ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1215/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 mai 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

1.2. La termenul de judecată din data de 05 septembrie 2019, instanța de fond a respins, ca inadmisibile în principiu, atât cererea de intervenție accesorie, cât și cererea de intervenție principală, formulate de petenții B. și C..

Împotriva încheierii din 05 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins cererea de intervenție accesorie, ca inadmisibilă, a declarat recurs petentul C., prin mandatar B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În cadrul recursului declarat în cauză, recurentul C. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. (3) din C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul C., prin mandatar B., privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. (3) din C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Împotriva încheierii din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs D., solicitând casarea încheierii atacate.

Intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, excepția lipsei de interes în susținerea recursului, excepția nulității recursului pentru neindicarea datelor de identificare ale părților, pentru lipsa semnăturii și pentru nemotivare.

Excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimatul A., a fost calificată de Înalta Curte ca reprezentând excepția inadmisibilității recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat de D., în raport de prevederile art. 458 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 458 din C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane".

Totodată, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar art. 129 din Constituția României dispune că:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Așadar, sfera persoanelor care pot ataca o hotărâre judecătorească se stabilește prin lege, fiind pusă, în principal, la dispoziția părților cauzei respective, iar în cazul terților, posibilitatea atacării hotărârii este recunoscută doar atunci când există o prevedere legislativă expresă în acest sens. Exercitarea unei căi de atac de către o persoană care nu este parte a cauzei și pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de titularul căii de atac.

Raportat la cadrul procesual al cauzei care s-a judecat în fond în fața Curții de Apel București, precum și la cadrul procesual al recursului aflat în curs de judecată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că recurentul D. nu figurează în calitate de parte în nicio fază procesuală și nu este titularul cererii de sesizare a Curții Constituționale, respinsă prin încheierea recurată.

Cum recurentul D. nu este parte a cauzei și nu există vreo prevedere legală expresă care să-i permită exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii din 5 noiembrie 2021, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul C., Înalta Curte, în temeiul art. 458 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.