ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 825/2022

Ședința publică din data de 11 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.03.2019 sub dosar număr x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele Inspecția Judiciară și Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători, solicitând desființarea rezoluției dispuse în dosar nr. x/2018 din 12.02.2019 și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurilor.

Prin sentința civilă nr. 713 pronunțată la data de 01 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art. 45

1

din Legea nr. 317/2044 republicată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. ca inadmisibilă

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs reclamanții A. și B. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

În motivarea recursului, s-a arătat de către recurenți faptul că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2044 republicată întrucât a reținut teza potrivit căreia utilizarea de către legiuitor a verbului "poate" nu are semnificația acordării în beneficiul persoanei nemulțumite a unui drept de opțiune între a urma procedura prealabila administrativă sau a se adresa direct instanței de judecată.

Se susține că sintagma "poate" utilizată de legiuitor în textele de lege este contrară sintagmei "obligatoriu", legiuitorul stabilind pentru nerespectarea dispozițiilor legale cu caracter imperativ și o sancțiune. În prezenta cauză, dispozițiile art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 republicată nu obligă persoana interesată să depună plângere la inspectorul șef, ci are un drept de opțiune, recurenții exemplificând prin comparare cu dispozițiile art. 222 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu modificările aduse prin Legea nr. 234/2018 conform cărora rezoluțiile inspectorului judiciar pot fi contestate la secția de contencios administrativ și fiscal, ca atare nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile și nici nu se prevede aplicarea unei sancțiuni în situația în care persoana care a formulat sesizarea a contestat rezoluția inspectorului judiciar direct la instanța de judecată.

În ce privește controlul efectuat de inspectorul șef asupra rezoluțiilor, lucrărilor întocmite de inspectorii judiciari, acesta este efectuat în mod obligatoriu în virtutea raportului de subordonare.

Se afirmă în acest sens faptul că Rezoluția inspectorului judiciar în persoana dlui. judecător C. este confirmată și de inspectorul șef, respectiv dl. judecător dr. D. la data de 15.02.2019 așa cum rezultă din prima pagină a Rezoluției. În această situație, plângerea formulată nu ar fi primit o altă soluție, din moment ce Rezoluția fusese controlată și confirmată de inspectorul șef.

Concluzionează recurenții că în toate cazurile în care legiuitorul a dorit obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile a utilizat sintagma "trebuie" ori "obligatoriu".

În ce privește interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 arată recurenții că instanța de fond a reținut că aceste dispoziții nu permit, ca principiu, formularea directă a unei acțiuni în anularea actului administrativ unilateral, ci cu parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din conținutul său.

Această interpretare este una eronată întrucât dispozițiile art. 7 din Lege nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speță având în vedere modalitatea de soluționare a plângerilor de către Inspecția Judiciară, în sensul că plângerea este soluționată de inspectorul judiciar și avizată soluția de inspectorul șef, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 317/2004 și nu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii asupra faptului că instituirea unei proceduri prealabile administrative nu este de natură să îngrădească eo ipso liberul acces la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atâta timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată, hotărârea respectivei autorități fiind supusă controlului exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică de un "tribunal" în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale omului.

Afirmă recurenții că deciziile Curții Constituționale invocate nu au fost analizate de instanța de fond, ci a făcut referire doar la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului afirmând fără acoperire legală "că nu are un astfel de domeniu de aplicare".

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că, în speță, parcurgerea procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 era obligatorie.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ fără a parcurge procedura administrativă prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 45

1

ale Legii nr. 317/2004, republicată.

Din conținutul normativ al dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, textul de lege modificat prin Legea nr. 234/2018, republicată și intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018, rezultă că:

"(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

(2)Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate;

b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(5) Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

(6) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare".

Reține Înalta Curte că dispozițiile legale menționate se completează cu prevederile din C. proc. civ., textul art. 193 alin. (1) stabilind în mod expres faptul că "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Constată Înalta Curte că în prezenta cauză recurenții-reclamanți nu au depus dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute expres de art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 în forma sa în vigoare în prezent, astfel că au fost încălcate prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la parcurgerea procedurii prealabile, respectiv prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată și republicată a contenciosului administrativ, precum și însăși norma specială cuprinsă în art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 republicată. În raport de aceste norme juridice, consecința juridică de ordin procesual incidentă la speță, este sancțiunea juridică a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre legală.

Prin dispozițiile art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, legiuitorul lasă la latitudinea părții dreptul de opțiune în raport de soluția de clasare, dacă alege să formuleze plângerea prealabilă sau apreciază în sensul neformulării acestei plângeri.

Sintagma "poate" nu înseamnă dreptul părții de a renunța la procedura prealabilă și de a uza de dispozițiile art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004 în sensul formulării plângerii direct la instanța de contencios administrativ.

De altfel, se constată că aceeași sintagmă "poate" este folosită de legiuitor și în cuprinsul dispozițiilor art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004 ce acordă doar un drept de opțiune părții interesate de a exercita sau nu calea de atac către instanța de judecată.

Dar dacă înțege să utilizeze un mijloc procedural pus la dispoziție de lege, are obligația de a utiliza procedura prealabilă înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ.

În concluzie, Înalta Curte constată că termenul "poate, utilizat de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 se referă la promovarea în sine a contestației împotriva rezoluției inspectorului judiciar și, ulterior, a rezoluției inspectorului șef, ca o prerogativă la îndemâna recurenților reclamanți dacă atacă sau nu rezoluția inspectorului judiciar, însă nu în ceea ce privește traseul procedural și instituțional pe care îl urmează potrivit legii. În mod logic, ceea ce se atacă mai întâi este rezoluția inspectorului judiciar, urmând ca inspectorul șef să soluționeze plângerea formulată. În raport de soluția dată de inspectorul șef se formulează plângere la instanța de contencios administrativ, acesta fiind sensul consacrat jurisprudențial al prevederilor legale cuprinse în art. 45

1

din Legea nr. 317/2004.

Corect judecătorul fondului a reținut că nu trebuie efectuată o confuzie între actele administrative unilaterale emise de Inspecția Judiciară, arătând în mod clar că rezoluția de clasare a sesizării (vizată de art. 45 alin. (4) și art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 republicată), act emis atunci când nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare și rezoluția de respingere a sesizării (vizată de art. 47 din Legea nr. 317/2004 republicată), act emis atunci când, în urma efectuării cercetării disciplinare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare. Or, numai în cazul rezoluției de respingere nu se prevede legal urmarea procedurii administrative prealabile, ceea ce nu este însă și situația rezoluției de clasare.

Cu referire la critica ce vizează nepronunțarea instanței de fond asupra deciziilor Curții Constituționale invocate, amintește Înalta Curte că instanțele de judecată nu au atributul de a analiza deciziile pronunțate de Curtea Constituțională. Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare sunt definitive și obligatorii.

Ceea ce s-a statuat prin deciziile Curții Contituționale invocate a fost faptul că liberul acces la justiție nu este îngrădit, chiar și în situația în care a fost instituită o procedură administrativă prealabilă, dacă persoana interesată se poate adresa instanței de judecată.

În cauză nu există o îngrădire a dreptului de acces la justiție în condițiile în care petentul se poate adresa instanței de judecată după parcurgerea procedurii prealabile instituite prin norma art. 45

1

din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 713 din 01 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2022.