ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4347/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 octombrie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, anularea Deciziei nr. 16674/28.08.2018 cu consecința obligării pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 851 RON și a daunelor morale constând în suma de câte 100.000 euro în favoarea fiecărui contestator, actualizată cu dobânda legală până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1577 din data de 23 aprilie 2019, Curtea de Apel București a admis în parte cererea de contencios administrativ, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 16674/28.08.2018, a obligat pârâta să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamanți, a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 350 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1577 pronunțată la 23 aprilie 2019 de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

- Susține că sunt indeplinite conditiile prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotararea pronuntata cuprinzand motive contradictorii.

- în cauză sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7, întrucât în mod gresit s-a respins exceptia autoritatii de lucru judecat raportat la aspectul reținut cu putere de lucru judecat prin Sentinta nr. 64/2017 a Tribunalului Bihor privind lipsa unei legitimari procesual active a reclamantilor, respectiv lipsa calitatii procesual pasive a societatii de asigurare in ce privește pretențiile emise. Împotriva Sentintei 64/2017, au formulat apel reclamanții, respins prin Decizia Curții de Apel Oradea nr. 304/C/2017 pronunțată in dosarul nr. x/2016-A.

Apreciază, câtă vreme ar trebui sa existe o identitate intre reclamanți si titularii dreptului dedus judecății, că în cauza nu sunt întrunite condițiile acelei identități. Sigur ca reclamanții au interes sa conteste un act administrativ care le este neconvenabil, însă, in speța, nu exista raporturi directe intre asigurator si reclamanți, care sa izvorască din contractul de asigurare.

Din contra, contractul existent intre parti este acela de întreținere, chiar daca nu este încheiat in forma scrisa (pârâta apreciind că este excesiv a se constata că întreținerea era efectiv prestata câtă vreme, singura dovada in acest sens era doar o mentiune din testamentul defunctei in care arata ca îi instituie legatari pe reclamanții in speranța prestării viitoare de intretinere - mentiune "standard"), iar o eventuală raspundere contractuală poate fi ridicata doar in raport de acest contract si nicidecum in temeiul contractului de asigurare.

In contextul în care se retine cu putere de lucru judecat ca "intre reclamanti si paratul de rand 2 nu sunt nascute raporturi juridice directe derivand din contractul de asigurare, astfel incat cel din urma nu ar avea legitimare procesuala intr-o actiune intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 136/1995" apreciază ca instanta de fond, retinand aspecte contrare decat cele ce reies din Sentinta Civila nr. 64/2017 a Tribunalul Bihor a incalcat autoritatea de lucru judecat.

In mod evident, in prezenta cauza, asiguratorul nu are calitate procesuala, însă, FGA are obligatia de a aplica legea partilor, verificand toate imprejurarile cauzei, in conformitate cu prev. art. 12 alin. (2) teza finala din Legea nr. 213/2015. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a conditiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare.

Avand in vedere prevederile art. 1390 si 1391 C. civ., repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută in raport cu persoanele îndreptățite sa primeasca despagubiri ca urmare a decesului. Astfel ca in cuprinsul art. 1390 C. civ. se arata faptul ca despagubirea se cuvine celor indreptatiti la intretinere din partea celui decedat. Legatarii universali nu erau beneficiari al vreunei obligatii de intretinere din partea victimei, nefiind astfel lipsiti de ajutor dupa decesul acesteia, ba din contra, reclamantii din prezenta cauza, urmare a decesului victimei dobandesc intreaga sa avere, caci intretinerea victimei nu s-a facut dat fiind o relatie de afectiune ci a avut la baza criterii pur financiare.

Conform Procedurii FGA de solutionare a pretentiilor izvorand din vatamari corporale sau decese, nu exista posibilitatea acordarii unor despagubiri legatarilor universali ai victimelor decedate, nici nu se putea deduce din actele dosarului de dauna existenta unei relatii de afectiune intre intretinută și intretinatori, și nici măcar din actul depus odată cu cererea de chemare in judecata - adresa Primariei Comunei Olcea nu s-ar putea trage asemenea concluzie si ar rezulta o "componenta familiala"

Consideră că reclamantii nu au calitatea de creditori de asigurare in accepțiunea art. 4 din Legea nr. 213/2015, caci in urma nefericitului accident, acestia nu au inregistrat o pierdere ci un castig in baza testamentului incheiat cu defuncta.

In ce priveste incidenta art. 1392 C. civ., apreciază ca a analiza din alta perspectiva cererea decât retinand cele care reies cu putere de lucru judecat din Sentinta Civila nr. 64/2017 a Tribunalului Bihor, ar încalcă puterea de lucru judecat de care se bucura considerentele acestei hotarari, astfel ca, in mod nelegal a fost obligat FGA la soluționarea pe fond a cererii reclamanților.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 30 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalității actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 16674/28.08.2018 .

Prin Decizia Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 16674/28.08.2018, cererea de despăgubire formulată de către reclamanți a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite să primească despăgubiri ca urmare a decesului numitei C., prin raportare la prevederile art. 1390 și 1391 din C. civ.

Instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecat, reținând că reclamanții nu calitatea de persoane îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin decesul numitei C., dar se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 1392 din C. civ., potrivit căruia, cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta care a susținut că sentința atacată conține motive contradictorii, a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material și instanța de fond nu a tinut cont de autoritatea de lucru judecat statuată prin sentința nr. 64/2017 a Tribunalului Bihor.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentința nu cuprinde motive contradictorii în sensul invocat de recurenta-pârâtă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, exigențe apte pentru a susține dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Pe de altă parte, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum. În condițiile în care instanța de fond și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că actele administrative contestate sunt nelegal încheiate și validează astfel criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată.

Valorificând aceste considerente teoretice, instanța de control judiciar, contrar celor afirmate de recurentul-pârât, constată că, hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, prin valorificarea și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Prin urmare, nefiind identificate contradicții în raționamentul instanței de fond, sub aspectul invocat, critica de nelegalitate, grefată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Sub acest aspect, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de dezlegarea dată deja de Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 64/2017, asupra problemei de drept dedusă judecății, respectiv că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite să primească despăgubiri, potrivit art. 1390 și 1391 din C. civ. și să dea eficiență autorității de lucru judecat dintre părțile aflate în proces, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În cauză, prin sentința civilă nr. 64/2017 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia nr. 304/2017 a Curții de Apel Oradea instanța a respins ca inadmisibilă cererea de plată formulată de reclamanți în contradictoriu cu FGA pentru lipsa procedurii administrative prevăzute de Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților . Chiar dacă judecătorul care a pronunțat hotărârea nr. 64/2017 a făcut diferite aprecieri asupra fondului problemei, acestea nu modifică soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de plată formulată de reclamanți în contradictoriu cu FGA pentru lipsa procedurii administrative prevăzute de Legea 213/2015 și nici nu intră ca autoritate de lucru judecat pe fondul cauzei.

Având în vedere scopul pentru care a fost înființat Fondul de Garantare a Asiguraților și procedurile pe care acesta trebuie să le respecte în derularea soluționării cererilor de plată și neputând fi reținută existența unei sentințe definitive și executorii care să dezlege cu caracter definitiv chestiunea litigioasă, instanța de recurs respinge criticile privind incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., ca nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susținerea căii de atac, ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului recurentul-pârât a respins cererea formulată de reclamanți pentru despăgubiri, reținând că aceștia nu au calitate de persoane îndreptățite să primească despăgubiri prin raportare la dispozițiile art. 1390 și 1391 din C. civ.

Trebuie precizat că Înalta Curte nu poate proceda la o analiză pe fondul pretențiilor de despăgubiri solicitate de reclamanți, actul administrativ litigios neconținând vreo verificare sub acest aspect, pentru ca instanța de judecată să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a deciziei.

În acest context în mod legal instanța de fond a admis în parte acțiunea, aspect ce a condus la consecința nelegalității Deciziei, prin hotărârea recurată neputând fi obligat direct Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plății acesteia.

Curtea de apel în mod corect a obligat pârâtul să soluționeze pe fond cererea de plată doar cu privire la cheltuielile efectuate de aceștia după producerea accidentului pentru îngrijirea sănătății și pentru înmormântarea defunctei, C., decedată la data de 28.08.2015, chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicție a contenciosului administrativ, conferind posibilitatea instanței de contencios să reformeze decizia administrativă.

Sub acest aspect instanța de control judiciar reține, în acord cu judecătorul fondului că instituția-pârâtă nu a analizat fondul dreptului pretins de reclamanți, reținând că nu au calitatea de persoane îndreptățite să primească cheltuielile efectuate după producerea accidentului, pentru îngrijirea sănătății și înmormântarea defunctei, C., decedată la data de 28.08.2015.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1577 din 23 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 30 septembrie 2021.