ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1497/2022

HOTĂRÂRE
15.03.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1497/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25.10.2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat in judecata pe pârâții Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmlogice București, Ministerul Sănătății, B. - Manager al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea înscrisurilor « proces-verbal» si adresa către Ministerul Sănătății nr. 12427/24.11.2010, a ordinului de ministru emis în baza acestora si a contractului de manager nr. x/2010.

A mai solicitat rezilierea contractului de manager mai sus invocat al numitei B. si să recunoască nulitatea absoluta a contractului de manager si documentele emise de parata B. in baza contractului sa fie declarate nule.

De asemenea, a solicitat ca paratul MS sa oblige pe parata B. la restituirea tuturor sumelor de bani încasate ca pretins manager pentru perioada 26.11.2010 si pana în prezent, precum si sa-i interzică aceleiași parate sa mai dețină vreodată funcția de manager ulterior datei de 26.11.2013.

Tot ca acte subsecvente a solicitat si anularea tuturor actelor emise de parata B. cu privire la reclamanta.

A solicitat daune morale de 10000 RON de la parata B. si 100000 RON de la ceilalți doi pârâți.

A solicitat si aplicarea art. 24 din legea nr. 554/2004 pentru pârâții MS si Spitalul de Oftalmologie, respectiv plata unei amenzi de 200 RON pe zi de întârziere pentru nerespectarea sentinței în termen de 7 zile, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentința civilă nr. 2138 din 3 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "A admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a adresei nr. x/24.11.2010 și a Procesului-verbal din 12.11.2010, Ordinului 1363/13.12.2006, Ordinului 2481/15.12.2009, Ordinului 2884/26.11.2010, deciziei nr. 1/30.09.2010 de constituire a Consiliului de Administrație a Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București, Ordinului nr. 123/2.02.2017, Ordinului nr. 493/29.05.2017, Ordinului nr. 1019/30.08.2017, Ordinului 1303/6.11.2017.

A respins ca fiind inadmisibile excepțiile de nelegalitate a adresei nr. x/24.11.2010 și a Procesului-verbal din 12.11.2010, Ordinului 1363/13.12.2006, Ordinului 2481/15.12.2009, Ordinului 2884/26.11.2010, deciziei nr. 1/30.09.2010 de constituire a Consiliului de Administrație a Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București, Ordinului nr. 123/2.02.2017, Ordinului nr. 493/29.05.2017, Ordinului nr. 1019/30.08.2017, Ordinului 1303/6.11.2017.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Adresei nr. x/24.11.2010 emisă de Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și a Procesului-verbal din 12.11.2010 întocmit de Comisia de concurs pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager a Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

A respins ca fiind inadmisibile capetele de cerere privind anularea Adresei nr. x/24.11.2010 emisă de Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și a Procesului-verbal din 12.11.2010 întocmit de Comisia de concurs pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager a Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea capătului de cerere privind rezilierea contractului de management nr. x/2010.

A respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de management nr. x/2010 ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A respins ca fiind neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, Ministerul Sănătății și B.."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) lit. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2013*, iar prin rezoluția din data de 11 martie 2020 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 200 RON, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu în ședința publică din data de 23 noiembrie 2021, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 11 martie 2020 s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, pâpâta nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de pârâta Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 1113 din data de 6 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2138 din 3 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2023
admis recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice împotriva sentinței civile nr. 1448 din 21 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința recu
ÎCCJ 2022-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a în data de
ÎCCJ 2014-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 248/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la Judecătoria sectorului 3 București la data de 27 aprilie 2011, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta I.C. a chemat î
ÎCCJ 2021-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4461/2021
Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
ÎCCJ 2024-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1791/2024
Ședința publică din data de 28 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
Sursă