ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5140/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 06.05.2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, să se dispună obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin de salarizare, în vederea recalculării salariului și introducerii în nivelul de salarizare lunară brută a sumei compensatorii egale cu sporul de doctorat de 15% începând cu luna martie 2016.

Prin sentința (intitulată din eroare decizie) nr. 46 din 22 martie 2019 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare cu includerea în indemnizația lunară de încadrare a reclamantului a unei sume compensatorii egale cu sporul de doctorat de 15%, începând cu 01.03.2016 și până la 31.07.2016.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului s-a arătat că, având în vedere dispozițiile legale reținute de instanța de fond (Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010, art. 3 indice 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 20/2016) dar și decizia Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 21/2016, ministerul pârât a emis O.M.J. nr. 1490/C/2017, prin care, la art. 1 se prevede că în perioada 9.04.2015-31.07.2016, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București prevăzuți în anexele 1-28 din ordin, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim, conform celor menționate în anexe.

După cum se poate observa din anexa 261 la ordinul menționat, reclamantului i-a fost acordată suma compensatorie pentru deținerea titlului de doctor în drept, astfel că acțiunea acestuia a rămas fără obiect.

Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamant, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor atașate cererii de recurs, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis ordinul nr. 1490, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantului, la nivelul maxim permis de prevederile legale.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința instanței de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantului.

Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței (intitulată din eroare decizie) nr. 46 din 22 martie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.