ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1015/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.01.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta Parohia Ortodoxa Română Beriu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor ce au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită contestația formulata împotriva Deciziei nr. 7426 din 24.10.2017 emisă de pârâtă, să se dispună anularea acesteia, retrocedarea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003 de către Parohia Ortodoxă Româna Beriu prin Protopopiatul Ortodox Roman Orăștie.

Prin sentința nr. 259 din 3 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Beriu în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Parohia Ortodoxă Română Beriu a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susținut că prima instanța nu s-a pronunțat cu privire la probele solicitate prin cererea de chemare în judecata și cu privire la înscrisul întitulat "Răspuns la întâmpinare și precizări" care a fost transmis prin e-mail, pronunțând astfel o hotărâre nelegală, cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., încălcând astfel principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, în înscrisul intitulat "Răspuns la întâmpinare și precizări" au învederat primei instanțe, anterior primului termen de judecată "că dintr-o greșeală materială am menționat în cererea de chemare în judecată nr. top x,331, în realitate este vorba de imobilul adus din CF x, identificat cu nr. top inițial x, 333, așa cum reiese din cartea funciara a localității Beriu, înscrierea de sub B2".

Prima instanța nu s-a pronunțat cu privire la această cerere adițională.

Conform art. 30 alin. (5) C. proc. civ. "Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare".

Prima instanța, ignorând precizările, a apreciat că "Parohia Ortodoxa Română Beriu nu a depus niciun înscris care să creeze prezumția dreptului de proprietate, mai mult din extrasul de carte funciară reiese ca acest imobil nu a fost niciodată în proprietatea bisericii", în mod legal a fost respinsa cererea de retrocedare nr. 632/28-01.2003.", încălcând astfel dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin citația emisă la 24 octombrie 2018, prima instanță a pus în vedere reclamantei să depună la dosar "în original, traducerea în limba română a CF x Beriu.

Reclamanta s-a conformat dispoziției instanței și a depus la dosarul cauzei înscrisul solicitat.

Din pagina 1 a traducerii din limba maghiara a CF x, la nr. crt. 17 apare nr. topo x: casă din piatră la nr. 77 un apartament I; intravilan - 260 stanjeni.

Pagina este intitulată "Parohia Bisericii Neunite" (fondul bisericii).

De asemenea, dreptul de proprietate al reclamantei rezultă și din Contractul de închiriere nr. x/1948, aflat la dosarul cauzei și, în baza căruia "Biserica Ortodoxă Română Beriu dă în chirie fosta școală confesională de sub Nr. 93, compuse din două sale mari de învățământ, coridor cu drept la pod, curte, gradina de pomi și zarzavat cuprinsă în cartea funciară Beriu 401, Nr. top. x,333, având o suprafață totală de 325st".

Din înscrisul intitulat " Situația juridică și locativă - Model Orientativ. Anexa" a unor imobile care au fost solicitate de către cultele religioase din România potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, rezultă că imobilul solicitat spre retrocedare este situat în intravilanul comunei Beriu și a fost preluat în baza Decretului nr. 176 din 3 august 1948. În același înscris se menționează că CF x a fost desființată și s-a transmis în CF x.

Din CF nr. x "A. Foaia de avere" rezultă că numărul de ordin 2, numărul topografic x figurează, "Casa-curte și gradină în intravilan" - 20 stânjeni, iar la numărul topografic x figurează " Gradina și intravilan" - 75 stânjeni.

Prin urmare, reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării imobilului de către stat.

Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin decizia nr. 7426 din 24.10.2017, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea cu nr. x/28.01.2003, depusă de către Parohia Ortodoxă Română Beriu, cu motivarea că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada proprietății asupra imobilului menționat.

Instanța de fond a respins acțiunea reținând că, în ceea ce privește imobilul identificat cu nr. top. x, 333, ce a făcut obiectul Deciziei nr. 7426/24.10.2017, solicitantul Parohia Ortodoxă Română Beriu nu a depus niciun înscris care să creeze prezumția existenței dreptului de proprietate; mai mult, din extrasul de carte funciară reiese că acest imobil nu a fost niciodată în proprietatea bisericii, în mod legal fiind respinsă cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respins acțiunea fără a avea în vedere susținerile formulate de părți și probele administrate în cauză.

Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Potrivit art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Judecătorul fondului a susținut că nu există înscrisuri din care să rezulte că reclamanta ar fi proprietarul tabular al imobilului în litigiu, dar la dosar sunt depuse traducerea din limba maghiara a Cărții Funciare 401 Beriu, CF nr. x, Contractul de închiriere nr. x/1948.

Totodată, deși menționată în dosar, instanța de fond nu a pus în vedere reclamantei să depună copia Cărții funciare nr. x a localității Beriu, cu toate că în sentința recurată a făcut referire la aceasta. Acest înscris a fost depus în recurs, la solicitarea instanței.

Astfel, prima instanță nu și-a întemeiat soluția pe dovezi care să clarifice fără echivoc dreptul de proprietate al Parohiei Ortodoxe Române Beriu asupra imobilului pentru care reclamanta s-a adresat cu cerere, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94//2000, Comisiei speciale de retrocedare.

În același timp, Înalta Curte constată că, pentru soluționarea cauzei de față pe fond, instanța de fond trebuie să lămurească, dincolo de orice dubiu, o împrejurare de fapt cu caracteristici tehnice ce presupune cunoștințe de specialitate. Astfel, suplimentarea probatoriului în fața primei instanțe cu proba cu expertiza tehnică cadastrală este absolut necesară.

Prin urmare, cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza conținutul celor trei cărți funciare - CF x, CF x și CF x și va examina toate susținerile și apărările formulate de părți și nu în ultimul rând va dispune efectuarea probelor pe care le va considera necesare și utile soluționării cauzei, inclusiv va dispune efectuarea expertizei tehnice cadastrale.

În ceea ce privește susținerile intimatei - pârâte referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte constată că prin acest text de lege se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege; termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

În procedura judiciară, consideră Înalta Curte, nu poate fi considerat termen de decădere de drept substanțial, întrucât dreptul de a completa dosarul administrativ cu înscrisuri nu constituie un drept subiectiv. Termenul nu reprezintă niciun termen de decădere de drept procesual, din moment ce etapa administrativă precede procesul propriu-zis. În ipoteza în care s-ar aprecia că termenul este de decădere de drept procesual ar însemna că și în situația în care petentul a depus înscrisurile cu depășirea celor 120 de zile, acestea vor fi luate în considerare de către instanța de judecată, din moment ce nu există o restrângere legală expresă de drepturi procesuale în acest sens în etapa judecății. În concluzie, odată ce petentul din procedura prejudiciară se adresează instanței cu o cerere de chemare în judecată, acesta, în calitate de reclamant posedă dreptul să administreze orice probe în condițiile și termenele reglementate de C. proc. civ., inclusiv înscrisurile ce nu au fost depuse în procedura administrativă. În acest fel, observă Înalta Curte, reclamantei i se asigură efectivitatea dreptului de acces la justiție, astfel cum este protejat prin art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Română Beriu împotriva sentinței nr. 259 din 3 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.