ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.01.2018, sub nr. de mai sus, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea deciziei nr. 11868/08.12.2017 emisă de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei decizii de plată a despăgubirii în cuantum de 55.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3248 din 9 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: - instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 1266-1267 din C. civ., privind modalitatea de interpretare a contractelor conform voinței părților si ale art. 2517 privind prescripția drepturilor de creanță; - greșit s-a apreciat că manifestarea de voință a reclamantului din 04.04.2016 nu reprezintă o cerere de plată pe motiv că nu este indicată suma despăgubirilor solicitate, iar pe de alta parte, ca a doua cerere din 16.10.2016 este tardiva, raportat la termenul de 90 de zile prevăzut de Legea nr. 213/2015; - prin cererea din data de 04.04.2016 s-a adus la cunoștința pârâtului producerea accidentului rutier, persoana prezumata vinovata, numărul dosarului penal si Parchetul care îl instrumentează, date de contact - număr de telefon, adresa de mail, solicitând, conform tuturor procedurilor în materie de asigurări - contactarea în scopul depunerii de documente, informații suplimentare, precum si efectuarea demersurilor la organele de urmărire penala de către intimat pentru obținerea elementelor necesare stabilirii împrejurărilor concrete ale producerii accidentului; - cat timp procesul penal a fost pe rol, nu s-a stabilit un drept de creanță cu privire la prejudiciul produs prin fapta ilicita si evident nu a fost depășit termenul prevăzut pentru formularea unei cereri de despăgubire; - se încalcă și dispozițiile art. 22 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 a ASF prin care se prevede un termen de prescripție de 3 ani de la data când persoana prejudiciata a cunoscut atât întinderea prejudiciului cat si persoana vinovata de producerea acestuia. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea contestației formulate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului susținând că a reclamantul a depus cererea de plata în data de 15.11.2016 (16.10.2016 -data e-mail), ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi în care se puteau depune cereri de plată pentru societatea S.C. B. S.A., termenul de 90 de zile pentru depunerea cererilor de plată fiind un termen de decădere, ce nu poate fi lăsat la aprecierea uneia dintre părți, intenția legiuitorului fiind aceea de a nu se amâna sine die primirea de către FGA a cererilor de plată a asiguraților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat în parte, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin Decizia nr. 11868/08.12.2017, pârâta a respins ca tardivă cererea de plată formulată de petentul A., reținând că încheierea de deschidere a procedurii de faliment a rămas definitivă la data de 28.04.2016, moment de la care începe să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din legea 213/2015 pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive, iar ultima zi a depunerii cererii de plată a fost 28.07.2016. Potrivit susținerilor concordante ale părților, în data de 28.10.2015 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto cu nr. x, asigurat cu polița x emisă de B. S.A., în urma căruia s-a produs vătămarea corporală a reclamantului A.. A reținut prima instanță, validând soluția autorității pârâte că reclamantul s-a adresat cu cerere de plată Fondului de Garantare a Asiguraților la data de 16.10.2016, prin email. Constată Înalta Curte că recurentul - reclamant a înaintat pârâtului, prin avocat, la data de 4 aprilie 2016 un e-mail privind avizarea de daună pentru partea vătămată și împuternicire avocațială în scopul deschiderii dosarului de daună, precum și o "Cerere de deschidere dosar de daună" înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților cu nr. x/5.05.2016 . Având în vedere aspectele constatate, pârâtul a emis decizia atacată, prin care s-a dispus respingerea cererii de plată ca fiind tardiv formulată, reținându-se că nu a fost respectat termenul de decădere de maxim 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015 - care a început să curgă de la data de 28 aprilie 2016 (care este data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment a B.) și s-a împlinit la data de 28 iulie 2016. In drept, prezintă relevanță dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."; și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care prevăd că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări. în cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr.

În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative." Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată nelegalitatea acesteia. Prima instanță a reținut, în raport de probele administrate, că înscrisul depus la dosar, nu reprezintă o cerere de plată a despăgubirii, întrucât îi lipsește elementul esențial constând în cuantumul sumei solicitate cu acest titlu. Înalta Curte constată, având în vedere cronologia demersurilor efectuate de către recurentul - reclamant, că solicitarea inițială, formulată prin poștă electronică la data de 4 aprilie 2016, reprezintă o veritabilă cerere de plată, în sensul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015. Nu poate fi reținută o conduită pasivă a reclamantului, aceasta depunând diligențele necesare în vederea încasării despăgubirilor în condițiile în care în dosarul penal nr. x/2015 prin Ordonanța din data de 24 mai 2016 s-a dispus clasarea cauzei. Dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 permit transmiterea cererii de plată și prin poștă electronică, iar potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, care prevăd că "În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", reclamantul avea așteptarea legitimă ca, în situația în care cererea sa adresată pârâtului nu îndeplinea condițiile de formă, să i se solicite complinirea eventualelor lipsuri. De altfel, se observă că prin cererea formulată, avocatul solicită expres a fi contactat în vederea depunerii documentelor necesare soluționării cererii de plată. Scopul instituirii de către legiuitor, prin dispoziția art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, a termenului de decădere de 90 de zile, este acela de a sancționa creditorii de asigurare care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înțeleg să formuleze o cerere de plată în acest interval de timp. Or, în cazul de față, reclamantul nu a rămas în pasivitate, ci a formulat și a transmis pe email-ul pârâtului, în termenul legal, cererea sa de plată, așa cum rezultă din înscrisurile doveditoare, neputând fi sancționat prin respingerea cererii ca tardivă pe motivul că pârâtul nu a luat în considerare această cerere și nu a formulat un răspuns indiferent că aceasta nu era adresată pe formularul tip. În concluzie, întrucât reclamantul a dovedit faptul că a formulat cererea de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile, transmițând-o pârâtului prin email, la data de 4.04.2016, emailul din data de 16 octombrie 2016, luat în considerare de pârât, nereprezentând decât o revenire la cererea inițială, Înalta Curte constată nelegalitatea Deciziei nr. 11868/08.12.2017 prin care pârâta a respins ca tardivă cererea de plată. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, va obliga pârâtul FGA la soluționarea pe fond a cererii de despăgubire, aprobarea sau respingerea, în tot ori în parte a unei cereri de plată fiind atributul Comisiei speciale din cadrul FGA, în cadrul procedurii administrative necontencioase, instanța având doar posibilitatea de a cenzura legalitatea deciziei ce va fi emisă de pârât. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul și în rejudecare, va admite în parte acțiunea, va anula decizia nr. 11868/08.12.2017 emisă de intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și va obliga intimatul pârât să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamantul A..