ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4496/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4496/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 10672/06.11.2017, în ceea ce privește soluția de respingere de la plată a sumei în cuantum de 4539,66 RON, reprezentând cuantumul despăgubirii, și obligarea pârâtului la achitarea către reclamant a sumei de 4539,66 RON, reprezentând despăgubiri, solicitate prin cererea de plată depusă în data de 17.06.2017.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 485 din 12 februarie 2019, a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat în parte Decizia nr. 10672/06.11.2017, în ceea ce privește respingerea la plată a sumei de 4539,66 RON, obligând pârâtul sa achite reclamantului suma de 4539,66 RON, cu titlu de despăgubire.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 12 și art. 14 din Legea nr. 213/2015, a dispozițiilor art. 16, art. 18, art. 20 și art. 21 din Norma nr. 16/2015 de aplicare, precum și a dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.
Potrivit recurentului, în cauză nu se pot aplica prevederile art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014 fără a se ține seama de obligațiile Fondului în instrumentarea dosarelor de daună, impuse de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015, or, prima instanță a reținut prevederile art. 13 menționate fără însă a le corobora cu scopului pentru care a fost înființat Fondul, respectiv acela de a un ultim mecanism de acordare de despăgubiri în situația insolvenței unui asigurator.
Astfel, a arătat că Fondul are atribuții stabilite de legea specială de analiză a cererilor de plată, așa încât să asigure soluționarea în echitate a cererilor de plată, pentru cazuri similare, înlăturând astfel posibilitatea unor plăți ce ar conduce la o îmbogățire fără just temei, în detrimentului fondului bănești ale instituției.
Prin urmare, principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări de consecințele insolventei unui asigurător.
În cauză, raportat la prevederile legale menționate, pentru a evita discrepanțele între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată, Fondul a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului B..
A precizat că B. este un sistem informatic, acceptat atât de toți asigurătorii, cât și de unitățile service, Fondul evitând astfel crearea unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de preturile practicate de unitățile service care efectuează reparația autovehiculelor avariate, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare.
Așa fiind, a apreciat că în mod neîntemeiat prima instanță a înlăturat modalitatea de determinare de către Fond a cuantumului despăgubirii, în condițiile de "regie proprie", considerând, cu ignorarea dispozițiilor legale, că depunerea unui deviz de calculație reparativ emis de unitatea de specialitate S.C. C. S.R.L. îndreptățește partea la obținerea întregii sume precizate de unitatea service, fără ca Fondul să facă o analiză și să cenzureze valorile cuprinse în deviz.
Or, în lipsa unei analize proprii, a soluționării echitabile a cererilor de plată pentru cazuri similare, Fondul ar realiza doar plăți, fără analiză, ipoteză ce vine în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 213/2015, ca lege specială
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a normelor legale incidente și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumente de fapt și de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 10672/06.11.2017, în ceea ce privește art. 2 din decizie, și obligarea pârâtului să achite reclamantului suma de 4539,66 RON, cu titlu de diferență despăgubire datorată pentru dosarul de daună.
Curtea de apel a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat în parte Decizia nr. 10672/06.11.2017, în ceea ce privește respingerea la plată a sumei de 4539,66 RON, obligând pârâtul sa achite reclamantului suma de 4539,66 RON, cu titlu de despăgubire.
Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.
Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului centrate pe greșita interpretare și aplicare a legislației specifice în materia acordării de despăgubiri.
Prin decizia contestată pârâtul a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 6379 RON - art. 1 și a respins cererea de plată cu privire la suma de 4.539,66 RON la art. 2 din decizie, apreciind că, în analizarea cererilor de plată, Fondul se raportează la prețurile unităților service de reprezentanță pentru autoturismele avariate, pentru a evita discrepanțe între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plata formulate de aceștia.
Referitor la despăgubirile solicitate, instanța de control judiciar reține că în mod corect judecătorul fondului a reținut că intenția legiuitorului este de recunoaștere a dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral.
Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, potrivit cărora, "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".
Totodată, art. 12 alin. (2) teza finală din același act normativ prevede că, "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare".
De asemenea, dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispun că, "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".
În art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule se prevede:
"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.
(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.
(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".
Din analiza prevederilor legale menționate rezultă că recurentul-pârât garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare, în cauză unitatea de specialitate reparatoare fiind C. S.R.L..
Prima instanță în mod corect a reținut că, în lipsa unui temei legal, nu poate valida demersul autorității pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază serios, rezonabil, chiar și în contextul în care pentru a efectua această operațiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, și anume prețurile practicate de unitățile service de reprezentanță.
În cauză, în baza notei de constatare, reclamantul a apelat la service-ul autorizat C. S.R.L. din Timișoara, care a emis un deviz calculație reparativ, în conformitate cu cele constatate de comun acord cu asigurătorul. Valoarea totala a reparațiilor s-a stabilit în sumă de 10918,66 RON.
Totodată, potrivit art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".
Astfel, limitele despăgubirilor sunt fixate în mod clar, fără a se include în această enumerare ipoteza solicitării unor prețuri mai mari pentru execuția lucrărilor de reparație decât cele practicate de unitatea service de reprezentanță, așa încât nu poate reprezenta temei pentru reducerea cuantumului despăgubirilor până la un prag apreciat just de către recurentul - pârât.
Altfel spus, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcție de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului și de limitele de despăgubire stabilite prin poliță, iar nu în funcție de un preț mediu practicat și nici de prețurile practicate de unitățile de reprezentanță.
Analiza comparativă efectuată de recurentul-pârât între prețurile practicate de unitatea service C. S.R.L. și cel al reprezentanței, care, în opinia acestuia, a evidențiat o discrepanță considerabilă în ce privește tariful aferent manoperei lucrărilor, excedează limitelor obligației de diligență ce-i revine Fondului în aplicarea dispozițiilor art. 51 alin. (3), (6) și 7 din Norma ASF nr. 23/2014.
Totodată, discrepanțele invocate, privind prețurile practicate de unitatea service care a procedat la efectuarea reparației și care depășesc tarifele unităților service de reprezentanță ale mărcii autoturismului avariat, nu pot forma obiectul analizei instanței de contencios administrativ.
Așadar, recurentului-pârât îi revine obligația de a plăti indemnizațiile/despăgubirile rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.
Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 485 din 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.