ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1402/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 15.01.2018, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând anularea încheierii nr. 68/15.12.2017 emisă de Comisia de soluționare a Contestației nr. 1.00/58411/02.11.2017 formulată de Societatea Română de Radiodifuziune împotriva Deciziei nr. 7/29.01.2017 a Departamentului XI din cadrul Curții de Conturi a României, modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii contestației formulate de SRR si anularea măsurii II.1 dispuse prin Decizia nr. 7/2017.

Prin sentința civilă nr. civile nr. 3121 din 29 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate potrivit cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

A susținut recurenta - reclamantă că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 35, art. 43 și art. 44 din Codul Muncii, în speță fiind vorba despre situația unui salariat care a îndeplinit alte atribuții de serviciu decât cele pentru care avea încheiat contractul individual de muncă, domnul A. specialist marketing în cadrul D.M.C., exercitând funcția de administrator al unei societăți comerciale, S.C. B. S.R.L..

S-a arătat că din probatoriul administrat a rezultat că angajatul a exercitat pentru S.C. B. S.R.L. activitatea de administrator al societății și a fost retribuit de această societate în baza unui contract de muncă încheiat conform legislației din Republica Moldova, iar pentru SRR a îndeplinit funcția de specialist marketing păstrându-și contractul de muncă avut, în baza căruia a îndeplinit activități de promovare a produsului editorial al C. pe teritoriul Republicii Moldova.

A precizat recurenta că salariatul nu se putea afla în delegare, deoarece aceasta contravine dispozițiilor imperative stabilite de Codul Muncii - exercitarea unor sarcini/atribuții altele decât cele prevăzute în contractul său de muncă și pentru un alt angajator decât cel cu care are încheiat contractul de muncă, că salariatul a exercitat două funcții diferite, la doi angajatori diferiți, și a fost plătit pentru cele două funcții diferite, de către fiecare angajator în parte (SRR și S.C. B. SRL) precum și că pentru activitatea desfășurată ca specialist marketing al SRR, domnul A. a depus periodic rapoarte de activitate referitoare la modul de îndeplinire a sarcinilor stabilite prin ordinele de deplasare, iar activitatea sa a fost evaluată anual conform reglementărilor interne ale SRR.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecarea acțiunii.

Intimata - pârâtă Curtea de Conturi, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat pârâta că forma aprobată de S.R.R. în cursul anului 2016 drept exercitare a calității de administrator al S.C. Pajura S.R.L. a fost cea a delegării, astfel cum rezultă din ordinele nr. 797/10.08.2015 și 967/06.10.2016.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin acțiunea dedusă judecății recurenta-reclamantă Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat anularea încheierii nr. 68/15.12.2017 emisă de Comisia de soluționare a Contestației nr. 1.00/58411/02.11.2017 formulată de Societatea Română de Radiodifuziune împotriva Deciziei nr. 7/29.01.2017 a Departamentului XI din cadrul Curții de Conturi a României, modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii contestației formulate de SRR si anularea măsurii II.1 dispuse prin Decizia nr. 7/2017.

Prin Procesul-verbal de constatare încheiat de către auditorii externi ai Curții de Conturi a României, ca urmare a acțiunii de audit financiar cu tema Audit financiar asupra contului de execuție a bugetului de stat pe anul 2016 la Societatea Română de Radiodifuziune s-a constatat nelegală decontarea de la bugetul de stat a cheltuielilor de natură salarială aferente persoanei delegate din partea SRR să îndeplinească sarcinile/atribuțiile de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L.

Pentru remedierea acestei abateri a fost dispusă prin Decizia nr. 7/2017 măsura nr. II.1, respectiv, "Pentru remedierea abaterii consemnate la punctul pct. 3, conducerea SRR va stabili, în interiorul termenului de prescripție, întinderea prejudiciului reprezentând cheltuieli de natură salarială decontate de la bugetul de stat și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere sau majorările de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare".

Împotriva acestei măsuri SRR a formulat Contestația nr. 100/58411/02.11.2017 care a fost soluționată de Comisia de soluționare, constituită în acest scop în cadrul Curții de Conturi a României, prin încheierea nr. 68/15 decembrie 2017.

A susținut în esență recurenta - reclamantă prin motivele de recurs greșita aplicare a normelor de drept material, cu referire la textele din Codul Muncii care reglementează delegarea și cumulul de funcții (art. 35, art. 43 și art. 44), solicitând anularea măsurii dispuse, întrucât plățile efectuate au fost legale, conform prevederilor art. 35 alin. (1) din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, dl. A. desfășurând două activități diferite, potrivit fișelor de post, la două societăți cu personalitate juridică, S.C. B. S.R.L., din Republica Moldova și Societatea Română de Radiodifuziune, în baza a două contracte de muncă.

Sub acest aspect reține însă Inalta Curte că susținerile nu corespund situației de fapt reținute în cauză, întrucât prin Ordinele Președintelui Director General (PDG) al SRR nr. 797/10.08.2015, nr. 139/15.02.2016 și nr. 967/06.10.2016, delegarea persoanei s-a realizat "în vederea îndeplinirii funcției de administrator al societății B. S.R.L".

Totodată prin Ordinul PDG nr. 813/12.08.2016 referitor la perioada 15.08.2016 - 13.10.2016, scopul deplasării a fost stabilit "în vederea coordonării și promovării produsului editorial al C., în cadrul D.". Astfel, sintagma "coordonarea și promovarea produsului editorial al C. în cadrul D.", care definește scopul delegării ține mai mult de activitățile de marketing ale SRR.

Din aceste motive, rezultă că în fapt, a avut loc o delegare a persoanei în cauză, cu încălcarea dispozițiilor art. 43 din Codul Muncii, în condițiile încheierii unui contract individual de muncă cu S.C. B. S.R.L. și în condițiile în care persoana in cauză a beneficiat de drepturi salariale atât din partea SRR (salariu lunar, indemnizație CO, prime, etc.) cât și din partea S.C. B. S.R.L. (salariu lunar, indemnizație CO).

Referitor la incidența dispozițiilor art. 35 din Codul Muncii, potrivit cărora "orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea", Înalta Curte constată că din actele dosarului nu rezultă că au fost încheiate contracte individuale de muncă în aceste condiții. Un alt aspect care trebuie avut în vedere la soluționare litigiului este acela că acordarea drepturilor de natură salarială în cadrul autorității reclamante nu au fost stabilite prin încheierea unui act adițional la contractul de muncă preexistent din care să rezulte modificarea contractului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 17 alin. (5) din Codul Muncii, privind locul prestării muncii sau posibilitatea ca salariatul să muncească în diferite locuri, timpul de lucru, etc.

Corect a reținut prima instanță că funcția de administrator implică gestionarea întregii activități a societății, inclusiv sub aspectul editorial, însă cumulul de funcții nu poate fi realizat prin încheierea a doua contracte de munca, ambele cu norma întreagă.

Reține astfel Inalta Curte că, în condițiile în care angajatul a prestat o singură activitate, exclusiv pentru S.C. B. S.R.L., în mod corect pârâta a stabilit că pentru perioada 2015-2016 reclamanta a plătit nejustificat suma de 67.170,56 de RON, reprezentând cheltuieli de natură salarială.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Română de Radiodifuziune împotriva sentinței civile nr. 3121 din 29 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.