ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4981/2021

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.08.2018 sub nr. x/2018 reclamantele A. și B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, anularea Deciziei nr. 16216/03.08.2018 și obligarea pârâtului la plata sumelor la care a fost obligată C. S.A. prin sentința penală nr. 350/07.07.2017 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea și prin decizia penală nr. 1118/A/06.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ambele în dosarul nr. x/2017: 11.000 RON cu titlu de cheltuieli funerare, 5.000 USD cu titlu de cheltuieli transport SUA - ROMÂNIA, 7.630 USD cu titlu de pierderi salariale către A.; 60.000 USD cu titlu de daune morale către A.; 20.000 USD cu titlu de daune morale către B..

Prin sentința nr. 292 din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanții A. și B. PRIN D. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR, a anulat Decizia nr. 16216/03.08.2018 emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantelor.

Împotriva sentinței civile nr. 292 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B. prin reprezentant D. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților susține că hotărârea dată de prima instanță cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei și este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Precizează recurentul că, având în vedere situația deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului S.C. C. S.A. și pentru soluționarea dosarului de daună numărul x deschis ca urmare a cererii de plată nr. x/29.05.2018, Fondul de garantare a asiguraților, în cadrul procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea specială nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015, a emis Decizia nr. 16216/03.08.2018, prin care a fost respinsă integral cererea petentului (reclamant în prezentul dosar) ca tardivă - cererea de plată fiind depusă la FGA după împlinirea termenului legal de 90 de zile reglementat expres de art. 14 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Arată recurentul-pârât că, la momentul la care reclamanții au învestit F.G. A. cu o solicitare de plată, dosarul a fost analizat de către Comisia Specială, care, în cadrul ședinței din data de 18.07.2018 a dispus respingerea integrală a cererii de plată ca tardiv formulată.

Față de data depunerii cererii de plată în discuție la FGA, acesta fiind actul juridic în baza căruia se nasc raporturi Juridice între Fond și persoanele fizice care solicită plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, recurentul a considerat ca fiind depusă tardiv cererea de plată și a respins-o în consecință.

Motivarea instanței de fond este aceea potrivit căreia reclamantii nu ar fi putut valorifica dreptul dobândit în urma procesului, decât urmare a comunicării deciziei ce cuprinde motivele pe care se fundamentează dreptul la despăgubiri al reclamantelor, cmotivare care este profund nelegală având în vedere faptul că o decizie penală definitivă poate fi pusă în executare de la momentul pronunțării sale si nu de la comunicare. Prin urmare, reclamantii ce au fost reprezentați de apărător în cadrul dosarului penal aveau dreptul de a începe executarea deciziilor judiciare definitive și cu caracter obligatoriu la momentul pronunțării, afișării pe portalul instanțelor de judecata.

Recurentul a arătat faptul că, dreptul de creanță al reclamanților a luat naștere la data la care acest drept a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă (06.12.2017 prin decizia Curții de Apel Pitești).

Menționează recurentul că reclamantele au luat la cunoștință despre producerea prejudiciului la data producerii accidentulut-08.10.2013, întinderea sa fiind stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 1118/06.12.2017 de Curtea de Apel Pitești, și fiind vorba de o creanța născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, termenul de depunere a cererii de plată la FGA, conform prevederilor mai sus menționate, s-a împlinit în a 90-a zi de la data nașterii dreptului de creanță - 06.03.2018.

Instanța de fond, în mod greșit menționează faptul că, nu s-au cunoscut elementele necesare pentru a putea fi valorificat dreptul dobândit în urma procesului având în vedere ca acesta este "de durată, cu modificări ale reperelor procesuale fundamentale.

În mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere si dispozițiile art. 552 si art. 553 alin, 1 din C. proc. pen., potrivit cărora decizia penală este definitivă si poate fi pusă în executare de la momentul pronunțării sale, iar nu de la comunicarea sa.

Prin urmare, reclamanții si-ar fi putut valorifica dreptul încă de la data pronunțării Deciziei nr. 1118/2017. De altfel, nimic nu ar fi împiedicat reclamanții să formuleze cererea de plată anexând doar un certificat de grefă din care să rezulte dispozitivul hotărârii menționate.

Reclamanții precizează, în esență, că, teza susținută de pârâtul FGA, privind termenul foarte scurt stabilit pentru depunerea cererii (90 zile), cu debutul acestui termen la momentul pronunțării hotărârii și nu cel al comunicării, configurează un regim ce contravine noțiunii de proces echitabil și ca atare nu poate fi primită.

Astfel, duritatea sancțiunii (decăderea) trebuie raportată la un moment cert, care nu poate fi decât cel al comunicării hotărârii judecătorești ce conține toate elementele care definesc dreptul părții.

Arartă recurenții-reclamanți că termenul de 90 de zile menționat nu poate fi decât termen de recomandare, deoarece în lege nu se indică în mod expres că acest termen este de decădere și nici nu se prevede vreo sancțiune pentru încălcarea acestui termen.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât urmând a fi admis cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de față, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. dosar x/2018, reclamanții au solicitat admiterea cererii formulate si, pe cale de consecință obligarea FGA la plata sumelor cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 292/29.01.2019, prima instanță a dispus următoarele: "Admite cererea. Anulează Decizia nr. 16216/03.08.2018 emisă de pârât. Obligă pârâtul să emită o decizie prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantelor".

Având în vedere situația deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului S.C. C. S.A. și pentru soluționarea dosarului de daună numărul x deschis ca urmare a cererii de plată nr. x/29.05.2018, recurentul Fondul de garantare a asiguraților, în cadrul procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea specială nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015, a emis Decizia nr. 16216/03.08.2018, prin care a fost respinsă integral cererea reclamanților ca tardivă, cererea de plată fiind depusă la FGA după împlinirea termenului legal de 90 de zile reglementat expres de art. 14 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări".

Așadar, pentru a se putea naște pentru pârâtul FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Așadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că dreptul de creanță al reclamanților a luat naștere la data la care acest drept a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă (06.12.2017 prin decizia Curții de Apel Pitești). Recurenții-reclamanți au luat la cunoștință despre producerea prejudiciului la data producerii accidentulut, 08.10.2013, întinderea sa fiind stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 1118/06.12.2017 de Curtea de Apel Pitești, si fiind vorba de o creanța născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, termenul de depunere a cererii de plată la FGA, conform prevederilor anterior menționate, s-a împlinit în a 90-a zi de la data nașterii dreptului de creanță - 06.03.2018.

În aceste condiții cererea de plată adresată de reclamanți Fondului este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Instanța de control judiciar constată că nu pot fi reținute alegațiile recurenților privind data nașterii dreptului său de creanță.

Astfel, în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele Legii nr. 213/2015 nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, reclamanții neputând invoca faptul că nu a cunoscut legea, care trebuie să fie cunoscută de toate persoanele, potrivit principiului de drept nemo consetur ignorare legem.

Legea nr. 213/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015, iar Norma ASF nr. 16/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, ambele acte normative fiind accesibile oricărei persoane interesate și previzibile prin prisma clarității textelor menționate anterior.

Totodată, intrarea în faliment a asiguratorului nu este o împrejurare care a schimbat condițiile contractuale, fiind o împrejurare imprevizibilă, dar care a fost adusă la cunoștința publicului.

Având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) și (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizațiilor, informații ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condițiile și modalitățile de efectuare a plăților, date referitoare la documentele, condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizației.

Așa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea și înregistrarea la instituția pârâtă a cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, recurenții-reclamanți nu au fost suficient de diligenți pentru conservarea drepturilor lor, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reținute, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

Prin urmare, reținând că Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs formulate de FGA fiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., va obliga recurenții-reclamanți la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. prin reprezentant D. împotriva sentinței civile nr. 292 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 292 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Obligă recurenții-reclamanți la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2021.