ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 30.08.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând, în temeiul art. 45
1
alin. (3) din Legea nr. 317/2004, anularea rezoluției din data de 19.08.2019 în lucrarea nr. C19-2565 a inspectorului șef al Inspecției Judiciare - Netejoru Lucian și a rezoluției de clasare nr. 1972/A/20.06.2019 a inspectorului B. din cadrul Inspecției Judiciare.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 838 din 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a susținut, în esență, că prin sentința recurată, instanța de fond s-a mulțumit să preia întocmai argumentele pârâtei Inspecția Judiciară, să peroreze cu privire la dispozițiile legale incidente, fără a încerca să analizeze dacă nu cumva există o limită în ceea ce privește atribuțiile Inspecției Judiciare.
Astfel, prima instanță s-a mulțumit să descrie chestiuni de generalitate ce țin de procedura disciplinară, cadrul normativ, atribuțiile inspectorului, concluzionând că Inspecția Judiciară poate cerceta modul în care magistratul interpretează și aplică legea într-o cauză dată.
A mai susținut recurentul că instanța de fond nu a răspuns la aproape niciunul dintre argumentele sale aduse împotriva rezoluțiilor întocmite de cei doi inspectori judiciari, iar lipsa unei motivări conduce la concluzia lipsei unui proces echitabil.
Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 7 aprilie 2020, intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului declarat de recurentul - reclamant A., excepție ce fac inutilă cercetarea celorlalte aspecte invocate prin cererea de recurs.
Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.
(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
De asemenea, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin adresa emisă la data de 20 martie 2020 și comunicată la data de 26 martie 2020, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar recurs, recurentului-reclamant i s-a adus la cunoștință obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aferentă cererii de recurs.
De asemenea, prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2021, recurentul - reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar.
Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurentul nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.
Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, acesta nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 838 din 22 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 838 din 22 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.