ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 14095/18.04.2018, solicitând anularea actului administrativ reprezentat de decizia nr. 14095/18.04.2018, admiterea cererii de plată formulată la data de 18.01.2018 și înregistrată la sediul intimatei sub nr. x/2018, cu consecința obligării intimatei la plata despăgubirilor stabilite în dosarul procesual nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești și respectiv al Curții de Apel Craiova.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 4222 din 22 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată că declarația de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea, iar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță prin hotărârea recurată.
Prin declarația de recurs, recurentul nu se face nicio referire la soluția instanței de fond, ci doar se solicită casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate, în sensul anulării Deciziei nr. 14095/18.04.2018, cu consecința admiterii cererii de plată înregistrată sub nr. x/2018 și a obligării pârâtei la plata despăgubirilor stabilite în dosarul procesual nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești și a Curții de Apel Craiova.
Se observă, astfel, că declarația de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Drept urmare, având în vedere că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea primei instanțe, iar această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și constatând că nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate de instanță din oficiu, iar recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., cererea de recurs apare ca nemotivată, motiv pentru care Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.
Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4222 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.