ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1144/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examminarea actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ reînregistrată sub nr. x/2012* ca urmare a casării cu trimitere de către Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (Ministerul Mediului și Pădurilor), B. și C., a solicitat anularea contractului nr. x/14.03.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 36 Romoșel, contract încheiat între M.M.F. prin I.T.R.S.V. TM și B. la propunerea C..

Prin sentința nr. 147 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimată de drept acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu parații Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice (Ministerul Mediului si Pădurilor), B. și C..

Împotriva sentinței civile nr. 147 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea continuării judecății.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat în esență, că judecata cauzei a fost suspendata inițial prin încheierea din 17.04.2018 (care în mod greșit nu a fost comunicată părților), în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., pentru motivul determinat de obiecțiunile formulate de partea pârâtă B. față de neîndeplinirea de către expert a obligațiilor stabilite în sarcina sa, temei de suspendare neimputabil subscrisei A.J.V.P.S Hunedoara.

Ulterior, la data de 27.05.2019, instanța de fond, a dispus comunicarea încheierii de suspendare a judecății și a dispus din nou suspendarea cauzei până la efectuarea măsurătorilor în teren și identificarea imobilelor și pentru ca expertul să răspundă la obiecțiuni.

În opinia recurentei, în speță este de evident că, desfășurarea normală a procesului nu a fost împiedicată din vina reclamantei, că obligațiile impuse de instanță au fost dispuse în sarcina expertului și nu reclamantei iar rămânerea în nelucrare a cauzei nu se datorează sub nici o formă reclamantei. Din contră, reclamanta are tot interesul ca prezenta cauză să fie judecată pe fond, având în vedere că, probatoriul administrat confirmă în esență, susținerile sale.

Mai mult, în speță este de observat și reținut și faptul că, motivul suspendării cauzei a fost identificarea imobilelor și efectuarea măsurătorilor precum și răspunsul la obiecțiunile formulate de către partea pârâtă, iar această obligație există în sarcina expertului judiciar desemnat ceea ce nu poate echivala cu o lipsă de stăruință din partea reclamantei în judecarea pricinii, împrejurare în care este evident că sunt incidente dispozițiile art. 250 C. proc. civ., în sensul că în cauză, cursul perimării este suspendat.

De altfel, în speță este de observat că, la data de 28.10.2020, expertul desemnat în cauză a depus la dosar, conform datelor obținute din studierea dosarului electronic, o serie de completări la raportul de expertiză, acesta fiind de fapt momentul de la care începe să curgă termenul perimării întrucât, motivele pentru care s-a dispus suspendarea nu mai subzistă, respectiv persoana însărcinată și-a îndeplinit obligațiile impuse.

În fine, recurenta a susținut că având în vedere starea de fapt existentă, rezultată din actele și lucrările dosarului, în mod greșit și neîntemeiat instanța de fond a reținut ca fiind întemeiată excepția perimării pe care a admis-o cu consecința constatării perimării de drept a acțiunii formulate de A.J.V.P.S Hunedoara

Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondat, motivul de recurs invocat, subsumat cazului prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reținând că, în mod corect și legal cu aplicarea prevederilor art. 248, instanța a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Astfel, din actele dosarului, se constată că prin încheierea de ședință din data de 17.04.2018(f359) a fost dispusă suspendarea cauzei, conform prevederilor art. 155

1

C. proc. civ., instanța de fond reținând că din culpa reclamantei nu se poate efectua expertiză si nu se poate răspunde la obiecțiuni, întrucât nu au fost efectuate măsurătorile în teren, ci doar pe baza planurilor existente la dosar si nu au fost identificate clar imobilele pe teren.

Prin încheierea de ședință din 27 mai 2019 s-a constatat că încheierea prin care s-a suspendat cauza, nu a fost comunicată părților si s-a dispus comunicarea și o nouă suspendare cf. art. 155

1

C. proc. civ.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 28.10.2020 s-a depus o completare la raportul de expertiză de partea adversa, care cere perimarea .

Înalta Curte reține că în perioada 16.03.2020 - 16.05.2020 cursul perimării a fost suspendat în temeiul art. 418 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 41 din Decretul Prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență, pe teritoriul României, iar după expirarea perioadei în care a fost instituită starea de urgență, cursul perimării a fost reluat.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Prin urmare, perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac recurs, contestație, revizuire, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

De asemenea, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25 din 17 ianuarie 2002, a statuat că: "perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții."

În speță, de la data suspendării judecății, când a fost efectuat ultimul act de procedură în cauză, respectiv 27 mai 2019, niciuna din părți nu a depus diligente pentru repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, iar de la data ultimului act procedural a trecut mai mult de un an, timp în care cauza a rămas în nelucrare.

Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă la data de 27 mai 2019 și s-a împlinit la data de 27 iulie 2020, fiind luată în calcul și perioada 16.03.2020 - 16.05.2020 în care cursul perimării a fost suspendat în temeiul art. 418 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 41 din Decretul Prezidențial nr. 195/2020, astfel că în mod corect, la termenul de judecată din 28.10.2010 s-a constatat perimată de drept acțiunea formulată de reclamantă.

Nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante în sensul că nu se afla în culpă întrucât masurile au fost dispuse în sarcina expertului care a arătat în mod repetat necesitatea efectuării măsurătorilor, întrucât în realitate, aceste măsurători nu s-au efectuat din vina reclamantei-recurente, care nu a fost de acord cu suportarea costurilor măsurătorilor, deși s-au acordat numeroase termene în acest sens.

Reclamanta avea obligația să întrerupă cursul perimării prin îndeplinirea măsurilor dispuse în sarcina sa, astfel cum prevăd dispozițiile art. 249 C. proc. civ., pentru a evita împlinirea termenului de perimare.

Or, reclamanta nu a procedat, anterior acestui moment, la îndeplinirea vreunui act de procedură care să aibă drept consecință repunerea cauzei pe rol.

De asemenea, Înalta Curte constată că tot nefondate sunt și susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora termenul de prescripție a început să curgă la data de 28.10.2020 când au fost depuse la dosar o serie de completări la raportul de expertiză, întrucât aceste acte au survenit după împlinirea termenului de prescripție.

În concluzie, constatând că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod corect și legal instanța de fond a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței civile recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 147 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.