015). Diferența dintre acestea reprezintă pierderea pe venit per ha. Valoarea ajutorului de stat nu trebuie să depășească rezultatul înmulțirii dintre: pierderea de venit per ha (calculată conform modelului precizat) și suprafața (ha) calamitată pentru care s-a calculat ajutorul de stat în anul 2015", adaugă la lege. În acest context, Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 45/2015:,,(1) Pentru pierderile de venit, se utilizează datele publicate de Institutul Național de Statistică, de cercetarea statistică, precum și datele operative ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, pe fiecare cultură dintre cele prevăzute la art. 4, prin utilizarea producției medii pe anii 2012, 2013 și 2014, precum și a prețului mediu din aceeași perioadă, conform prevederilor pct. 361 lit. a) secțiunea 1.2.1.2 din Orientările UE. (2) Ajutorul de stat reprezintă o plată compensatorie care acoperă cel mult 20% din pierderea de venit de 100% aferentă culturilor prevăzute la art. 4, plată compensatorie diferențiată în funcție de procentul de calamitare înscris în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor, prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și de categoria beneficiarului. (3) Ajutorul de stat acordat conform alin. (2) se încadrează în prevederile pct. 363 secțiunea 1.2.1.2 din Orientările UE. Textele de lege învederate reglementează procedura de acordare a compensatiei pentru pagubele cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie - septembrie 2015, stabilind modul de calcul al acesteia. Potrivit aceluiași ordin anterior menționat, de ajutorul de stat beneficiază categoriile de producători agricoli care își desfășoară activitatea în producția agricolă primară. Tot astfel, pierderile de venit se calculează utilizând datele publicate de Institutul Național de Statistică, precum și cercetarea statistică și datele operative ale MADR pe fiecare cultură dintre cele enumerate mai sus, prin utilizarea producției medii pe anii 2012, 2013 și 2014, precum și a prețului mediu din aceeași perioadă. Cuantumurile ajutorului de stat au fost stabilite ca o plată compensatorie care acoperă cel mult 20% din pierderea de venit de 100% aferentă culturilor menționate, în limita alocării bugetare cu această destinație. Relevantă în sensul celor antamate este și Nota de fundamentare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie - septembrie 2015. Înalta Curte arată că aspectul pe care l-a învederat reclamantul este acela că O.U.G. nr. 45/2015 nu prevede în cadrul procedurii de control verificarea datelor contabile pe ultimii trei ani pentru stabilirea pierderii de venit așa cum prevede Ordinul contestat. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a fost de acord cu această susținere, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2015 nefăcând vorbire de datele contabile din ultimii trei ani, intrerpretarea rațională fiind aceea că datele contabile despre care face vorbire sunt doar acelea aferente anului 2015, acesta fiind anul pentru care s-au acordat compensatiile; date contabile care nu au putut fi verificate la data acordării compensatiei pentru motivul că nu existau (cererile fiind depuse la sfârșitul anului 2015 când recolta nu fusese încă valorificată, în măsura în care a fost obținută). O altă interpretare ar duce la concluzia că prin Ordin, autoritatea administrativă putea avea in vedere actele contabile din ultimii 4, 5 ani sau chiar mai mult. Asadar, referirile dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) la bilanțul contabil/datele contabile ale agricultorului vizează stabilirea producției din anul 2015, în vederea verificării nivelul pierderii de venit față de cuantumul ajutorului de stat primit, o pierdere mai mică decât ajutorul de stat atrăgând restituirea acestuia ca nejustificat. Rezultă cu puterea evidenței că pentru stabilirea pierderii de venit în anul 2015 trebuia să se recurgă în anul 2016 la verificarea datelor contabile, întrucât în anul 2015, când a fost acordat ajutorul de stat, datele producției pentru anul respectiv nu erau încă evidențiate în contabilitate. Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că aspectul anterior învederat nu îl îndreptățește pe pârât să considere că pierderea de venit se calculează pe baza datelor contabile din ultimii trei ani. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2015 a stabilit riguros că ajutorul de stat în anul 2015 se acordă pentru o pierdere de venit calculată pe baza datelor furnizate de INS și MADR despre producția medie și prețul mediu în anii 2012-2014 și că verificarea încadrării pierderii concrete din 2015 în ajutorul de stat acordat pentru pierderea astfel calculată se realizează în anul 2016 prin verificarea datelor contabile ale agricultorului, în vederea recuperării ajutorului de stat de la agricultorii care au avut o pierdere mai mică decât ajutorul de stat primit. Cu alte cuvinte, doar încadrarea pierderii de venit din anul 2015 în ajutorul de stat acordat se realizează prin raportare la datele contabile. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că datele contabile pe anii 2012, 2013 și 2014 erau disponibile și la data formulării cererii de acordare a compensatiei însă legiuitorul a optat pentru alt criteriu, respectiv acelea stipulate de art. 5 din Ordonanță, adică productia medie și pretul mediu pe ultimii trei ani. Câtă vreme legea a stabilit aceste criterii pentru acordarea compensatiei, nu este justificată solutia adoptată de Ordin, de verificare a actelor contabile pe ultimii trei ani, schimbându-se radical viziunea legiuitorului în ceea ce priveste calculul pierderii de venit. Dispozitiile din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier-sectiunea 1.2.1.2 cap. 1 pct. 358 nu sustin opinia pârâtului întrucât deși fac vorbire de perioada de 3 ani, nu se referă la datele contabile ci la cantitătile și preturile medii. Potrivit dispozitiilor învederate, pierderea de venit trebuie să fie calculată, fie la nivelul producției agricole anuale, fie la nivelul culturilor sau al șeptelului prin scăderea: a) rezultatului înmulțirii cantității de produse obținute în anul fenomenului meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamități naturale, sau în fiecare an ulterior afectat de distrugerea totală sau parțială a mijloacelor de producție, cu prețul de vânzare mediu obținut în cursul acelui an; de la b) rezultatul înmulțirii cantității anuale medii de produse agricole produse în perioada de trei ani care precede fenomenul meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamități naturale sau o medie pe trei ani bazată pe o perioadă de cinci ani anteriori fenomenului meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamități naturale, cu excepția cetei mai mari și a celei mai mici dintre valori - cu prețul de vânzare mediu obținut. În plus, distinct de faptul că nu se face vorbire de datele contabile, ceea ce mai poate fi retinut este împrejurarea că dispozitiile normative învederate nu privesc etapa controlului administrativ ci etapa de solutionare a cererilor și de stabilire a compensatiei. Mai mult, astfel cum rezultă din exigențele dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 "Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.", Ordinul nr. 2425/26.11.2015, la capitolul IV.6 "Efectuarea controlului pe teren" nu se corelează și nu se armonizează cu dispozițiile actului normativ de nivel superior în executarea căruia a fost emis, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2015, în sensul că stabilește un alt mod de calcul pentru pierderea de venit pe anii 2012-2014 în vederea cuantificării ajutorului de stat, cât și cu reglementarea europeană, în speță Decia CE C(2015) 8170 final din 17.11.2015. Pentru aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 201/F-CONT din data de 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Totodată, după cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, petenta S.C. C. S.R.L. a formulat, la data de 21 octombrie 2018, cerere de intervenție accesorie în favoarea intimatei-reclamante S.C. A. invocând dispozițiile art. 61 din C. proc. civ., conform cărora "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți." Potrivit dispozițiilor referitoare la formularea și soluționarea cererilor de intervenție accesorie în sensul dispozițiilor citate, condițiile formulării unei cereri de intervenție voluntară accesorie presupun existența unui interes propriu, determinat, legitim născut și actual în participarea la judecata procesului. Cererea de intervenție accesorie a fost formulată în cadrul unui litigiu având ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. prin care se solicită anularea Ordinului nr. 2425/26.11.2015, emis de acesta, act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea Procedurii de verificare și control privind schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie - septembrie 2015. Înalta Curte constată că, deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, ci trebuie să își justifice interesul său propriu, legitim și actual în participarea la judecata procesului. Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut. Având în vedere că prin interes se înțelege folosul practic, o atare susținere echivalează cu ideea că, în procesul pendinte, folosul practic nu se răsfrânge doar asupra terțului intervenient, ci și asupra părții în favoarea căreia acesta a intervenit. În realitate, intervenientul accesoriu are un interes personal, distinct de cel al părții pe care o apără, iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare a părții respective. Altfel spus, susținând una dintre părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a compromite propriile sale drepturi. În ceea ce privește interesul formulării cererii de intervenție accesorie de față, Înalta Curte consideră că interesul formulării subzistă deoarece actul administrativ contestat este apt să producă unele consecințe indirecte asupra petentei, iar prin soluția ce s-ar da acestei cererii ar putea afecta unele drepturi subiective sau interese legitime ale petentei. Înalta Curte constată că interesul petentei S.C. C. S.R.L. de a interveni în prezenta cauză este susținut și de faptul că aceasta are un litigiu înregistrat sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Pitești, în cadrul căruia a declarat recurs împotriva soluției de respingere a acțiunii privind anularea Proceselor-verbale nr. x/01.03.2017 și y/20.04.2017 și a Deciziilor nr. 3410/04.05.2017 și nr. 4435/10.05.2017 prin care APIA Argeș a soluționat contestațiile petentei, precum și refacerea controlului pe teren, prin calcularea piederilor de venit potrivit dispozițiilor O.U.G.. Nr. 45/2015. Astfel, soluția ce se preconizează a fi pronunțată în cauză urmează a influența prezemția de legalitate a actelor administrative contestate în dosarul anterior menționat. In aceste condiții, Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., că este justificat interesul petentei S.C. C. S.R.L. de a interveni în apărarea interesului reclamanta S.C. A. și va admite în principiu cererea de intervenție voluntară accesorie formulate. Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, către intimata-reclamantă S.C. A. și în sumă de 1000 RON, către intimata-intervenientă S.C. B. S.R.L..