ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2022

Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Comuna Dragu a solicitat instanței, în temeiul art. 8, art. 10 alin. (11), art. 11, art. 12 și următoarele din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 192 și următoarele din C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Unitatea de Management a Proiectului: 1. Anularea Notificării Unității de Management a Proiectului din data de 07.01.2020, privind respingerea dosarului de finanțare în etapa verificării conformității administrative și eligibilității, depus pentru Proiectul "Reabilitarea și revitalizarea Castelului Bethlen din comuna Dragu, județul Sălaj".

Anularea Notificării Unității de Management a Proiectului din data de 11.02.2020 privind respingerea contestației formulate împotriva rezultatului verificării conformității administrative și eligibilității Proiectului "Reabilitarea și revitalizarea Castelului Bethlen din comuna Dragu, județul Sălaj", prin care Unitatea de Management a Proiectului a menținut în integralitate decizia sa cuprinsă în Notificarea din data de 07.01.2020.

Obligarea Unității de Management a Proiectului la aplicarea prevederilor art. 10 din Ghidul Solicitantului - Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, cu respectarea principiului egalității, respectiv conferirea dreptului inclusiv reclamantei de a remedia deficiențele comunicate prin Notificarea din 07.01.2020 și de a redepune proiectul revizuit.

Constatarea îndeplinirii tuturor obligațiilor de către solicitant, conform prevederilor legale în vigoare și, pe cale de consecință, obligarea Unității de Management a Proiectului la admiterea dosarului de finanțare al reclamantei și avansarea Proiectului în etapa următoare de verificare, respectiv etapa 2 constând în Evaluarea tehnică și financiară a proiectului.

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 1443 din data de 22 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna Dragu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii-Unitatea de Management a Proiectului, ca nefondată. 3. Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței nr. 1443 din 22 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Comuna Dragu, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului pe fond, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu consecința admiterii acțiunii în contencios formulate. În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susținut, în contextul reiterării celor trei argumente și a aspectelor circumscrise acestora care denotă conduita nelegală adoptată de către Unitatea de Management a Proiectului în privința modului în care i-a analizat dosarul de finanțare, și anume: încălcarea principiului nediscriminării și al tratamentului egal; încălcarea dreptului său la apărare și încălcarea principiului proporționalității, că sentința de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind netemeinică și nelegală și impunându-se casarea acesteia și rejudecarea pe fond a cauzei. Astfel, prin sentința atacată prima instanță nu a procedat la o analiză corectă a argumentelor invocate, în speță nu a ținut cont de incidența prevederilor art. 10 din Ghidul solicitantului, nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale privind combaterea discriminării și a omis faptul că dosarul de finanțare al reclamantei era complet având în vedere că deținea scrisoarea de intenție a partenerului la momentul depunerii dosarului de finanțare. În plus, apreciază că susținerile primei instanțe sunt contradictorii în ceea ce privește modul de aplicare a art. 10 și art. 11 din Ghidul solicitantului, aceasta făcând o confuzie între dispozițiile privind "solicitarea de clarificări", cuprinse la art. 11.1 din Ghidul solicitantului și cele privind "posibilitatea participanților de a remedia deficiențele comunicate de autoritate prin Notificarea privind rezultatul evaluării și de a redepune proiectul revizuit", stipulate la art. 10 din același Ghid. Or, reclamanta nu a susținut că Unitatea de Management a Proiectului avea obligația de a-i solicita clarificări pentru lipsa scrisorii de intenție privind parteneriatul, ci, a făcut referire la conduita impusă de Ghid și adoptată de către autoritate, care este discriminatorie și injustă, în condițiile în care reclamanta a depus dosarul de finanțare în termen. Însă, având în vedere că Notificarea de respingere i-a fost comunicată ulterior expirării termenului de depunere a dosarelor, nu a mai putut beneficia de remediul instituit la art. 10 din Ghid, care este aplicabil doar în funcție de puterea discreționară a autorității și de termenul în care aceasta înțelege să analizeze dosarele de finanțare și să transmită Notificarea de respingere care cuprinde și neregularitățile descoperite. De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere nici faptul că Ghidul solicitantului nu impunea autorității un termen expres în care pârâtul să aibă obligația de a analiza dosarul și de a comunica participanților notificările respective, astfel încât, contrar susținerilor pârâtului și instanței de fond, nu exista certitudinea ca reclamanta să fi primit în timp util notificarea de respingere chiar și în ipoteza în care ar fi înregistrat dosarul în primele zile ale termenului de depunere. A considerat recurenta-reclamantă că prima instanță avea obligația de a analiza incidența discriminării și a nerespectării tratamentului egal strict la dispozițiile art. 10, pe care a înțeles să le invoce raportat la conduita efectivă a pârâtului, însă aceasta a preluat în motivarea hotărârii și și-a însușit în mod eronat apărarea principală a autorității pârâte. Or, nu a contestat faptul că nu le-au fost solicitate clarificări altor participanți care au depus dosare incomplete anterior termenului de depunere, ci, a arătat că este injustă posibilitatea participanților care depun dosare incomplete, la începutul termenului de depunere, pentru a remedia lipsurile din dosare în urma comunicării acestora de către Unitatea de Management a Proiectului prin notificările de respingere, cu condiția ca termenul de depunere să nu fi expirat, în contextul în care pârâtul poate comunica notificările în orice termen. Nu există nicio prevedere legală sau stipulație în Ghid care să prevadă că participanții au obligația să depună dosarele de finanțare în prima zi a termenului de depunere, în ipoteza contrară nu s-ar mai justifica existența unui termen mai lung de timp în care pot fi depuse dosarele de finanțare, pentru a putea beneficia de art. 10 din Ghid în situația intervenirii unor erori tehnice, cum s-a întâmplat în prezenta cauză. Așadar, raționamentul curții de apel sub aspectul evidențiat apare ca fiind inechitabil și injust, fiind absurd să se impună o condiție nescrisă de acest gen participanților, în contextul în care termenul prevede mai multe zile tocmai pentru a acorda participanților șanse egale de a înregistra dosarele în timp util, considerând astfel că acest raționament încalcă principiul tratamentului egal, precum și dreptul la apărare al participanților la procedură. În referire la dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind discriminarea, pretins a fi fost aplicate în mod eronat de către prima instanță, recurenta a susținut că, prin raportare la prevederile din Ghidul solicitantului, invocate în cauză, în sensul că exista un termen expres de depunere a dosarelor de finanțare, fără a exista însă un termen expres impus autorității pârâte pentru analizarea dosarelor și comunicarea notificărilor, se creează în mod indirect un tratament diferențiat pentru participanții la procedură, în funcție de ziua efectivă din termenul de depunere în care aceștia au înregistrat dosarul. Cu alte cuvinte, a considerat recurenta că "situația similară" din cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 este reprezentată de faptul că participanții au depus toți dosarele de finanțare în una dintre zilele termenului de depunere, stipulat în Ghid, iar "tratamentul diferențiat" provocat de art. 10 din Ghid este acela că pentru participanții care au înregistrat dosarele în primele zile ale termenului exista probabilitatea și posibilitatea să poată redepune proiectele revizuite, în cazul în care Unitatea de Management a Proiectului identifica lipsurile dosarelor iar termenul de depunere a acestora nu expirase. În schimb, participanții care înregistrau dosarele în ultimele zile ale termenului de depunere sunt privați de această oportunitate, dispozițiile art. 10 din Ghid nemaiputându-le a fi aplicabile. De asemenea, argumentul potrivit căruia nu există discriminare în speță deoarece nu a existat niciun participant care să fi beneficiat în mod concret de prevederile art. 10, nu echivalează cu respectarea principiului tratamentului egal sau cu inaplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, cum în mod greșit a reținut prima instanță, care a procedat la o aplicare eronată a dispozițiilor legale invocate, fără să analizeze în mod concret situația inechitabilă creată participanților de către conduita discreționară a pârâtei Unitatea de Management a Proiectului. Astfel, pe de o parte instanța de fond a reținut că reclamanta nu ar fi avut oricum dreptul de a redepune dosarul revizuit, complet, întrucât, potrivit art. 11.1 din Ghid, în cazul în care lipsea scrisoarea de intenție, întreg proiectul urma să fie în mod automat respins, iar, pe de altă parte, a afirmat că, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Ghid, dacă reclamanta ar fi depus dosarul de finanțare în primele zile ale termenului de depunere, ar fi putut remedia neregularitățile comunicate de către Unitatea de Management a proiectului prin notificarea de respingere. În continuare, recurenta a criticat argumentele primei instanțe referitoare la dreptul de apărare al reclamantei, susținând că instanțele europene au statuat în mod constant că respectarea dreptului la apărare al persoanelor de drept privat nu reprezintă doar existența unei căi de atac deschise acestora, pentru a putea ataca actele pe care le consideră nelegale sau pentru a putea semnala conduitele nelegale ale autorității. Dimpotrivă, respectarea dreptului la apărare instituie inclusiv o obligație în sarcina autorităților publice de a conferi, prin reglementările adoptate și impuse particularilor, șanse egale de a se apăra în fața autorității, fără a apela în mod direct la o procedură contencioasă, de a aduce clarificări sau de a remedia anumite lipsuri într-un anumit termen stabilit. Or), simplul fapt că este deschisă o cale de atac legală împotriva actelor administrative emise de autoritate, nu echivalează cu respectarea dreptului la apărare al particularilor, de către această autoritate. În speță, prin contestația formulată inițial reclamanta a transmis autorității pârâte dovada că deține scrisoarea de intenție anterior înregistrării dosarului de finanțare și că încheiase astfel un parteneriat, astfel cum impunea Ghidul solicitantului, în vederea implementării proiectului propus. Ca urmare, apreciază că a acoperit lipsa semnalată de autoritate prin notificarea de respingere, aspect neluat însă în considerare de către pârâtă. Concluzionând, a susținut că prima instanță nu a ținut cont de faptul că reclamanta deținea un dosar de finanțare complet, că obținuse scrisoarea de intenție, conform dispozițiilor Ghidului solicitantului și că avea încheiat un parteneriat în vederea implementării proiectului, anterior înregistrării dosarului. Totodată, nu a analizat și din perspectivă legală incidența principiului proporționalității, prin prisma argumentelor învederate prin acțiunea introductivă și a împrejurării că dosarul reclamantei era complet, apreciind doar că prin raportare la modul în care a fost redactat art. 11.1 din Ghid, sancțiunea acordată de pârâtă proiectului reclamantei a fost una echitabilă și justă. În fine, instanța de fond nu a procedat la o analiză globală a situației juridice din speță, aceasta limitându-se să preia, pe de o parte apărările pârâtei Unitatea de Management a Proiectului, pe care și le-a însușit ca motive proprii, iar, pe de altă parte, a preluat dispozițiile Ghidului solicitantului în mod segmentat, pe care le-a interpretat în mod eronat. 4. Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Culturii-Unitatea de Management a Proiectului, a fost invocată excepția nulității recursului justificată de împrejurarea că majoritatea argumentelor recurentei vizează lipsa de temeinicie a hotărârii atacate, nepunând în discuție nelegalitatea acesteia din perspectiva motivelor de casare expres prevăzute în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond. Recurenta-reclamantă Comuna Dragu a formulat răspuns la întâmpinare și concluzii scrise, solicitând respingerea excepției nulității recursului ca neîntemeiată, deoarece și-a întemeiat calea de atac pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dezvoltând critici subsumate acestui motiv de recurs din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a normelor cuprinse în Ghidul solicitantului. Pe fondul recursului, în esență, a reiterat susținerile din cererea de recurs și a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor formulate de intimatul-pârât. La termenul din data de 24 februarie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, reținând că recursul recurentei-reclamante se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs se încadrează în cazul de casare invocat. 5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce succed. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele cuprinse în Ghidul solicitantului, și anume dispozițiile art. 10 și art. 11, precum și prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Pentru a răspunde criticilor formulate Înalta Curte reține, sub aspect factual, că reclamanta Comuna Dragu a depus, în etapa verificării conformității administrative și eligibilității, dosarul de finanțare pentru Proiectul "Reabilitarea și revitalizarea Castelului Bethlen din comuna Dragu, județul Sălaj", la data de 11.11.2019 încărcând cererea de finanțare în Sistemul electronic de management al Programului PA14 RO-CULTURA, lansat de pârâtul Ministerul Culturii-Unitatea de Management a Proiectului la data de 05.06.2019, program finanțat prin Mecanismul financiar SEE 2014-2021, apelul "Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice". După expirarea termenului limită pentru depunerea cererilor de finanțare din data de 12.11.2019, pârâta a emis Notificarea din 07.01.2020 prin care a comunicat reclamantei că dosarul său de finanțare a fost respins în etapa de evaluare administrativă, întrucât nu a fost încărcată în Sistemul de management electronic al programului, scrisoarea de intenție privind parteneriatul. S-a reținut în cuprinsul notificării în discuție faptul că, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, secțiunea 11.1. având denumirea marginală "Verificarea conformității administrative și a eligibilității", nu pot fi solicitate clarificări, proiectul fiind automat respins dacă lipsește acest document. Împotriva acestei notificări reclamanta a formulat, la data de 13.01.2020, contestație administrativă, care i-a fost respinsă prin notificarea emisă la data de 11.02.2020. În acest context a învestit reclamanta instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu o acțiune în anularea Notificării Unității de Management a Proiectului din 07.01.2020, privind respingerea dosarului de finanțare, precum și anularea Notificării Unității de Management a Proiectului din 11.02.2020 privind respingerea contestației administrative, prin care autoritatea pârâtă a menținut în integralitate decizia cuprinsă în Notificarea din 07.01.2020. A susținut reclamanta nelegalitatea actelor administrative contestate din perspectiva încălcării de către autoritatea pârâtă a principiilor nediscriminării și tratamentului egal, precum și a principiului proporționalității și a dreptului la apărare. Soluționând acțiunea, prima instanță a găsit neîntemeiate toate susținerile reclamantei, apreciind că actele administrative a căror anulare o solicită sunt temeinice și legale, consecința fiind promovarea de către recurenta-reclamantă a prezentului demers judiciar supus controlului instanței de recurs. Astfel cum rezultă din considerentele expuse la pct. 4 din prezenta decizie, criticile recurentei-pârâte vizează interpretarea și aplicarea eronată de către prima instanță a dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Ghidul solicitantului, precum și a prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, considerând aceasta că în mod greșit a aplicat instanța de fond normele menționate prin raportare la argumentele sale de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în deplin acord cu legislația internă și europeană, precum și cu probele administrate în cauză, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare. Astfel, este de observat că recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond sub un prim aspect referitor la aplicarea greșită a prevederilor art. 10 și art. 11 din Ghidul solicitantului, în sensul că nu a ținut cont de faptul că deținea un dosar de finanțare complet având în vedere că obținuse scrisoarea de intenție privind parteneriatul, anterior înregistrării dosarului. Mai exact, a afirmat că susținerile primei instanțe sunt contradictorii în ceea ce privește modul de aplicare a art. 10 și art. 11 din Ghidul solicitantului, aceasta făcând o confuzie între dispozițiile privind "solicitarea de clarificări", cuprinse la art. 11.1 din Ghidul solicitantului și cele privind "posibilitatea participanților de a remedia deficiențele comunicate de autoritate prin Notificarea privind rezultatul evaluării și de a redepune proiectul revizuit", stipulate la art. 10 din același Ghid. Potrivit art. 10 privind "Pregătirea și depunerea proiectelor, din cadrul Ghidului solicitantului, publicat pe site-ul www.x.ro, în cadrul Apelului de proiecte "Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice", lansat la data de 05.06.2019, "În vederea evaluării proiectului propus pentru finanțare în cadrul prezentului apel de proiecte, solicitantul trebuie să pregătească și să depună dosarul de finanțare al proiectului, în conformitate cu cerințele menționate în prezentul Ghid", la pct. 10.1, 10.2, 10.3 și 10.4 având denumirile marginale: "Procedura de depunere a dosarului de finanțare"; "Cerințe specifice privind semnarea digitală a documentelor"; "Conținutul dosarului de finanțare" și "Data limită pentru depunerea proiectelor" fiind detaliate aceste cerințe. De asemenea, art. 10 din Ghid prevede că: "solicitanții ale căror proiecte au fost respinse în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității, pot remedia deficiențele comunicate prin Notificarea privind rezultatul evaluării, și pot redepune proiectul revizuit, cu condiția ca termenul limită de depunere a proiectelor aferent prezentului apel, i.e. 12.11.2019 ora 16:00, să nu fi expirat. Dosarul de finanțare redepus nu va fi cuantificat distinct". Pârâta Unitatea de Management a Proiectului și-a întemeiat soluția de respingere a cererii reclamantei de finanțare, pe dispozițiile art. 11.1 din Ghid referitoare la prima etapă a procesului de evaluare și selecție, respectiv verificarea conformității administrative și a eligibilității, reținând că solicitantul nu a încărcat în sistemul electronic unul dintre documentele obligatorii, și anume scrisoarea de intenție privind parteneriatul. Relativ la motivul respingerii cererii reclamantei este de observat că art. 11.1 din Ghidul în discuție prevede următoarele: "Toate proiectele depuse cu respectarea termenului limită prevăzut la secțiunea 10.4 din prezentul Ghid intră în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității. Verificarea conformității administrative și a eligibilității se realizează pe măsura depunerii dosarelor de finanțare. Operatorul de Program verifică în această etapă respectarea condițiilor și cerințelor prevăzute în prezentul Ghid, conform Grilei de verificare a conformității administrative și a eligibilității anexate. Este recomandat ca, anterior validării aplicației, solicitantul să realizeze o verificare a conformității administrative și a eligibilității, utilizând grila anexată prezentului ghid. În această situație, grila completată de solicitant nu va fi încărcată în sistem. În cazul în care documentele prezentate de solicitant conțin informații neclare, incomplete sau contradictorii, pot fi solicitate clarificări sau completări ale acestora. Nu pot fi solicitate clarificări, proiectul fiind automat respins, dacă lipsește oricare dintre următoarele documente: cererea de finanțare; declarația solicitantului; declarația partenerului (pentru fiecare partener); declarația privind tipul și categoria întreprinderii (în cazul solicitanților și al partenerilor din România, de tip societate comercială sau societate cooperativă); declarația privind cumulul ajutoarelor de stat/de minimis (în cazul solicitanților și al partenerilor din România); declarația privind întreprinderea în dificultate (în cazul solicitanților și al partenerilor din România); scrisoarea de intenție privind parteneriatul (dacă este cazul); planul de valorificare a monumentului istoric. Încărcarea în sistem a unor documente lipsite de conținut relevant echivalează cu lipsa documentului". Dezbaterile contradictorii au vizat modalitatea de aplicare a normelor expuse sub aspectul conținutului dosarului de finanțare și a solicitării de clarificări prevăzute în cuprinsul dispozițiilor enunțate. Pe de o parte, recurenta-reclamantă a susținut că intimatul-pârât și, implicit, prima instanță, a omis să constate că dosarul său de finanțare era complet prin raportare la data obținerii scrisorii de intenție privind parteneriatul, care era anterioară înregistrării dosarului de finanțare, judecătorul fondului făcând o confuzie între dispozițiile privind "solicitarea de clarificări", cuprinse la art. 11.1 din Ghidul solicitantului și cele privind "posibilitatea participanților de a remedia deficiențele comunicate de autoritate prin Notificarea privind rezultatul evaluării și de a redepune proiectul revizuit", stipulate la art. 10 din același Ghid, considerând că motivarea sentinței atacate este contradictorie din această perspectivă. Pe de altă parte, intimatul-pârât a susținut că, în condițiile în care la data de 11.11.2019, ora 14:53, data validării proiectului, s-a constatat că în Sistemul de management electronic al programului, secțiunea "Documente", nu a fost încărcată scrisoarea de intenție privind parteneriatul, document cu caracter obligatoriu potrivit cerințelor Ghidului solicitantului, nu avea cum să considere că recurenta-reclamantă deținea un dosar de finanțare complet, deoarece proiectul este în mod automat respins, în conformitate cu prevederile Ghidului. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă dezlegare a acestor chestiuni, considerând că lipsa scrisorii de intenție privind parteneriatul, unul dintre documentele obligatorii ce trebuiau să facă parte din dosarul de finanțare, atrage în mod automat respingerea cererii de finanțare din etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității, fără a se putea solicita clarificări cu privire la lipsa unui document. Într-adevăr, în speță sunt incidente dispozițiile de la art. 11.1 din Ghidul solicitantului care reglementează situația lipsei documentelor obligatorii pe care trebuie să le conțină dosarul de finanțare, ipoteză în care Ghidul în discuție nu prevede posibilitatea solicitării de clarificări. Astfel, așa cum s-a reținut în precedent, în cuprinsul art. 11.1 s-a menționat faptul că, "În cazul în care documentele prezentate de solicitant conțin informații neclare, incomplete sau contradictorii, pot fi solicitate clarificări sau completări ale acestora" și că "Nu pot fi solicitate clarificări, proiectul fiind automat respins, dacă lipsește oricare dintre următoarele documente: (...)". De asemenea, "Încărcarea în sistem a unor documente lipsite de conținut relevant echivalează cu lipsa documentului". Ca urmare, atâta timp cât solicitanții puteau formula cereri de clarificări sau completări doar în situațiile expres prevăzute, respectiv atunci când documentele conțin informații neclare, incomplete sau contradictorii, și nu în ipoteza lipsei vreunui document, nu se poate susține cu suficient temei că prima instanță ar fi făcut o confuzie cu privire la dispozițiile privind solicitarea de clarificări, prevederile Ghidului solicitantului fiind clare și fără echivoc sub acest aspect. Din această perspectivă sunt nefondate toate alegațiile recurentei-reclamante referitoare la împrejurarea că Ghidul solicitantului nu prevede un termen expres în care autoritatea pârâtă să aibă obligația de a analiza dosarul și de a comunica participanților notificările în timp util, astfel încât să aibă posibilitatea de a remedia neregularitățile descoperite; precum și la faptul că, prin modalitatea de verificare a dosarului său de finanțare, în comparație cu ale altor solicitanți care au depus cererile în primele zile ale termenului de depunere, pârâta a adoptat o conduită discriminatorie și injustă, astfel încât art. 10 din Ghid instituie un beneficiu doar în favoarea anumitor participanți. Relativ la aceste critici ale părții, este de observat că autoritatea pârâtă a procedat la verificarea conformității administrative a tuturor dosarelor de finanțare, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, pe măsura depunerii acestor dosare de finanțare și nu a trimis niciunui deponent vreo solicitare de clarificări pentru lipsa documentelor obligatorii enumerate la pct. 11.1 din Ghid. În speță nu poate fi primită susținerea referitoare la pretinsa discriminare invocată de către recurenta-reclamantă în raport cu situația celorlalți solicitanți care au depus dosarele de finanțare în primele zile ale termenului de depunere, întrucât nu se poate reține un atare tratament câtă vreme aplicarea prevederilor Ghidului s-a realizat în mod unitar tuturor solicitanților, aplicându-se acestora aceleași cerințe și reguli, inegalitatea de tratament invocată de recurentă nefiind rezultatul modalității diferite de aplicare a prevederilor din Ghidul solicitantului, ci, din modul în care a înțeles fiecare dintre solicitanți să urmeze procedura depunerii dosarelor de finanțare. În aceste condiții, nu se poate reține că respingerea cererii de finanțare s-a făcut cu încălcarea principiului nediscriminării și al tratamentului egal, cum în mod greșit a susținut recurenta-reclamantă, prima instanță reținând în mod corect că pentru a se constata existența unei situații de discriminare trebuie să existe un tratament diferențiat pentru persoane aflate în situații similare, ipoteză care nu se verifică în speță. În consecință, judecătorul fondului a interpretat și a aplicat în mod just dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În egală măsură, Înalta Curte reține că Ghidul a oferit îndrumări solicitanților, recomandând acestora ca, "anterior validării aplicației, să realizeze o verificare a conformității administrative și a eligibilității, utilizând grila anexată prezentului ghid". "În această situație, grila completată de solicitant nu va fi încărcată în sistem". Așadar, conform grilei de verificare a conformității administrative și a eligibilității, criteriul de verificare I. Conformitatea administrativă, secțiunea 17, pârâta a procedat la verificarea îndeplinirii în mod cumulativ, de către documentul constând în Scrisoarea de intenție privind parteneriatul, a condițiilor privind încărcarea în sistemul de management electronic al programului; completarea cu datele solicitantului și ale fiecărui partener; privind existența în formatul generat de sistemul informatic în urma completării acesteia și a semnăturii digitale cu semnătură electronică extinsă de reprezentanții legali ai solicitantului și ai fiecărui partener sau persoană împuternicită, constatând că nu a fost încărcat acest document obligatoriu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11.1 din Ghid. Cum scrisoarea de intenție privind parteneriatul era unul dintre documentele obligatorii ale dosarului de finanțare ce trebuiau încărcate în Sistemul de management electronic al programului, iar lipsa acestuia atrăgea respingerea automată a cererii de finanțare din etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității, fără a se putea solicita clarificări cu privire la lipsa acestui document, nu se poate reține că pârâta ar avea vreo culpă pentru această eroare a reclamantei sau ar fi adoptat o conduită discriminatorie și injustă prin modalitatea de verificare a conformității administrative și a eligibilității dosarelor de finanțare, autoritatea pârâtă procedând la această verificare pe măsura depunerii dosarelor, aplicând întocmai dispozițiile din Ghidul solicitantului, de altfel disponibile pentru consultare pe site-ul www.x.ro, în cadrul Apelului de proiecte "Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice", lansat la data de 05.06.2019. Pe de altă parte, este de necontestat că recurenta-reclamantă a recunoscut neîncărcarea în Sistemul de management electronic al programului, a Scrisoarii de intenție privind parteneriatul cu A., dintr-o eroare materială neforțată ce a avut loc în procesul de scanare a documentelor. Or, contrar alegațiilor recurentei-reclamante în sensul că, deși nu a încărcat documentul în discuție, dintr-o eroare materială neforțată ce a avut loc în procesul de scanare a documentelor, pârâta ar fi trebuit totuși să considere că dosarul său de finanțare era complet ținând cont de faptul că, la momentul depunerii dosarului de finanțare, deținea scrisoarea de intenție privind parteneriatul, Înalta Curte reține că acest aspect al deținerii documentului anterior înregistrării dosarului, nu prezintă relevanță în speță, câtă vreme solicitantul avea obligația expresă de a încărca această scrisoare în Sistemul de management electronic al programului, pentru a se considera că dosarul de finanțare este complet, lucru pe care nu l-a realizat, așa cum a confirmat, dintr-o eroare materială neforțată. Sub acest aspect este important a se aminti faptul că, potrivit adagiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", partea nu se poate prevala pentru susținerea intereselor sale de propria culpă, în speță aceea de a nu încărca în sistemul electronic documentul solicitat în mod obligatoriu și de a realiza o verificare a conformității administrative și a eligibilității, utilizând grila anexată Ghidului solicitantului, anterior validării aplicației, și nici să se apere valorificând un asemenea temei, eroarea materială neforțată invocată în apărare neavând valența de a suplini lipsa documentului, considerându-se astfel că dosarul de finanțare era deja complet ca urmare a deținerii scrisorii de intenție la momentul înregistrării acestuia. Așadar, faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic privind aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză nu poate susține motivul de nelegalitate privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece interpretarea realizată de către aceasta asupra dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Ghidul solicitantului nu reflectă scopul edictării lor de către legiuitor, fiind făcută într-o manieră proprie și în sensul soluției favorabile spre care tinde prin intermediul prezentului demers judiciar, ocolind astfel consecințele reale ale normelor legale amintite, care îi sunt defavorabile. În referire la susținerile recurentei privind încălcarea dreptului său la apărare, din perspectiva jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte împărtășește opinia judecătorului fondului, reținând în acest sens că nu se poate vorbi despre o asemenea încălcare câtă vreme Ghidul solicitantului, aplicabil situației deduse judecății, nu prevedea posibilitatea solicitării de clarificări în situația în care nu au fost încărcate toate documentele în mod expres enumerate la pct. 11.1, însă cuprindea recomandări referitoare la realizarea, de către solicitanți, a unei verificări a conformității administrative și a eligibilității prin utilizarea grilei anexate Ghidului, anterior validării aplicației. În plus, nu există nicio provedere legală care să reglementeze în alt mod situația premisă. În fine, recurenta-reclamantă a reproșat instanței de fond că nu a analizat incidența principiului proporționalității și din perspectivă legală, prin prisma argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată în referire la faptul că dosarul său de finanțare era complet, susținând, contrar argumentelor primei instanțe, că raportat la modul în care a fost redactat art. 11.1 din Ghid, sancțiunea acordată de către autoritatea pârâtă nu a fost una echitabilă și justă. Înalta Curte constată că sunt nefondate și aceste critici ale recurentei-reclamante. Ca o primă observație, reține că în cadrul acestui motiv partea nu a invocat critici concrete sub aspectul individualizării sancțiunii, susținând exclusiv că instanța de fond nu a analizat incidența principiului proporționalității și din perspectivă legală, prin prisma argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată în referire la faptul că dosarul său de finanțare era complet. Principiul proporționalității este definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 și presupune că orice măsură administrativă adoptată se impune a fi adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului sau programului respectiv. De asemenea, conform prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia." Așadar, principiul proporționalității presupune un raport apreciat ca fiind echilibrat între măsura juridică adoptată, realitatea socială și scopul legitim urmărit de legiuitor în adoptarea cadrului legislativ în discuție. De asemenea, și dreptul Uniunii Europene se referă în art. 5 alin. (4) din Tratatul Uniunii Europene la acest principiu în sensul adecvării deciziilor la scopul legitim urmărit. De aceea, proporționalitatea sancțiunilor se apreciază în raport cu un scop legitim bine determinat, a cărei semnificație este dată, în speță, de întregul cadru normativ incident în materie și nu exclusiv de o prevedere clară și concisă în cuprinsul Ghidului solicitantului, cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă. Distinct de acest aspect, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula constă în "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit". În raport de cele arătate, instanța era obligată să procedeze la cercetarea tipului abaterii și a gravității acesteia, prin prisma prevederilor legale incidente. În speță, autoritatea pârâtă a constatat existența unei nereguli reprezentată de neintroducerea în Sistemul de management electronic al programului, a unuia dintre documentele obligatorii pe care trebuia să le cuprindă dosarul de finanțare pentru a fi considerat complet, de natură a justifica aplicarea sancțiunii respingerii automate a cererii de finanțare, astfel cum s-a consemnat în cadrul considerentelor expuse în prezenta decizie, care au conturat contextul factual al cauzei, iar în raport de această obligație neîndeplinită de recurenta-reclamantă, instanța de fond a apreciat în mod corect că măsura dispusă respectă principiul proporționalității, validând astfel raționamentul pârâtei, întrucât sancțiunea aplicabilă nu putea consta decât în respingerea automată a cererii de finanțare, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, aplicabil situației deduse judecății. De aceea, nu poate fi primită susținerea părții că prima instanță nu a analizat și din perspectivă legală incidența principiului proporționalității, câtă vreme aceasta a verificat incidența principiului în discuție, raportat la neregula constatată de către autoritatea pârâtă și la măsura dispusă în consecință, prin prisma dispozițiilor Ghidului solicitantului, aplicabil în cauza pendinte, concluzionând astfel în mod just că admiterea cererii reclamantei în condițiile în care nu respectă prevederile clare ale Ghidului ar reprezenta o încălcare a altor principii din materia fondurilor europene, și anume principiile transparenței și egalității de tratament. În aceste condiții, Înalta Curte va respinge și criticile recurentei-reclamante invocate din perspectiva greșitei aplicări a principiului proporționalității sancțiunii și va constata că sentința de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză, demersul părții fiind, ca urmare, nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,