ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2022

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 967/15.11.2018, emisă de către DGRFP Cluj-Napoca ca fiind nelegală, obligarea pârâtei la aplicarea sentinței civile nr. 322/2014 în șnur cu decizia civilă nr. 3150/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, respectiv la soluționarea pe fond a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.09.2012 emisă de către DGFP Timiș (actualmente DGRFP Timiș) având în vedere calitatea sa de succesor legal al S.C. B. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 295 din 17 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "A respins cererea de adresare a unei întrebări preliminare către CJUE formulată de reclamant.

A respins excepția tardivității invocării excepției lipsei calității de reprezentant, invocată de reclamant.

A admis excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă.

A constatat nulă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca."

Împotriva acestei sentințe a declarat reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului și repunerea în termenului de recurs.

Intimata-pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția tardivității cererii de repunere în termenului de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate excepția invocată, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

În aceste condiții, sentința civilă nr. 295 din 17 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac trebuind să respecte termenul de declarare sus-menționat.

Termenul prevăzut de dispoziția legală anterior citată, fiind unul procedural, se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pe zile libere, fără a se lua în calcul ziua de la care acesta începe și nici ziua când acesta se împlinește.

Din verificarea actelor dosarului de fond, se constată că sentința recurată a fost comunicată reclamantului la data de 3 decembrie 2019 conform dovezii de comunicare aflate la dosar fond, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 27 februarie 2020 (aflat la dosar recurs) cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împlinit la data de 19 decembrie 2019.

Totodată, Înalta Curte reține că, în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a formulat o cerere de repunere în termenul de formulare a căii de atac a recursului.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, însă recurentul A. nu a adus niciun argument în sprijinul cererii sale și nu a depus dovezi pentru a justifica depunerea cu întârziere a cererii de recurs. Or, aspectul că sentința nu a fost comunicată la adresa comunicată în cererea introductivă nu se poate substitui unei situații de împiedicare a părții de a îndeplini un act de procedură, ci mai degrabă reclamă lipsa diligenței acesteia. Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă cu puterea evidenței că sentința civilă nr. 295 din 17 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost comunicată la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv adresa din Municipiul Timișoara, Județul Timiș. În același sens a fost și adresa de răspuns a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, urmare a solicitării reclamantului înregistrată în data de 08.01.2020 .

Față de cele anterior antamate, Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului, drept pentru care, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar va respinge excepția tardivității cererii de repunere în termenul de recurs și va respinge cererea de repunere în termenul de recurs ca inadmisibilă.

Întrucât recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în cauză operează sancțiunea decăderii, iar Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 295 din 17 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității cererii de repunere în termenul de declarare a recursului invocată de către intimata pârâtă Direcția generală Regională a Finanțelor Publice Cluj.

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 295 din 17 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2022.