ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6249/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 15 decembrie 2017, reclamanta Academia de Studii Economice a chemat în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice (devenit Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației Naționale), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea Deciziei nr. x/13.06.2017 privind soluționarea contestației înregistrate sub nr. x/10.05.2017;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.03.2017, comunicat și înregistrat la ASE sub nr. x din 11.04.2017, privind Proiectul x, cu titlul "Performanță și excelență în cercetarea postdoctorală în domeniul științelor economice din România", cod SMIS- 21574 al cărui beneficiar este Academia de Studii Economice din București;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3901 din 03.10.2018, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

În principal, sentința civilă recurată este dată cu interpretarea vădit eronată a sintagmei "în decursul unei perioade de 24 de ore" din art. 3 al Directivei 2003/88/CE, respectiv în considerarea unei interpretări potrivit căreia perioada de 24 de ore este în mod necesar ziua calendaristică, zi care începe și se termină la miezul nopții, adică începe la ora 00:00 și se termină la ora 24:00

În subsidiar, sentința civilă recurată este dată cu interpretarea posibil eronată a noțiunilor de "timp de lucru" și, respectiv, de "perioadă de repaus", astfel cum acestea sunt definite prin art. 2 pct. I și pct. 2 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. Această interpretare posibil eronată se coroborează cu încălcarea jurisprudenței CJUE, respectiv cu încălcarea considerentului 16 din Hotărârea Curții din 6 octombrie 1982, Cauza 283/81, S.R.L. CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA contra Ministerului Sănătății;

De asemenea, partea susține faptul că sentința civilă recurată este dată în considerarea unei aplicări directe de către OI POCII MEN, în calitate de autoritate a Statului Român, a prevederilor art. 3 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

În mod eronat prima instanță a acceptat raționamentul autorității intimate în sensul că îndeplinirea cerinței celor minimum 11 ore consecutive de repaus în decursul unei perioade de 24 de ore este echivalentă cu respectarea unei limite de 13 ore lucrate într-o zi calendaristică (art. 3 din Directiva 2003/88/CE), iar îndeplinirea cerinței celor minimum 12 ore consecutive de repaus între două zile de muncă este echivalentă cu respectarea limitei de 12 ore lucrate într-o zi calendaristică (art. 135 alin. (1) din Codul muncii).

Recurenta opinează că o astfel de interpretare juridică nu este compatibilă cu cerința din art. 3 al Directivei, sau, după caz, cu cerința din art. 135 alin. (1) din Codul Muncii, întrucât un program obișnuit de lucru de 8 ore/zi, desfășurat în intervalul orar 08:00-16:00 nu ar permite, în decursul unei zile calendaristice, ca lucrătorul să beneficieze, în ziua respectivă, de minimum 11 ore consecutive de repaus, deoarece ar avea repaus de la miezul nopții până la 8 dimineața, deci 8 ore, apoi ar lucra 8 ore (în intervalul 08.00-16.00) și apoi ar avea alt repaus de 8 ore (de la 16.00 la 24.00). Într-o astfel de interpretare a sintagmei "în decursul unei perioade de 24 de ore", prin ziua calendaristică, în exemplul dat, angajatul deși are 16 ore de repaus, nu este îndeplinită cerința Directivei, prin care se solicită minimum 11 ore consecutive de repaus (cele 16 ore de repaus se compun din 2 secvențe de câte 8 ore consecutive de repaus, care sunt intercalate de cele 8 ore de lucru).

Astfel, a lucra maximum 13 ore pe zi nu reprezintă nicio condiție necesară și nicio condiție suficientă pentru îndeplinirea prevederii din art. 3 al Directivei, nici chiar în situația în care limita prevăzută de acesta ar fi interpretată în sens absolut, adică per lucrător, indiferent de câte contracte de muncă sunt încheiate cu indiferent cât de mulți angajatori în unul sau mai multe state membre.

Recurenta solicită ca instanța de recurs să constate că sunt întrunite condițiile pentru ca, în aplicarea teoriei actului clar, să interpreteze ea însăși art. 3 al Directivei și să stabilească faptul că simpla depășire a limitei de 13 ore lucrate într-o zi nu reprezintă, în sine, o abatere de la art. 3 al Directivei, atâta vreme cât este respectată cerința privind cele 11 ore consecutive de repaus (atât față de ziua de lucru precedentă, cât și față de următoarea zi de lucru).

4.1. Intimatul Ministerului Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar Programul Capital Uman a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele arătate la dosar.

4.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare în care a combătut apărările intimatului și a solicitat, de asemenea, suspendarea judecării recursului până la soluționarea cererii de decizie preliminară înregistrată pe rolul CJUE sub nr. x din 02.08.2019 având ca obiect interpretarea prevederilor art. 2 pct. 1 și 2 și art. 3 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. .

4.3. Intimatul a depus concluzii scrise .

Recurenta a depus o cerere în care a arătat că renunță la solicitarea de suspendare a judecării recursului, precum și la pct. 2 și 3 din memoriul de recurs.

Prin notele de ședință aflate la dosar, recurenta a solicitat, în temeiul prevederilor art. 254 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 351 C. proc. civ., încuviințarea probelor cu:

- înscrisurile necesare din care să rezulte timpii alocați de experți în proiectele POSDRU, cu evidențierea timpului de început și de sfârșit a activității prestate;

- interogatoriul intimatului pentru a se stabili dacă acesta a ținut seama sau nu de intervalele orare, atunci când a făcut aplicarea prevederilor art. 135 alin. (1) din Codul Muncii coroborate cu cele ale art. 3 din din Directiva 2003/88/CE.

În raport de prevederile art. 492 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins proba cu interogatoriul intimatului ca inadmisibilă în recurs și a luat act că partea nu are de depus înscrisuri noi în această fază procesuală a litigiului.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

5.1. Considerații generale

Așa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de față, recurenta Academia de Studii Economice a fost supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

- Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.03.2017;

- Decizia nr. x/13.06.2017 prin care a fost respinsă contestația administrativă înregistrată sub nr. x/10.05.2017 având ca obiect procesul-verbal anterior arătat.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, soluție care este împărtășită de instanța de control judiciar.

5.2. Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și la apărările intimatului din întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Așa cum s-a prezentat în detaliu în sentința recurată, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.03.2017 a fost stabilită o creanță bugetară în sumă de 2049,75 RON, derivând dintr-o cheltuială afectată de nereguli în cuantum de 2098 RON (1.155 RON salariu net, 219 impozit angajat și 724 RON contribuții angajat și angajator), reprezentând contravaloare ore pontate, bugetate, solicitate la rambursare și validate cu depășirea pragului maxim admis de 13 ore/zi, cheltuială aferentă contractului de finanțare nr. x "Performanță și excelență în cercetarea postdoctorală în domeniul științelor economice din România".

Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea nr. 53/24.01.2003 privind Codul muncii: "Salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive".

Conform art. 3 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 04 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru: "Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore."

Este nefondată critica recurentei în sensul că sentința atacată este dată cu interpretarea vădit eronată a sintagmei "în decursul unei perioade de 24 de ore" din art. 3 al Directivei 2003/88/CE.

Prin aplicarea temporară a normelor care reglementează timpul de muncă afectat proiectului, până la data intrării în vigoare a Instrucțiunii nr. 64/2013, autoritatea de control a ținut seama de dispozițiile normative cele mai favorabile beneficiarului finanțării, mai precis de limita maximă de 13 ore/zi, prevăzută de art. 3 din Directiva 2003/88/CE.

Orele convenționale transpuse în ore de muncă care fac obiectul fișelor de pontaj asumate de beneficiarului finanțării și de către experții care le-au întocmit, coroborate cu documentele de plată ale salariilor, conduc la limita maximă de 13 ore/zi stabilită în titlul de creanță dedus judecății, evidență care a determinat în mod justificat concluzia eludării prevederilor art. 56 din Regulamentul CE 1083/2008, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 (citate de prima instanță), împreună cu normele anterior nominalizate.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a cincea) din 17 martie 2021 pronunțată în cauza C-585 - având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Tribunalul București, prin decizia din 24 iulie 2019, primită de Curte la 02 august 2019, în procedura Academia de Studii Economice București împotriva Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale - s-a statuat după cum urmează: "Art. 2 pct. 1 și art. 3 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 04 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte de muncă cu același angajator, perioada minimă de repaus zilnic, care este prevăzută la acest articol 3, se aplică acestor contracte considerate în ansamblul lor, iar nu fiecăruia dintre contractele menționate luate în considerare în mod separat."

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a interpretat și a aplicat corect dispoziția normativă europeană, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Academia de Studii Economice împotriva sentinței civile nr. 3901 din 3 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.