ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10.11.2017, reclamantul A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 9757 din data de 31 august 2017, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea deciziei nr. 9757 din data de 31 august 2017 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum de 23.690,22 RON, dar și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1146 din data de 13 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 9757/11.10.2017, a obligat pârâtul la soluționarea pe fond a cererii de plată nr. x/18.04.2016, dar și la plata către reclamant a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-a arătat că sentința este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, respectiv art. 2 alin. (1) și (3), art. 4 alin. (1) lit. d), art. 11, art. 13 alin. (1) și (3) și art. 16 din Legea nr. 213/2015, art. 1166, art. 1270 alin. (1), art. 2206 C. civ., art. 258 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2014.

A subliniat recurentul faptul că F.G.A. nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al acestuia și nu plătește sumele solicitate în baza unei răspunderi contractuale, Fondul neavând vreun raport contractual cu creditorul de asigurare.

În privința contractului de asigurare facultativă încheiat între reclamantul din prezenta cauză și asigurătorul B. S.A., recurentul a arătat că acesta conține prevederea conform căreia "prima de asigurare este dtorată pentru întreaga perioadă de asigurare", astfel că reclamantul avea obligația expres stabilită de a achita integral prima de asigurare, cu respectarea scadenței convenite pentru fiecare dintre cele 4 rate la care a fost împărțită prima de asigurare, sub sancțiunea suspendării executării oricărei obligații care îi incumbă asigurătorului în baza contractului.

În acest sens, este evident că este eronată motivarea instanței care reține că "Nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 10.2, art. 10.6 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice, invocate de pârâtul FGA, în sensul că polița de asigurare este suspendată", întrucât, în realitate, nu polița se suspendă, ci, așa cum stabilesc părțile contractante, este suspendată retroctiv începând cu ziua următoare datei scadente executarea oricărei obligații a asigurătorului asumată prin contractul de asigurare-art. 10.6 din condițiile de asigurare la contractul Eurocasco.

De asemenea, instanța a reținut, în mod greșit, că pârâtul trebuia să rețină rata 4 din despăgubire, întrucât dispozițiile legale care îi reglementează activitate nu permit F.G.A. să încaseze primele sau ratele primelor de asigurare, acestea putând fi, eventual, achitate doar lichidatorului judiciar desemnat pentru asigurătorul falit B. S.A..

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul din prezenta cauză a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia nr. 9757 din data de 31 august 2017, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată nr. x/18.04.2016, privind acordarea despăgubirilor aferente evenimentului asigurat, ca urmare a nedepunerii dovezii de achitare a tuturor ratelor primei de asigurare.

Instanța de fond a admis acțiunea și a anulat decizia contestată, reținând, în esență, că dispozițiile invocate de pârât nu sunt incidente în cauză, câtă vreme la momentul producerii accidentului toate ratele scadente erau achitate de reclamant, rata 4 nefiind scadentă.

Fiind învestită cu soluționarea căii de atac promovate de autoritatea pârâtă, Înalta Curte reține că potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător".

Dispozițiile art. 11 din din Legea nr. 213/2015 prevăd că: "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 13 alin. (3) din același act normativ "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Conform art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015:,,(1) Fondul are ca destinație plata indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, cu societatea de asigurare față de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condițiilor de asigurare și în limita plafonului de garantare stability de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificate privind daunele înregistrate".

Din analiza acestor dispoziții legale, prin raportare la actele și lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, Înalta Curte reținând că instanța de fond a avut în vedere, în soluționarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât și condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Se reține că polița EuroCasco nr. x a fost emisă de societatea de asigurare la data de 09.12.2014, cu valabilitate de la 10.12.2014 la 09.12.2015, fiind stabilită o primă de asigurare în cuantum de 468,53 Euro. Această primă de asigurare a fost eșalonată în 4 rate, cu următoarele scadențe: 10.12.2014, 10.03.2015, 10.06.2015, 10.09.2015.

Înalta Curte are în vedere faptul că riscul asigurat s-a produs la data de 08.05.2015, dată la care rata nr. 2 care devenise scadentă era achitată, nefiind achitate ratele care nu erau scadente, respectiv ratele nr. 3 și nr. 4. Reclamantul a achitat ulterior și rata nr. 3, fără a mai achita rata nr. 4, care devenea scadentă la 10.09.2015.

Este adevărat că prevederile art. 10.6 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice dispun: "În caz de neplată la scadență a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de grație de 15 zile calendaristice (considerată ca începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deși Asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de grație, executarea oricărei obligații a Asigurătorului, asumată prin contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente" dar, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se identifică ipoteza anterior enunțată.

În speță, la momentul producerii accidentului, toate ratele scadente, respectiv ratele nr. 1 și 2, erau achitate, ratele nr. 3 și 4 nefiind scadente. În consecință, având în vedere că riscul asigurat s-a produs într-un moment în care toate ratele scadente erau achitate și nu era intervenită starea de suspendare a poliței, se reține că asiguratul era îndrituit la plata despăgubirilor, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 5.20 din Condițiile speciale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice, conform cărora "Asigurătorul va reține din despăgubire: (…) b) orice prime restante în baza poliței (prime cu scadențe anterioare acordării despăgubirii)".

În aceste condiții, nu se poate reține nici încălcarea art. 16 din Legea nr. 213/2015, conform cărora "Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia". Intimatul-reclamant nu avea cum să se conformeze solicitării autorității pârâte, în sensul de a transmite dovada achitării ratei nr. 4, iar această împrejurare nu este de natură să ducă la respingerea cererii de plată, decizia contestată fiind nelegală.

În concluzie, se reține că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de plată a reclamantului fără a o analiza pe fond, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este rezultatul unei interpretări corecte a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În privința solicitării intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este însoțită de documente justificative (factura, chitanță de plată onorariu etc.), astfel încât o va respinge în temeiul dispozițiilor art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1146 din data de 13 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatului A. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2021.