ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.11.2015 reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., anularea Rezoluției din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947 aflat pe rolul Inspecției Judiciare prin care s-a dispus clasarea sesizării societății reclamante în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 150 din 9 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că sentința este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

După redarea considerentelor sentinței atacate și a obiectului cauzei, criticile de nelegalitate formulate au vizat reținerile instanței de fond conform cărora societatea nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii investiți cu soluționarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a normelor de drept material sau procesual, deoarece criticile formulate vizează raționamentul logico-juridic al magistratului, iar acest raționament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

În continuare, recurenta-reclamantă a prezentat împrejurările din care, în opinia sa, rezultă fără echivoc, existența abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la judecătorii investiți cu soluționarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Astfel, a arătat că instanța a respins ca neîntemeiate apărările formulate de societate, prin denaturarea stării de fapt și interpretarea abuzivă a contractului, contrar normelor de interpretare a contractului prevăzute la art. 1266 si urm. din C. civ. român.

În plus, instanța a respins ca neîntemeiata excepția de neexecutare a contractului invocată de societate, iar din motivare rezultă fără echivoc exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, prin nerespectarea normelor de drept material privind interpretarea contractului, referindu-se în mod special la cele prevăzute la art. 1 266 alin. (1) si art. 1267 C. civ., cât și a celor privind excepția de neexecutare prevăzute la art. 1556 C. civ.

De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la apărarea privind neconformitatea Documentației DTAC sub aspectul valorii investiției. Valoarea lucrărilor trecută în devizul estimativ inclus în faza DTAC predată, nu era corectă, fiind subevaluate.

A mai invocat faptul că magistrații nu au stabilit, prin sentința pronunțată, termenul de plată al sumei stabilite, termen obligatoriu prevăzut la art. 1021 C. proc. civ. alin. (1)-(3), pronunțând astfel o hotărâre lovită de nulitate absolută conform art. 174 si urm. C. proc. civ., în baza căreia societatea a fost executată silit.

Este netemeinică si nelegală reținerea instanței de fond în sensul că dacă în dispozitivul sentinței civile nr. 3676/2015 nu se menționează termenul de plată această împrejurare nu este de natură să conducă la existența abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât acest termen are o reglementarea legală, iar omisiunea menționării acestuia în dispozitivul hotărârii pronunțate reprezintă o omisiune vădită ce poate fi îndreptată în procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

Executarea silită a început și s-a finalizat fără ca această sentință să fie comunicată în mod legal societății, la sediul procesual ales indicat, comunicarea la sediul societății fiind nelegală și echivalând cu o necomunicare a sentinței.

A mai precizat că deși sentința civilă este lovită de nulitate, nu are nicio modalitate legală de invocare și constatare a nulității ei deoarece sentința a fost pronunțată în procedura specială a ordonanței de plată, este definitivă, iar prin contestația la executare se pot invoca doar neregularități privind procedura de executare și cauze de stingere a obligației ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanței de plată, astfel cum prevede limitativ art. 1024 alin. (2) C. proc. civ.

A criticat și reținerea instanței de fond privind împrejurarea că societatea nu a identificat și precizat expres care sunt normele de drept material sau procesual încălcate de magistrat. Astfel, așa cum rezultă și din contestația depusă, a arătat că normele de drept material și procesual încălcate de către magistrați sunt: art. 1266 alin. (1), art. 1267 si art. 1566 din C. civ., art. 1021 din C. proc. civ.

De asemenea, a considerat netemeinică și nelegală reținerea instanței de fond conform căreia criticile subscrisei vizează raționamentul logico-juridic al judecătorului și astfel nu fac obiectul cercetării administrative, întrucat se încalcă independența judecătorului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond, admiterea cererii și desființarea Rezoluției din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947 al Inspecției Judiciare și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, a arătat că în mod corect s-a reținut prin sentința recurată că, în speță, soluția administrativă de clasare a sesizării dispusă prin rezoluția Inspecției Judiciare este legală și temeinică, nereținându-se încălcări ale dispozițiilor legale care să justifice declanșarea procedurii disciplinare împotriva magistraților pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară sub nr. x/2015, recurenta-reclamantă a solicitat începerea și efectuarea cercetării disciplinare împotriva doamnei judecătoare C. și împotriva domnului judecător B. din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2015, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3676/15.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin Rezoluția din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu au fost identificate elemente care să releve săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată de prima instanță care a reținut, în esență, că soluția administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluția Inspecției Judiciare, este legală și temeinică, și că toate criticile formulate sunt nefondate.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta-reclamantă reluând susținerile din sesizare, fiind nemulțumită de soluția de clasare și de soluția pronunțată de prima instanță.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi privește pe magistrații judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Totodată, la art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege sunt definite noțiunile de rea credință și gravă neglijență.

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de față.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică sentința pentru aplicarea greșită a legii materiale, considerând netemeinică și nelegală reținerea instanței de fond conform cărora societatea nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii investiți cu soluționarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a normelor de drept material sau procesual, precum și reținerea potrivit căreia criticile formulate vizează raționamentul logico-juridic al magistraților, iar acest raționament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

Instanța de control judiciar observă că nemulțumirea recurentei-reclamante care s-a materializat prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare o reprezintă chiar soluția pronunțată de judecători prin sentința civilă nr. 3676/15.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca. În acest dosar, a fost modificată în parte încheierea civilă nr. 12053/18.11.2014 pronunțată în dosarul x/2014 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în sensul admiterii cererii formulate de către creditoarea D. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. A. S.A. și s-a dispus obligarea acestei la plata către creditoarea-reclamantă a sumei de 180.051,63 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/13.03.2013, emisă în baza contractului de prestări servicii de proiectare nr. 7698/25.10.2011 și penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului restant de la data de 28.03.2013 și până la plata efectivă a debitului.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că Inspecția Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuțiile sale legale, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, potrivit cărora hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale; dar și ținând cont de dispozițiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeași Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

În concret, o parte din criticile invocate de recurenta-reclamantă au vizat operațiunile de stabilire a situației de fapt de către magistrați, motivarea soluției prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neexecutare a contractului invocată de societate, nepronunțarea cu privire la apărarea formulată de societate privind neconformitatea documentației DTAC sub aspectul valorii investiției.

În deplin acord cu mențiunile din rezoluția de clasare și cu reținerile judecătorului fondului, Înalta Curte constată că aceste nemulțumiri, exprimate de recurenta-reclamantă în cuprinsul sesizării, excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare în ceea ce privește modul în care magistrații menționați în prezenta cauză care au pronunțat SC nr. 3676/15.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

Înalta Curte nu poate primi nici celelalte criticile cu privire la faptul că prima instanță nu a reținut împrejurările care, în opinia recurentei-reclamante ar dovedi, fără echivoc, existența abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, respectiv: nestabilirea prin sentința civilă nr. 3676/2015 a termenului de plată al sumei, mențiune obligatorie prevăzută de art. 1021 C. proc. civ. și faptul că executarea silită a început și s-a finalizat fără ca sentința să fie comunicată legal, la sediul procesual ales, indicat prin întâmpinare și nu la sediul societății.

În acest sens, sunt corecte reținerile primei instanțe în sensul că termenul de plată prevăzut de art. 1022 alin. (3) din C. proc. civ. are o reglementare legală, Înalta Curte constată că potrivit acestei reglementări "Termenul de plată prevăzut la alin. (1) și (2) nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile de la data comunicării ordonanței", precum și faptul că această omisiune poate fi îndreptată potrivit dispozițiilor art. 442 C. proc. civ.:

"Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere", însă recurenta-reclamantă nu a înțeles să formuleze o cerere în acest sens.

În ceea ce privește critica că executarea silită a început și s-a finalizat fără ca sentința nr. 3676/2015 să fie comunicată legal, la sediul procesual ales indicat prin întâmpinare și nu la sediul societății, Înalta Curte reține pe de o parte că nu intră în atribuțiile judecătoriilor comunicarea hotărârilor judecătorești, iar pe de altă parte că, deși sențința a fost comunicată la sediul societății la data de 20.07.2015, recurenta-reclamantă și-a exercitat drepturile procesuale, formulând la data de 29.07.2015 contestație la executare, astfel cum reiese de la dosarului de fond nr. x/2015

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că, în speță, nu pot fi identificate elemente de natură să conducă la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanță făcând o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 150 din 9 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.