ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2021

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalului Argeș, secția Civilă), reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., De TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB. și CCC., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, au solicitat: anularea Hotărârii nr. 9/2017 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva Deciziilor nr. 16, nr. 17 și nr. 20 din data de 16.02.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia; obligarea pârâților la luarea în considerare, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanților, a valorii de referință sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015; obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON și venitul efectiv plătit, diferență actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale aferente diferenței.

Prin sentința civilă nr. 2129 din 7 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât:

"Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele CCC., B. și NN., toate cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C. Brătianu, nr. 2, județ Alba, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C. Brătianu, nr. 2, județ Alba, și Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C. Brătianu, nr. 2, județ Alba.

Anulează, în parte, Hotărârea nr. 9/31.03.2017 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Decizia nr. 16/16.02.2017 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, doar în ceea ce le privește pe reclamante.

Obligă pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unei decizii de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamantelor să fie stabilite, în ceea ce privește perioada 09.04.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, precum și la plata către aceste reclamante a diferențelor dintre drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri și drepturile salariale efectiv plătite reclamantelor, diferențe actualizate cu indicele de inflație, și dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele CCC., B. și NN. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în sector 5, București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta II., cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în Alba Iulia, Piața I.C. Brătianu, nr. 2, județ Alba, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta II. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă."

Împotriva acestei sentințe pârâtul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că diferența salarială invocată prin acțiunea introductivă, existentă între reclamanți și celelalte persoane din cadrul Ministerului Public, se datorează faptului că o parte din aceștia au obținut prin hotărâri judecătorești creșterile salariale prevăzute de O.U.G. nr. 10/207 și O.G. nr. 3/2006.

Întrucât hotărârile judecătorești produc efecte numai între părțile participante la proces, consideră că nu se poate discuta despre existența unei situații discriminatorii în condițiile în care această diferență rezultă din anumite creșteri salariale obținute prin intermediul instanțelor de judecată.

În vederea înlăturării acestor diferențe de natură salarială existente între persoanele care au obținut prin hotărâri judecătorești aceste creșteri salariale și celelalte persoane care nu au obținut aceste majorări, au fost emise o serie de acte normative în acest sens, recurentul făcând referire la prin Legea nr. 71/2015 și la O.U.G. nr. 57/2015, completată prin O.U.G. nr. 20/2016.

De asemenea, a susținut că Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a declarat neconstituțional art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 completată prin O.U.G. nr. 20/2016.

Drept consecință, data de la care trebuiau acordate aceste majorări salariale este cea stabilită expres de legiuitor prin art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 completată prin O.U.G. nr. 20/2016, respectiv luna august 2016, pe considerentul că prin acest act normativ legiuitorul determinat exact criteriile de stabilire a "nivelului maxim al salariului de bază".

Așadar, nu se poate discuta despre faptul că reclamanții ar fi fost îndreptățiți să primească o indemnizație majorată începând cu data de 09.04.2015, întrucât la acel moment nu se cunoștea la care "nivel de salarizare" trebuia raportată indemnizația de salarizare a fiecărui salariat șt nu erau determinate criteriile privind modalitatea de stabilire a "nivelului maxim de salarizare".

Până la data când Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 794/15.12.2016 neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 completată prim O.U.G. nr. 20/2016, nu puteau să fie luate în considerare drepturile salariate recunoscute prin hotărâri judecătorești.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumentele din recurs se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților, în raport cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât au susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior lunii august 2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce privește argumentul ce decurge din interpretarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Se mai reține că deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, este relevantă în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată.

Așadar, criticile recurentului-pârât este nefondată. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține că, la nivelul ordonatorului de credite Consiliul Superior al Magistraturii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015, în urma pronunțării de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sentinței nr. 48/13.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, ca urmare respingerii recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanții din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar începând cu luna august 2016.

Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 2129 din 7 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2021.