ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5084/2018

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2014, la data de 13 mai 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei nr. 26 prin care i-a fost desfăcut contractul de munca la data de 05.08.2010, motivul fiind nulitatea absolută a acestui document, anularea înscrisului "Decizia nr. 26/05.08.2010", pe motiv de nulitate absolută, întrucât numita B., persoana care conduce spitalul, a semnat acest act în calitate de "manager general", funcție pe care nu a deținut-o niciodată, actul fiind întocmit într-un mod vădit nelegal și necorespunzător adevărului; obligarea Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice București la reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii, acela de asistentă medicală la Camera de Garda (Unitate de Primire Urgente) în program 12/24h; obligarea Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice București la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu 05.08.2010 și până la reintegrarea efectivă și reală; obligarea Spitalului de Oftalmologie la plata daunelor morale în valoare de 3.600.000 RON, obligarea Spitalului de Oftalmologie și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 13 ianuarie 2015, reclamanta a formulat cerere modificatoare, precizatoare si completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Sănătății Publice și a recurentei B..

În drept a invocat art. 998, 999 C. civ. de la 1864 sau 1349 Noul C. civ. cu referire la art. 271 Noul C. proc. civ. și art. 78 si 80 Noul Cod al Muncii.

Prin încheierea din data de 17.03.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014, a fost disjunsă cererea modificatoare, precizatoare și completatoare formulată de către reclamanta A. în data de 13.01.2015, cu formarea unui nou dosar, cu nr. x/2015

Prin încheierea din 14 aprilie 2015, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a VIII-a a Tribunalului București, în soluționarea cererii modificatoare și precizatoare având ca temei dispozițiile art. 998, 999 C. civ. de la 1864, cât și dispozițiile art. 1349 Noului C. civ. raportat la art. 271 C. proc. civ. și anume petitul prin care se solicită constatarea nulității absolute a actului juridic, a deciziei din data de 05.08.2010, în sensul dispozițiilor de drept arătate, precum și obligarea Ministerului Sănătății Publice la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale și 400.000 RON reprezentând lipsă de folosință a drepturilor salariale, de asemenea obligarea pârâtei B., ca persoană fizică, în baza acelorași temeiuri, la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale și 400.000 RON reprezentând lipsă de folosință a drepturilor salariale pe perioada 2010 în prezent, fiind declinată competența în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Pe rolul Tribunalului București cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2901

Prin sentința civilă nr. 1666 din 20 decembrie 2016 Tribunalul București, secția a IV a civilă a admis excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere privind constatarea nulității deciziei din 05.08.2010 și a capătului de cerere privind daunele materiale; a respins ca inadmisibile aceste capete de cerere formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, B. și Ministerul Sănătății; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect daunele morale și a respins acest capăt de cerere ca prescris.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A..

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1666 din 20 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 și alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta susține că instanța de apel a apreciat greșit că tribunalul a procedat corect când la același termen de judecată a soluționat și cererea privind excepția de neconstituționalitate și excepțiile fondului. Astfel, instanța de fond nu s-a pronunțat pe loc asupra excepției de neconstituționalitate, nu a încadrat-o în art. 29 alin. (1), (2), (3), motivarea trebuia comunicată pe loc astfel încât să existe și respectarea termenului de 48 de ore de la respingere, pentru a se exercita dreptul la calea de atac.

Consideră că instanța de apel a dat dovadă de părtinire în favoarea Ministerului Sănătății și numitei B., lăsând nesancționată greșala fondului de nejudecare a dosarului conform C. proc. civ. și conform Legii nr. 47/1992.

Arată că instanța de apel a apreciat greșit că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată admisă de tribunal este corectă. Instanța fondului avea obligația să soluționeze cauza sub toate aspectele învederate în cererea de chemare în judecată, respectiv cele legate de anularea actului juridic civil (nr. 26) întrucât avea grave vicii de formă fiind semnat de o persoană fără calitate de reprezentant, actul fiind nul de drept, iar instanța avea obligația să dispună anularea acestuia.

De asemenea, consideră că instanța de apel a avut o atitudine discriminatorie față de recurentă, întrucât a refuzat să îi permită accesul la actul real de justiție și la un proces corect.

Solicită anularea actului juridic civil unilateral cu caracter individual nr. 26/din 05 august 2010 emis prin încălcarea legii, considerând că actul este nul de drept întrucât nu este conform cu realitatea. Astfel, arată că este semnat cu sintagma de "manager general" conform celor menționate chiar în respectivul act, invocându-se Dispoziția nr. 53/1993, în condițiile în care tocmai dispoziția 53 contrazice în totalitate sintagma de "Manager general" și face referire la funcția de "director", funcție care la 5 august 2010 nu mai era valabilă începând cu luna iunie 2006(prin aplicarea Legii nr. 95/2006).

Mai susține și faptul că instanța de apel a apreciat greșit că actul nr. 26 nu este act juridic civil.

De asemenea, instanța de apel a apreciat greșit că intervine autoritatea de lucru judecat referitor la dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Brașov, dosar în care s-a judecat cauza exclusiv din punctul de vedere al presupusei abateri disciplinare a recurentei și s-a prezumat din oficiu legalitatea actului nr. 26.

Așadar, consideră că atât instanța atât de fond cât și de apel au refuzat sub pretextul autorității de lucru judecat soluționarea cauzei pe fond cu dovezi și probe, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului său la actul de justiție și la un proces corect.

Recurenta mai arată și faptul că instanța de apel a apreciat greșit susținerea tribunalului că intervine termenul de prescripție începând cu 05 august 2010, în condițiile în care actul doveditor Dispoziția 54 a fost descoperit la finele anului 2014, termen de la care începe să curgă termenul de prescripție față de susținerile nulității actului nr. 26 .

În opinia recurentei, cea mai gravă susținere a instanței de apel privește afirmația conform căreia nu are importanță dacă "B. nu era manager general", ... întrucât "faptul ilicit cauzator de prejudicii l-ar reprezenta decizia de concediere nr. 26, indiferent de cum și de cine a fost semnată aceasta."

Consideră că această interpretare este contrară raționamentului juridic întrucât faptul ilicit îl reprezintă întocmirea de către numita B. a unui act fals și nul din punct de vedere juridic actul nr. 26, pe care a semnat cu date false și fără să dețină legal funcția pretinsă de "manager general" act pe care l-a susținut drept autentic și real și care a produs efecte în planul relațiilor de muncă.

Susține că a pus în discuție existența unui act juridic civil nul de drept, iar instanța nu s-a pronunțat asupra sa. Litigiul de muncă nu soluționează legalitatea actului din punctul de vedere al angajatorului (dacă persoana semnatară a deciziei era sau manager legal), ci soluționează fapta salariatului prin prisma asa-zisei fapte disciplinare.

Instanța de apel a apreciat greșit că nu se mai poate judeca această cauză și nu se mai pot cere daune pentru prejudicul produs. În opinia recurentei, obligarea Ministerului Sănătății și a numitei B. este perfect legală și corectă respectiv de a fi obligați să-i achite despăgubiri și daune materiale întrucât din propria lor culpă au exercitat funcții în mod ilegal și au emis acte false în mod ilegal cu repercusiuni asupra recurentei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin încheierea nr. 596 din 22 februarie 2018, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că recursul este inadmisibil întrucât obiectul principal al cauzei îl constituie anularea deciziei nr. 26 din 5 august 2010, act unilateral ce decurge din raporturile de muncă.

La data de 9 mai 2018, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

S-a acordat termen la data de 21 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea modificatoare, precizatoare și completatoare formulată de către reclamanta A. în data de 13 ianuarie 2015, în dosarul nr. x/2014, cerere disjunsă prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cu formarea unui nou dosar, înregistrat cu nr. x/2015.

Prin această cerere, reclamanta A. a solicitat introducerea în cauză a pârâților Ministerului Sănătății Publice și B., constatarea nulității absolute a actului juridic reprezentat de decizia de concediere nr. 26 din 5 august 2010 emisă de Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, în sensul dispozițiilor de drept civil indicate, obligarea Ministerului Sănătății Publice la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale și la plata sumei de 400.000 RON reprezentând lipsa de folosință a drepturilor sale salariale, obligarea pârâtei B. la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale și la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând lipsa de folosința a drepturilor sale salariale pe perioada 2010 și până în prezent.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 998 și art. 999 vechiul C. civ., cât și pe dispozițiile art. 1349 noul C. civ. cu referire la art. 271 C. proc. civ.

Se constată, așadar, că obiectul principal al dosarului pendinte îl constituie "constatarea nulității actului juridic" indicat de reclamantă, din care derivă pretențiile bănești la care se consideră îndreptățită ca urmare a anulării acestui act.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este admisibil în principiu, întrucât este vorba de un litigiu evaluabil în bani.

Având în vedere că decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, iar decizia instanței de apel a fost pronunțată la 17 octombrie 2017, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

La termenul din data de 21 noiembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepția nulității recursului, soluționarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a menținut soluția tribunalului de admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității deciziei din 5 august 2010 și a capătului de cerere privind daunele materiale și, în consecință a respins ca inadmisibile aceste capete de cerere și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect daunele morale.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., din dezvoltarea susținerilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Motivarea cererii de recurs reprezintă o succesiune de fapte și afirmații fără a fi formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, iar din sinteza acestor nemulțumiri, prezentate fără o acuratețe juridică, recurenta-reclamantă nu a demonstrat pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

În speța de față, susținerile recurentei-reclamante se referă la chestiuni de fond ale cauzei, criticile vizând soluția pronunțată de prima instanță, iar nu la soluția instanței de apel și argumentele acestei instanțe.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Se constată că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Or, recurenta reia aceleași susțineri privind motivele de nulitate și nelegalitatea deciziei nr. 26/05.08.2010 emise de Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, aspecte care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Având în vedere că obiectul pricinii îl reprezintă angajarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998-999 C. civ. de la 1864, recurenta ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivelor de recurs invocate, dacă au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material prevăzute de art. 3 și urm. din Decretul nr. 167/1958.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și, în consecință va anula cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2018.