ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 846/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - AFIR - SRD: · anularea în tot a Deciziilor nr. 7595/23.03.2017 și nr. 4686/23.01.2017 stabilindu-se că reclamanta nu datorează penalitățile și dobânzile de întârziere calculate in cuantum total de 269.983,97 RON. · suspendarea executării Deciziei nr. 4686/23.01.2017 până la soluționarea definitiva prezentului dosar. Prin încheierea din data de 18 iulie 2017, Tribunalul Covasna a dispus disjungerea soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat de soluționarea acțiunii de fond în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziilor nr. 7595/23.03.2017 și nr. 4686/23.01.2017, în prezentul dosar cu nr. x/2017 urmând a fi soluționată acțiunea de fond. În ședința publică din data de 7 septembrie 2017, Tribunalul Covasna a pus în discuție excepția de necompetență materială a Tribunalului Covasna invocată de pârâtă prin întâmpinare relativ la fondul cauzei, reținând concluziile părții prezente și rămânând în pronunțare asupra acestei excepții. Prin sentința civilă nr. 698/18 iulie 2017 pronunțată în dosarul nou disjuns a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Covasna, excepție invocată de pârâtă și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ fiscal. Dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul curții de Apel Brașov la data de 2 octombrie 2018. Prin încheierea din 17 octombrie 2017, Curtea de apel Brașov, deliberând asupra excepției autorității de lucru judecat, având în vedere dispoz. art. 248 alin. (4) C. proc. civ., a unit-o cu fondul cauzei, apreciind că se impune administrarea de probe comune cu fondul cauzei. Cu privire la excepția prescripției dreptului de stabilire a creanței fiscale, instanța având în vedere dispoz. art. 22 C. proc. civ., a calificat excepția prescripției dreptului organului fiscal de stabilire a creanței fiscale, excepție invocată prin acțiunea formulată, ca fiind o apărare pe fond. La termenul din data de 17 octombrie 2017, instanța a pus în discuția părților și a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității invocării excepției autorității de lucru judecat, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare. Totodată, a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă prin acțiunea formulată, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 105/2018 din 9 iulie 2018, Curtea de Apel, a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 35/5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția penală, în dosarul nr. x/2010, excepție invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L.. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, în consecință a dispus anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 7595/23.03.2017 și anularea în parte a Deciziei referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/23.02.2017 emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu privire la suma de 16.280,52 RON. Totodată, a stabilit valoarea obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal în valoare de 308.227,38 RON la valoarea de 253.703,45 RON, potrivit raportului de expertiza tehnică nr. x/22 mai 2018, întocmit de expert B. și a respins ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantei S.C. A. S.R.L.. De asemenea, a obligat pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale, în valoare de 50 de RON, reprezentând contravaloarea parțială a taxei judiciare de timbru și 400 de RON, reprezentând contravaloarea parțială a onorariului expert. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței și încheierii din 17 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care vizează, în esență, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a arătat următoarele: - autoritatea de lucru judecat cât si excepția precriptiei dreptului de a stabili creanța bugetara sunt excepții de fond care potrivit art. 248 C. proc. civ. trebuiau soluționate de către instanța prin încheiere sau hotărâre. O data ridicate, nici una dintre excepțiile ridicate nu se pot interpreta apărări legate de fondul cauzei; -instanța de fond nu poate înterpreta o decizie de impunere emisă în baza dispozițiilor art. 88 lit. c), art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 drept un proces-verbal de actualizare a obligațiilor fiscală, fiindcă cel care indica temeiurile în drept și în fapt al actului administrativ este emitentul, iar emitentul în mod clar a emis o decizie de impunere. - instanța penala s-a pronunțat în fond, potrivit art. 16 si urmat C. proc. pen., reținând că intimata nu mai poate părăsi calea penală si să ignore hotărârea judecătoreasca penala si sa revină la acțiunea civila emițând acte administrative contrare sentinței penale si sa-si realizeze pretențiile (accesoriile) ignorând autoritatea de lucru judecat al sentinței penale; - în conformitate cu dispozițiile art. 214 pct. 4 Codul de procedură fiscală, aplicabila și în speța, hotărârea definitiva a instanței penale prin care se soluționează acțiunea este opozabila organelor fiscale competente cu privire la sumele pentru care s-au constituit parte civilă; - din Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/23.02.2017,. reiese ca aceasta a fost emisă in baza titlului de creanța nr. 852/14.01.2011, în data de 23.01.2017, deci după îndeplinirea termenului de prescripție de 5 ani în condițiile în care dreptul de a stabili creanța bugetara contestata era prescrisa si data săvârșirii faptelor ce constituie infracțiune au fost toate anteriore datei de 23.02.2017; - nu în ultimul rând recurenta consideră ca procesele avute cu parata au legătura și cu scadenta debitului, data de la care se calculeaza dobânzi și penalități fiind în cel mai rău caz data când s-a soluționat dosarul penal; - potrivit Hotărârii Redlihs,C-263/ll,Eu:C:2012:497,puctele 45,46 si 54 acest principiu este aplicabil si în cadrul penalităților, care, daca au caracter de sancțiuni fiscale, aspect a cărei verificare revine instanței de judecata, nu trebuie sa fie excesive în raport cu gravitatea încălcării de către persoana impozabila a obligațiilor sale. - în concluzie, reținând ca penalitățile aplicate în astfel de împrejurări trebuie sa respecte principiul proportionalitatii, recurenta a arătatat ca acest deziderat nu este respectat în cauza de fata având în vedere cuantumul mare ale penalităților impuse si, în mod esențial faptul ca neplata se datorează perioadei lungi al procesului penal si a suspendării obligației de plata constatata în acte administrative de către instanța. Față de cele expuse recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 3 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința ȘI încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamantă și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumită de fapt de soluția pronunțată de aceasta. Totodată, Înalta Curte subliniază că, în actuala reglementare, C. proc. civ. consacră în mod expres, în dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), natura recursului de a fi o cale de atac exclusiv de legalitate, iar nu de netemeinicie. Cu privire la analiza astfel realizată nu s-a invocat vreo critică de nelegalitate aptă a permite o evaluare prin prisma dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ. 1. Argumente de fapt și de drept Se cuvine a fi observat, deopotrivă, că, în fața instanței de fond, a constituit obiect al dezbaterilor contradictorii decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/23.01.2017 și Decizia nr. 10129/19.04.2017 emisă de AFIR -Comisia de soluționare a contestației de soluționare a contestațieiei. Așa cum reiese din actele și lucrările doasrului, reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost beneficiara contractului de finanțare nr. x/01.03.2007, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului "Finalizare construcție pensiune turistică în zona Simeria-Sfântu Gheorghe, jud. Covasna". Prin procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011 întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (fila x), în urma controlului efectuat ca urmare a comunicării primite de la Comisia Europeană OLAF nr. D/009881/21.10.2010 referitor la concluziile controlului efectuat de Departamentul de Luptă Antifraudă, s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 308.227,38 RON, din care suma de 231.170,54 RON din bugetul Uniunii Europene și 77.056,84 RON din bugetul național, la care se adaugă majorări și penalități calculate conform legislației în vigoare. Cuantumul debitului reprezintă valoarea integrală a finanțării nerambursabile plătite, contractul de finanțare fiind reziliat Creanța fiscală a fost stabilită ca urmare a constatării faptului că procedura de achiziții lucrări și bunuri a fost viciată de un grav conflict de interese precum și de faptul că A. S.R.L. a prezentat în mod deliberat documente false pentru obținerea finanțării prin programul SAPARD. Prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/23.01.2017, în temeiul dispozițiilor art. 88 lit. c) și art. 199 alin. (1) O.G. nr. 92/2003 și art. 174 alin. (5), (17)6 alin. (2) Codul de procedură fiscală, față de neachitarea la scadență a obligațiilor de plată stabilite prin procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011, s-au calculat obligații fiscale accesorii în valoare de 269.983,97 RON. Prin sentința penală nr. 35/5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosar nr. x/2010 s-a dispus, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1000 alin. (3) din C. civ., obligarea inculpații în solidar, pe inculpatul C. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L., iar inculpata D. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L., să plătească părții civile Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit suma de 308.227,38 RON reprezentând fonduri nerambursabile, obținute pe nedrept, în baza contractului de finanțare nr. x din 1 martie 2007. Au fost respinse celelalte pretenții civile constând în majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală . Este de mneținat că pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal x/2010 pentru prejudiciul în valoare de 4.745.169,61 RON, compus din: - în cadrul contractului de finanțare nr. x/02.02.2007: 3.342.764,62 RON - debit, 510.774,43 RON - penalități de întârziere calculate conform art. 120 1 din PUG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, 501.414,69 RON dobânzi de întârziere calculate conform art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 88/2010; - în cadrul contractului de finanțare nr. x/01.03.2007: 308.227,38 RON debit, 46.234,11 RON penalități de întârziere calculate conform art. 120 1 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, 35.754,38 RON dobânzi de întârziere calculate conform art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 88/2010. Instanța penală, în considerentele sentinței penale nr. 35 din 5 iulie 2013, a analizat latura civilă a cauzei prin prisma dispozițiilor C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 998 și art. 1000 alin. (3) din C. civ. A mai reținut instanța penală că pretențiile părții civile referitoare la obligarea inculpații în solidar la plata către partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a sumei de 308.227,38 RON reprezentând fonduri nerambursabile, obținute pe nedrept, în baza contractului de finanțare nr. x din 1 martie 2007, respingând celelalte pretenții civile constând în majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală. În considerentele sentinței penale, cu privire la respingerea cererii de acordare a sumelor constând în majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, s-a reținut că nu se poate admite soluția de obligare a inculpaților și a părților responsabile civilmente la plata acestor sume, întrucât s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere - civilă delictuală și fiscală - în condițiile în care creanțele accesorii însoțesc numai o creanță principală. Data la care o asemenea creanță dobândește caracter cert, lichid și exigibil este aceea a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție și prin urmare, nu se poate accepta că până la acest moment el datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanțe accesorii specifice dreptului fiscal. Astfel, de creanțe accesorii ar putea fi solicitate în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Soluția pronunțată de Tribunalul Covasna asupra laturii civile a acțiunii penale a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ca fiind tardiv formulat (dosarul Tribunalului Covasna) prin decizia penală nr. 8/AP/28 ianuarie 2014, iar sentința penală a rămas definitivă prin respingerea cererilor de recurs la data de 08.09.2014 . Din perspectiva obiectului litigiului pendinte, în ceea ce privește susținerile recurentei legate de greșita respingere de către instanța fondului a excepției autorității de lucru judecat, în raport de sentința penală nr. 35/2013 pronunțată de Tribunalul Covasna, nu pot fi primite. În sinteza ideii de mai sus, reclamanta a afirmat că instanța penală s-a pronunțat în fond iar intimata, potrivit art. 16 și urm din C. proc. pen., nu mai putea părăsi calea penală și să revină la acțiunea civilă emițând acte administrative contare sentinței penale și să-ai realizeze pretențiile (accesoriile) ignorând autoritatea de lucru judecat a sentinței penale. Verificând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate procedurală invocate de recurenta - reclamantă sunt neîntemeiate, pentru că, așa cum corect a reținut instnța de fond, instanța penală nu a statuat cu putere de lucru judecat că sumele constând în majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere, calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală nu sunt datorate, ci că aceste sume urmează a fi calculate în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Mai mult decât atât, lecturând considerentele expuse în sențința penală reiese cu evidență că instanța penală nici nu a analizat și nici nu s-a pronunțat prin sentința penală nr. 35 din 5 iulie 2013 asupra temeiniciei dreptului pârâtei de a stabili accesorii aferente sumei de 308.227,38 RON reprezentând creanță fiscală stabilită prin procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011 întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Prin urmare, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior (faza executării silite - executio -, cea de-a doua fază a procesului), care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Or, prin calcularea accesoriilor în conformitate cu Codul de procedură fiscală, organul fiscal nu a înfrânt puterea de lucru judecat a sentinței penale, hotărâre judecătorească ce a constituit premisa emiterii celor două decizii contestate în prezentul dosar. În contextul arătat, criticile recurentei nu sunt de natură, însă, a combate dezlegările date de instanța de fond care a considerat că nu există putere de lucru judecat a sentinței penale nr. 35/5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția penală, în dosarul nr. x/2010, astfel că, în mod corect, a respins excepția invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L.. Ca atare, potrivit art. 1 O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, abrogată prin O.U.G. nr. 66/2011, dar în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare nr. x/14.01.2011 întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, " Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli". Referitor la prescripția dreptului material de a stabili creanța bugetară contestată. Recurenta-reclamanta a invocat dispozițiile Codului de procedură fiscală, învederând că sunt aplicabile dispozițiile art. 91 Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel." Este de menționat că în calcularea accesoriilor prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 4686/23.03.2017, intimata-pârâta s-a raportat la creanța izvorâtă din procesul-verbal de constatare și nu la cuantumul stabilit prin sentința penală nr. x/05.07.2013 pronunțată de tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2010. Astfel, izvorul accesoriilor îl constituie procesul-verbal de constatare și nu sentința penală. Această situație de fapt este confirmată de sentința penală nr. 35/5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția penală, în dosarul nr. x/2010 în care au fost analizate pretențiile părții civile Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în valoare de 308.227,38 RON reprezentând fonduri nerambursabile, a rămas definitivă la data de 08.09.2014, însă soluția asupra laturii civile a cauzei a rămas definitivă la data de 28 ianuarie 2014, ca urmare a respingerii apelului declarat de partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ca fiind tardiv formulat (dosarul Tribunalului Covasna). Așadar, în faza de executare silită a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, în baza actului prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 79/2003, respectiv actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli sau hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care se stabilește obligația de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, se efectuează executarea silită, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, izvorul accesoriilor constituindu-l procesul-verbal de constatare, nu sentința penală. Astfel, instanța de control judiciar reține că în mod judicios a stabilit prima instanță că văzând prevederile art. 173 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat. Alin.(5)dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepția situației prevăzute la art. 227 alin. (8). Prevederile art. 227 alin. (8) din același act normativ, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, prevede că în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanțe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare silită și se consemnează într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului. Curtea constată că acest din urmă text de lege, se regăsește în cuprinsul Codului de procedură fiscală la capitolul VIII care are titlul " Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită". De asemenea, însăși denumirea marginală a textului de lege invocat este aceea de "Reguli privind executarea silită". Mai mult, cuprinsul normei juridice înseși privește situația juridică premisă a realizării creanțelor fiscale pe calea executării silite. Prin urmare, pentru a fi aplicabile dispozițiile normei juridice cuprinse la art. 227 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, era necesar ca recurenta, în calitate de contribuabil, să nu își fi achitat de bunăvoie obligațiile fiscale principale cuprinse în titlul executoriu, iar obligațiile accesorii, al căror cuantum era nedeterminat, să fi trebuit să fie calculate de către organele fiscale. Într-o situație precum cea din speță, în care nu s-a pus problema executării silite a creanței fiscale principale, în temeiul art. 173 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 precum și a dispozițiilor Anexei 1 la Ordinul A.N.A.F. nr. 2976/2015, intimata era îndreptățită să nu emită o decizie de calcul a accesoriilor, astfel cum a și procedat, titlul de creanță fiind constituit de procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011, întocmit de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, organului de executare revenindu-i obligația de a calcula aceste accesorii. Așadar, în mod corect instanța de fond a apreciat că decizia contestată în prezenta cauză, Decizia nr. 4686/23.01.2017, are natura juridică a unui proces-verbal de actualizare accesoriilor aferente creanței principale, accesorii ce au fost prevăzute în titlul de creanță/executoriu, nefiind un act prin care să se stabilească o obligație fiscală nouă, ci doar un act prin care se actualizează o obligație fiscală existență, în faza de executare silită, astfel că nu sunt incidente dispozițiile legale care stabilesc prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale. În plus, cât privește obligația fiscală principală, cu privire la care au fost calculate accesoriile, din probele administrate în cauză nu reiese că este prescris dreptul de executare silită, însă, doar în etapa de executare se poate vorbi numai de o prescripție a executării silite, nu de o prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale. În aceste condiții, cum susținerile recurentei-reclamante nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanța de fond în fundamentarea soluției date, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ., și constatând că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reținute, din oficiu, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.