ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1077/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 61/1997.

În motivare au arătat că obiectul acțiunii lor îl reprezintă pretențiile pe care le au față de pârâtă, prin raportare la art. 1 din H.G. nr. 572/2013, care prevăd că decizia atacată nu a ținut seama că ei sunt proprietarii terenului în discuție și nu C., deoarece acesta nu a fost căsătorit și nu a avut copii, fiind decedat.

Prin sentința civilă nr. 262 din data de 6 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A. și B., împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva sentinței civile nr. 262 din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, au promovat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 440, art. 442, art. 9 pct. 2, art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului au susținut că prima instanță a refuzat să cheme în judecată Comisia locală de fond funciar Alba, emitenta actului administrativ contestat, care a fost emis pe numele unei persoane decedate, și anume C..

Astfel, au arătat că instanța de la Curtea de Apel Alba Iulia a susținut și confirmat prin hotărârea pronunțată că Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților are calitate legală în acest dosar și, de asemenea, a refuzat să introducă în cauză și Comisia județeană de fond funciar Alba, deși au solicitat acest lucru printr-o cerere scrisă.

Au mai susținut recurenții-reclamanți că instanța de fond a încălcat și aplicat legea în mod greșit și în mod intenționat, respectiv art. III din Legea nr. 169/1997, art. 6 din CEDO și art. 9 din C. proc. civ., confirmând decizia contestată, deși a fost emisă pe numele persoanei decedate C..

În final, au solicitat casarea sentinței nr. 262 din data de 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia și rejudecarea cauzei cu consecința introducerii în cauză a Comisiei județene de fond funciar Alba, emitenta actului administrativ contestat în cauză, astfel cum au înțeles să solicite în calitate de reclamanți la repunerea dosarului pe rol din data de 18.09.2019.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost legal citată și i-a fost comunicată cererea de recurs a reclamanților, însă aceasta nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 24 februarie 2022, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 415 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, după care a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reținând cauza în pronunțare cu privire la această excepție.

Cu titlu prealabil, întrucât prin cererea de recurs formulată în cauză recurenții-reclamanți au invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată ce a stat la baza prezentului demers judiciar, și anume 30 mai 2019, și față de prevederile art. 24 din noul C. proc. civ. potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", precum și a celor menționate la art. 25 alin. (1) din același act normativ, care reglementează aplicarea în timp a legii de procedură civilă, norme care dispun că "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", în cauză sunt aplicabile dispozițiile din noul C. proc. civ., intrat în vigoare la 15 februarie 2013, iar nu cele ale vechiul C. proc. civ.. În acest sens sunt avute în vedere și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează în sensul că "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Cum în prezenta cauză procesul a început la data de 30 mai 2019, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că litigiului pendinte îi sunt aplicabile dispozițiile din acest act normativ, inclusiv sub aspectul procedurii de judecată.

Astfel, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că această excepție este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamanților, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar alin. (2) al aceluiași text prevede că:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

În concret, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept și arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În plus, este de observat că în actuala reglementare recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită exclusiv cu analiza conformității hotărârii recurate cu normele legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță, deși au invocat dispozițiile legale ce reglementează motivele de casare referitoare la nemotivarea hotărârii și la pronunțarea acesteia cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenții-reclamanți nu au formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinței de fond, care să poată fi în cadrate în motivele de casare invocate, critici din care să rezulte în ce constă nelegalitatea hotărârii prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele care au fundamentat-o.

În atare situație, analizând cererea de recurs și susținerile recurenților-reclamanți, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține că aceștia nu au formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, așa cum s-a arătat în precedent, simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege și invocate, de altfel în mod formal de recurenți prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Din această perspectivă se mai impune a se aminti faptul că, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Întrucât recurenții-reclamanți nu au arătat, în concret, care sunt regulile de drept sau normele legale încălcate de prima instanță și care este maniera în care aceste norme au fost încălcate ori greșit aplicate la pronunțarea soluției contestate, respectiv care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei reținute de către instanța de fond, simpla indicare formală a dispozițiilor legale care reglementează aceste motive de casare, fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În consecință, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenții-reclamanți nu au invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

Față de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor impuse de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței nr. 262 din 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.