ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5142/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 21.03.2018, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- emiterea ordinului de revocare parțială a Ordinului nr. 1477/C/2017 emis de Ministrul Justiției;

- emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu data de 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare și până la data plății efective.

- plata cheltuielilor de judecată ce vor rezulta din soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința nr. 1 din 05 aprilie 2019 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a hotărât următoarele:

"Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Obligă pârâtul să repare prejudiciul creat prin virarea fondurilor necesare achitării reclamantei a diferențelor salariale rezultate din calcularea indemnizației de încadrare, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

Obligă pârâtul la asigurarea fondurilor necesare pentru plata către reclamantă a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației a diferențelor salariale și a sumelor reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă diferențelor salariale, pentru perioada cuprinsă între data scadenței drepturilor salariale și plata efectivă a acestora.

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere referitor la emiterea ordinului de revocare parțială a Ordinului nr. 1477/C/2017 și emiterea ordinului individual cu mențiunile solicitate.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată."

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, acesta solicitând casarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul înlăturării obligației pârâtului la asigurarea și virarea fondurilor necesare pentru plata către reclamantă a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației a diferențelor salariale și a sumelor reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă.

În esență, recurentul a arătat că prima instanță a stabilit, în mod eronat, obligația sus-amintită, în sarcina sa, întrucât în perioada 15.10.2014-15.07.2017 reclamanta a fost detașată în cadrul Ministerului Justiției, în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, iar reclamanta nu a formulat un capăt expres de cerere în acest sens.

Pe de altă parte, a fost respins, în mod corect, capătul de cerere privind emiterea unui nou ordin de salarizare, având în vedere faptul că prin O.M.J. nr. 304/C/25.01.2019 au fost stabilite drepturi salariale pentru intimata-reclamantă în funcție de valori de referință sectorială mai mari decât cele solicitate prin acțiune.

De asemenea, s-a arătat că în privința diferențelor salariale rezultate a intervenit O.U.G. nr. 3/2019, de eșalonare a plăților aferente.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, Înalta Curte apreciază că aspectele contestate de ministerul pârât, referitoare "la asigurarea și virarea fondurilor necesare pentru plata către reclamantă a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației a diferențelor salariale și a sumelor reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă", sunt aspecte subsecvente emiterii Ordinului nr. 304/C/2019, emis de recurent chiar pe parcursul soluționării cauzei în fond, respectiv aspecte ce țin de etapa punerii în executare a acestui act administrativ și, implicit a hotărârii primei instanțe.

În acest context, având în vedere și faptul că prin emiterea ordinelor 3072/C/7.08.2018, nr. 2118/C/2424.05.2018, nr. 304/C/25.01.2019 recurentul-pârât a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, recunoscând practic pretențiile reclamantei, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului.

Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1 din 05 aprilie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.