ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4048/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu - Ministerul Mediului, a solicitat obligarea pârâtei să aprobe, în cadrul programului "Casa Verde", solicitarea efectuată în dosarul nr. x, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3303/18.05.2018 pronunțată în dosar nr. x/2018 de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetentei materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.06.2018 sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 4202 din 19 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu- Ministerul Mediului

S-a dispus obligarea pârâtei la soluționarea cererii formulate de reclamant în cadrul programului Casa Verde, înregistrată sub nr. IF.00230.191016.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în valoare de 50 de RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta pentru următoarele motive de nelegalitate:

- dispozițiile art. 13 lit. 1 din Ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 1817 din 20 septembrie 2016 instituie în sarcina solicitantului finanțării obligația de a depune documentația aferentă cererii de finanțare în forma prevăzută de lege, în caz contrar devenind incidente prevederile art. 14 alin. (5) din actul normativ, respectiv respingerea dosarului de finanțare;

- prin neatașarea certificatului de cazier judiciar de către intimatul reclamant Administrația Fondului pentru Mediu a fost lipsită de instrumentul necesar în vederea evaluării eligibilității acestuia, pe cale de consecință, nu s-a putut pronunța în mod legal și temeinic, dacă contestatorul a fost sau nu condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 41/2016 și până în prezent, nu a fost reglementat schimbul de date cu caracter personal între autorități, pe baza cărora Administrația Fondului de Mediu să aibă dreptul să solicite extrasul de cazier judiciar al intimatului reclamant, astfel că nu se poate reține culpa Administrației Fondului de Mediu față de neadoptarea respectivei Hotărâri de Guvern;

Considerând că decizia de respingere a dosarului de finanțare depus de intimatul reclamant este legală, s-a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii.

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

A invocat intimatul reclamant prin întâmpinare excepția tardivității recursului, la care a renunțat ulterior, precum și excepția nulității recursului, respinsă în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul A. a depus dosarul de finanțare nr. x în cadrul programului Casa Verde la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru suma de 6.000 de RON pentru realizarea proiectului "Instalare de panouri solare presurizate", care a fost respins în data de 10.10.2017, cu motivarea ca dosarul nu conținea cazier judiciar pe numele beneficiarului.

În conformitate cu dispozițiile art. 13 lit. 1) din Ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 1817 din 20 septembrie 2016:

"Dosarul de finanțare va cuprinde: […] l) certificat de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau copie legalizată'" .

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) lit. d) din același act normativ:

"Este considerat eligibil solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: […] d) în activitatea desfășurată anterior începerii proiectului nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă".

Prin precizarea referitoare la conținutul dosarului de finanțare afișată pe site-ul instituției pârâte, în perioada de întocmire si depunere a dosarelor pentru sesiunea 10 octombrie - 24 octombrie 2016, postată pe site (la adresa http://afm.ro/casa verde-pf.php), inclusiv dupa data formulării contestației de către reclamant, respectiv 16.10.2017, s-a stabilit că:

"Ghidul de finanțare al Programului Casa Verde, aprobat prin Ordinul nr. 1817/2016, prevede la art. 13, alin. (1) lit. l) că dosarul de finanțare trebuie să cuprindă cazierul judiciar. Totodată, în temeiul prevederilor art. 4 coroborat cu punctul 1, titlul V al Capitolul II din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 41/2016, persoanele fizice au dreptul de a opta pentru:

Astfel, solicitantul care depune dosarul de finanțare pentru Programul Casa Verde poate depune cazierul judiciar în original, sau poate opta pentru a depune consimțământul expres, conform modelului din anexa de mai jos".

La dosar a fost depus un consimțământ pentru obținerea cazierului, completat în modelul publicat pe site-ul afm.ro si conform instrucțiunilor instituției.

Reclamantul a formulat Contestația cu nr. 1697 din data de 16.10.2017, la care autoritatea pârâtă a răspuns negativ prin publicarea pe site-ul propriu de internet a următoarelor argumente:

«Conform prevederilor Ghidului de finanțare, art. 13 alin. (1) lit. l) trebuia depus la dosarul de finanțare "certificatul de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau copie legalizată"; Documentul prezent la dosar, respectiv "Anexa nr. 1 - model exprimare consimțământ" nu are valoare si nu tine locul cazierului judiciar solicitat"».

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, textul normativ în discuție vizând esențialmente o potențială neconcordanță a hotărârii primei instanțe cu prevederile legale aplicabile cauzei.

Analizând motivele de recurs formulat prin prisma dispozițiilor mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține neîndeplinirea criteriului de eligibilitate prevăzut de art. 13 lit. l) și de art. 10 alin. (1) lit. d) din Ordinul Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 1817 din 20 septembrie 2016, față de nedepunerea certificatului de cazier judiciar, în condițiile în care solicitantul a depus consimțământul pentru obținerea cazierului, astfel cum autoritatea a indicat, în formularul descărcat de pe site-ul instituției.

Prin motivele de recurs pârâta invocă absența propriei culpe, arătând că nu i se poate imputa împrejurarea că Guvernul României nu a reglementat schimbul de date cu caracter personal între autorități pentru a putea obține certificatul de cazier (astfel cum prevede O.U.G.41/2016), însă, cum corect a observat prima instanță, autoritatea nu a adus la cunoștința solicitantului această împrejurare și nu a cerut completarea dosarului cu fișa de cazier.

Inalta Curte reține că, inserând, printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, excesul de putere, definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor", art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 oferă o consacrare normativă atribuției instanței de a examina conduita autorităților publice inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare și încadrării ei în limitele marjei de apreciere conferite de lege, răspunzând imperativului menținerii unui echilibru rezonabil între interesul public și drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative.

În plus, Înalta Curte reține că raportul de drept administrativ, este supus principiului proporționalității, ce presupune ca măsurile dispuse de autoritate să nu depășească ceea ce este necesar și rezonabil în vederea atingerii obiectivului, in speță, eficienta derulare a programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Cerința asigurării folosirii într-un mod eficient a bugetului Fondului pentru mediu impune ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat și disproporționat drepturile, libertățile și interesele legitime ale destinatarului, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal, cu atât mai mult in situația particulară dedusă judecății, când condițiile de depunere a dosarului au fost precizate chiar de către recurenta - pârâtă.

Reținând instanța de control judiciar și împrejurarea că reclamantul a depus în termenul de soluționare a contestației certificatul de cazier fiscal nr. x/11.10.2017 în care nu are înscrisă nicio infracțiune, se constată că soluția administrativă contestată este dată cu exces de putere, instanța de fond dispunând judicios, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, obligarea autorității la soluționarea cererii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 4202 din 19 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2021.