ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea parțiala a deciziei 9002 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 04.09.2017; obligarea paratului la plata sumei de plata sumei de 675,60 RON cu titlu de diferența despăgubire; obligarea paratului la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 1954 din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

S-a dispusa anularea deciziei nr. 9002/4.09.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost obligat pârâtul să emită o decizie prin care să admită cererea de plată pentru suma de 5652,70 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- sentința a fost dată cu nerespectarea prevederile art. 2 alin. (1) și (3), art. 4 alin. (1) lit. d), art. 11, art. 13 alin. (3) și (4) din Legea specială nr. 213/2015, cu nesocotirea clauzelor contractuale convenite de părțile contractante și în baza cărora sunt solicitate despăgubirile, precum și cu nerespectarea normelor de drept material prevăzute la art. 1167 alin. (1) C. civ.

- prima instanță în mod eronat a considerat aplicabile prevederile art. 51 din Norma nr. 23/2014 edictată de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii cauzate prin accidente de vehicule, deși condițiile de asigurare ale unui contract de asigurare auto obligatorie de tip RCA nu se confundă cu condițiile de asigurare auto facultativă, care sunt conținute de polița CASCO și condițiile generale și particulare ale contractului de asigurare facultatitvă de tip CASCO;

- fondul de garantare a asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment și nu preia riscul executării contractelor de asigurare;

- în procedura administrativă FGA a reținut faptul că suma de 579,60 RON reprezintă diferență tarif oră de manoperă facturată (90 RON) față de tariful oră de manoperă utilizat de service-urile de reprezentanță ale manoperă față de tariful mărcii auto Dacia Logan;

- operațiunea "antifonat aripă dreapta față", nefiind consemnată în procesul-verbal de constatare a daunelor nu se justifică la plată din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate urmând a se respinge în tot contestația formulată de partea reclamantă și să se mențină Decizia FGA nr. 9002 din 04.09.2017, ca fiind temeinic motivată și legală.

Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 15.01.2016 a avut loc un accident, în urma căruia a rezultat avarierea autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, asigurat cu polița de asigurare facultativă CASCO nr. x emisă de B. S.A., pentru perioada de asigurare 24.07.2015-23.07.2016, deținut de către reclamant.

A fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/2016, reclamantul a solicitat plata din disponibilitățile Fondului a sumei de 5652,73 RON reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autovehiculul cu număr de înmatriculare x.

Prin decizia nr. 9002/4.09.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată pentru suma de 4.977,13 RON, respingând-o pentru suma de 675,60 RON.

Fondul a reținut că nu se justifică suma de 579,60 RON reprezentând diferență tarif manoperă facturată (90) RON față de tarif oră manoperă reprezentanță (60 RON), având în vedere că unitatea service care a efectuat reparația nu are calitatea de reprezentanță a mărcii Dacia Logan, folosind un tarif pentru ora de manoperă superior celui practicat în mod uzual de către unitățile service dealer. A mai reținut că nu se justifică acordarea sumei reprezentând contravaloarea operațiunii "antifonat aripă dreapta față", nefiind consemnată în procesul-verbal de constatare a daunelor.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin criticile formulate, recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 23/2014.

Înalta Curte apreciază că sunt neconcludente argumentele recurentului-pârât, în sensul că nu este un asigurător si nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, respectiv că este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare din care Fondul este constituit si, ca atare, este obligat să facă propria instrumentare a dosarelor de daună, întrucât analiza efectuată nu are la bază criterii legale, obiective, care să îl îndreptățească să ignore costul reparațiilor, așa cum a fost stabilit pe baza documentului eliberat de unitatea specializată de service, act care trebuia avut în vedere la stabilirea cuantumului pagubei, în temeiul art. 51 alin. (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Potrivit dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53. (...)

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".

Înalta Curte împărtășește statuările primei instanțe, în sensul că autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare, așa fiind, demersul pârâtului - recurent de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care îl apreciază rezonabil, nu poate fi validat, chiar dacă s-ar avea în vedere un criteriu obiectiv, și anume prețurile practicate de unitățile service de reprezentanță, întrucât nu este întemeiat pe nicio normă legală.

Înalta Curte mai observă că diferența respinsă la plată, potrivit deciziei atacate și documentației administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultând din reducerea contravalorii manoperei la cel acceptat de pârât de 90 de RON/oră, nu poate fi apreciată ca fiind legală, pentru că, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcție de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului și de limitele de despăgubire stabilite prin poliță, iar nu în funcție de un preț mediu practicat și nici de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.

Prin urmare, prima instanță a reținut corect nelegalitatea deciziei contestate, respectiv refuzul autorității de a achita întreaga despăgubire solicitată și plafonarea despăgubirii în raport cu un criteriu care, deși pare obiectiv, nu este prevăzut de lege. Dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost depășit întrucât în operațiunea de stabilire a cuantumului pagubei sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Susținerile din recurs cu privire nedovedirea pagubei în raport cu operațiunea de antifonare excedează cazului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile in care instanța de fond a analizat această critică și a respins-o justificat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1954 din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.