ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 836/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 12.12.2017, astfel cum a fost precizată și modificată la datele de 23.02.2018 și de 18.06.2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a contestat decizia nr. 10411/31.10.2017, solicitând obligarea paratei la plata despăgubirilor în cuantum de 3.305 RON, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 7 iulie 2018, Curtea de Apel, în temeiul art. 400 C. proc. civ. a repus caza pe rol pentru lămuriri noi. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3225 din 5 iulie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată. Totodată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București reclamanta A. a formulat recurs, încadrând criticile dezvoltate în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Motivele de recurs În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, au fost înfățișate următoarele critici ale sentinței atacate: În primul rând, arătă recurenta că instanța de fond nu a motivat în drept hotărârea sa. Instanța arata ca hotărârea a fost data în baza an. 1, art. 8 si a art. 18 din Legea nr. 554/2004, însă acestea sunt norme juridice de aplicabilitate generala, iar din conținutul acestor norme nu reiese modul în care instanța a înțeles sa respingă acțiunea. Susține recurenta că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă în motivarea sa argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțata, argumente care, în mod necesar, trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la susținerile si apărările pârtilor, iar, pe de alta parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecații, în caz contrar fiind lipsita de suport probator și legal si pronunțata cu nerespectarea prevederilor art. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Se arată în continuare că, din motivarea instanței de fond lipsește un element esențial și obligatoriu, prevăzut de art. 452, alia 1, lit. b), anume expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate. Opinează recurenta că, din lecturarea hotărârii, nu reiese și nu se regăsește expusă nici în detaliu, nici pe scurt, o relatare a evenimentelor, o prezentare a circumstanțelor care să releve situația de fapt în funcție de care instanța a hotărât, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 452 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. si incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Instanța ar fi trebuit să arate în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză, referirea generică la probele administrate nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare va conduce la desființarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării. Mai arată recurenta că, hotărârea data de instanța de fond conține motive contradictorii deoarece aceasta a reținut ca decizia nr. 10411/31.10.2017 este temeinică si legală, deci reprezintă situația de fapt reala si este justificată. Pe de o parte, în cuprinsul deciziei s-a reținut clar ca "ansamblul era format din autovehiculul cu doua axe cu nr. de înmatriculare x, ce transporta un autovehicul, dar pe de alta parte, instanța, în cuprinsul sentinței arată ca nu rezultă din niciun act ca "autoturismul era într-adevar transportat la data de 13.07.2017". De asemenea, susține recurenta, este absurdă reținerea conform căreia din dinamica accidentului nu ar fi putut fi avariat autoturismul B. deoarece impactul s-a produs mai jos fata de locul unde se afla autoturismul transportat, având în vedere ca autoturismul care este foarte înalt avea inclusiv oglinda avariată si geamul din dreapta spart. În considerarea acestor motive, recurenta a susținut că hotărârea atacata conține motive contradictorii, fiind incidente prevederile art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 3 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamantă și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumită de fapt de soluția pronunțată de aceasta. Totodată, Înalta Curte subliniază că, în actuala reglementare, C. proc. civ. consacră în mod expres, în dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), natura recursului de a fi o cale de atac exclusiv de legalitate, iar nu de netemeinicie. Prin prisma invocării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează, în principal nemotivarea hotărârii, deoarece motivarea instanței nu ar oferi părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată. Susținerile sub acest aspect sunt neîntemeiate. Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva hotărârea pe care a pronunțat-o, privește, în esență, analiza criticilor formulate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, cu arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a confirmat soluția primei instanțe, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Mai mult decât atât, motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța de a răspunde tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a formulat susțineri de maximă generalitate prevalându-se, în special, de lipsa motivării sentinței de către instanță, în condițiile constatării faptului că nu s-a demonstrat o situație de fapt diferită celei reținute în decizia contestată. Mai mult, viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul in cauza de față. Asupra acestei chestiuni, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o justă interpretare, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Se cuvine a fi observat, deopotrivă, că, în fața instanței de fond, a constituit obiect al dezbaterilor contradictorii decizia nr. 10411/31.10.2017 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamantă A., cu privire la suma de 3.305 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehicolului avariat. În urma analizării de către Comisia Specială a cererii și a înscrisurilor depuse de către reclamantă în dovedirea creanței împotriva Societății S.C. C. S.A., (societate aflată în procedura de faliment), s-a reținut motivarea deciziei că la data de 13.07.2016 a avut loc un accident de circulație, pe autostrada A3 din Germania, din culpa conducătorului auto al autoturismului cu nr. de înmatriculare x, care a intrat în coliziune cu ansamblul format din autovehicul și remorca cu doua axe cu nr. de înmatriculare x, ce transporta un autovehicul aparținând S.C. A.. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor. S-a mai reținut că, la data accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița RCA nr. x emisa de Societatea S.C. C. S.A.. Urmare a avizării a fost constituit dosarul de dauna nr. x În cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea documentației aferente s-a constatat lipsa vinovăției asiguratului RCA al C. S.A. în producerea avariilor la autovehiculul. Astfel, din procesul-verbal încheiat de organele abilitate germane nu reiese avariarea autovehiculului transportat pe platforma. Din punctul de vedere al dinamicii, din acest eveniment nu ar fi putut rezulta avariile respective. Mai mult, din documentele de transport (scrisoarea de transport CMR) rezultă ca autovehiculul este transportat neambalat și avariat, rezultând astfel ca acest autovehicul era avariat anterior producerii evenimentului rutier în speța. În concluzie, față de dipozițiile art. 46 alin. (3) din norma ASF 23/2014 - Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătoreasca, în cazul în care: 3. nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse, astfel că a fost respinsă de la plată solicitarea reclamantei. Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei reținând în esență că valorificând mențiunile procesului-verbal întocmit de autoritățile din Germania, astfel cum a fost tradus, care atestă faptul că accidentul de circulație a avut loc între autoturismul (avarii: frontală, axă) și autoturismul și ansamblul format din autovehiculul și remorca cu doua axe (avarii: spate, înfundat, respectiv osia). A mai reținut instanța că acest document nu atestă împrejurarea că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accident. De asemenea, prin înscrisurile depuse reclamanta nu face dovada că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accidentul din data de 13.07.2016 și nici nu a demonstrat că dinamica accidentului ar fi putut provoca avarierea autoturismului. Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. În drept, statuând prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că se poate cere casarea când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, legiuitorul a impus părții interesate obligația de a dezvolta motivele pentru care apreciază incidența acestui motiv de recurs. O atare cerință nu se consideră a fi îndeplinită în condițiile în care partea recurentă reproduce prin memoriul de recurs motivele din cererea de chemare in judeacată, motive care și-au găsit o rezolvare jurisdicțională prin hotărârea recurată, fără însă a indica în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond. Susținerile care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză și situația de fapt privesc netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate, nu constituie motiv de casare în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Este de observat că instanța de fond a expus concret, având în vedere motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și apărările pârâtului, argumentele de fapt și de drept pentru care a constatat netemeinicia acțiunii, a evaluat întregul probatoriu administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente. Potrivit dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., instanța examinează probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, iar în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale. Astfel, mențiunile procesului-verbal întocmit de autoritățile din Germania, atestă faptul că accidentul de circulație a avut loc între autoturismul cu nr. de înmatriculare x (avarii: frontală, axă) și autoturismul și ansamblul format din autovehiculul și remorca cu doua axe cu nr. de înmatriculare x (avarii: spate, înfundat, respectiv osia). șadar, acest document nu atestă împrejurarea că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accident. Mai mult decât atât, așa cum a punctat și instanța fondului, prin înscrisurile depuse, reclamanta nu a făcut dovada că autoturismul ar fi fost în vreun fel implicat în accidentul din data de 13.07.2016 și nici nu a demonstrat că dinamica accidentului ar fi putut provoca avarierea autoturismului. Cu atât mai mult, în condițiile în care acest autoturism era transportat pe remorcă, nu s-a demonstrat cum respectivele avarii ar fi putut fi provocate de coliziunea dintre autoturismul și autoturismul și ansamblul format din autovehiculul și remorca cu doua axe, având în vedere că respectivul impact s-ar fi produs mai jos față de locul unde se afla autoturismul transportat. Or, administrarea probelor, evaluarea acestora, stabilirea elementelor de fapt pe care se fundamentează pretențiile deduse judecății sunt însă în căderea instanțelor fondului, în timp ce instanța de recurs verifică doar aplicarea corectă a normei legale incidente, fără reaprecierea probatoriului, întrucât acest fapt ar echivala, în mod nepermis procedural, devoluării fondului. De altminteri, verificând lucrările dosarului, se constată că instanța de fond, în operațiunea de evaluare a probatoriului a statuat explicit cu privire la documentul de transport depus anexat acțiunii pentru a demonstra că pârâta a avut în vedere în mod eronat la soluționarea cererii de despăgubire un alt autoturism, și anume. Astfel, a clarificat faptul că acesta nu poate valorifica acest CMR în soluționarea favorabilă a acțiunii deoarece actul atestă un destinatar diferit și o adresă diferită de livrare a autovehiculului, locul încărcării și descărcării fiind datate 5, 6.08.2016, ulterior deci datei de 13.07.2016, astfel că această chestiune litigioasă a primit răspuns prin hotărârea recurată. Așa fiind, pentru considerentele arătate, și această critică formulată de partea reclamantă se dovedește a fi nefondată. În consecință, deși recureta a pretins, în speță, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., însă susținerile acesteia, subsumate acestui motiv de recurs, nu au aptitudinea de a releva o ipoteză în care instanța de fond să fi aplicat eronat normele legale incidente cauzei. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.