ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 383/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.08.2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților solicitat: - anularea deciziei nr. 768/04.07.2017 emisa de pârât la data de 04.07.2017; - obligarea la plata despăgubirilor din dosarul de dauna x deschis la B., respectiv contravaloarea reparațiilor autoturismului cu nr. de înmatriculare x - 12000 RON, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data producerii evenimentului asigurat respectiv data de 25.11.2014 și până la data plații efective, precum și daunele materiale și morale ca urmare a accidentării reclamantului - 35 RON contravaloare certificat medico legal nr x, 10000 RON daune morale. În motivarea cererii, a arătat că la data de 25.11.2014 a fost implicat intr-un accident rutier, ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 si H.G. nr. 1391/2006 de către defunctul C. asigurat RCA cu polița x la B. S.A. valabila de la data 09.10.2014 pana la data de 08.10.2015. Ca urmare a accidentului rutier, s-a încheiat de IPJ ALBA procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x/25.11.2014 avandu-1 ca si contravenient pe numitul C.. Împotriva procesului-verbal anterior menționat sus a formulat plângere soluționata definitiv cu decizia nr. x/A/2016 in dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Alba. Prin aceasta s-a menținut procesul-verbal atacat și implicit culpa asiguratului B. S.A.. Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 2226 din C. civ. se impune sa se plătească sumele anterior menționate. Menționează că S.C. B. S.A. - Sucursala Alba a deschis dosarul de daună cu nr. x însă 1-a suspendat pana la soluționarea dosarului x/2014 Art. 13 al 1 si 3 din 213/2015 prevede ca de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale. (3) In vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. Or arată nu a formulat o cerere noua la data de 13.02.2017 si 10.03.2017 cum în mod eronat susține paratul. A formulat cererea privind plata contravalorii reparațiilor autoturismului cu nr. de înmatriculare x, - 12000 RON, actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala de la data producerii evenimentului asigurat respectiv data de 25.11.2014 si pana la data plații efective, precum si daunele materiale si morale ca urmare a accidentării subsemnatului - 35 RON contravaloare certificat medico legal nr x, 10000 RON daune morale înaintea datei de 10.12.2014, data la care am primit adresa 3314/10.12.214. Ca urmare a cererii sale s-a încheiat dosarul de dauna anterior menționat. Câtă vreme reclamantul avea o cerere nesoluționată înregistrată la B. nu se poate susține ca a formulat tardiv cererea de plată către pârât, având în vedere că acesta avea obligația sa verifice din oficiu cererea sa. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2486 din 29 mai 2018, a cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București reclamantul A. a formulat recurs care vizează, în esență, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de fond, au fost arătate punctual, vizând următoarele aspecte: redarea de către instanță a considerentelor pentru care a fost respinsă cererea ca tardivă fără vreo motivare proprie, care echivalează cu nemotivarea hotărârii și aplicarea în mod greșit a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 231/2015 și cele ale art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind fondul de Garantare a Asiguraților. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat următoarele: S-a învederat că instanța de fond s-a mulțumit a prelua întru totul motivele pentru care a fost respinsă cererea, redate de pârât în Decizia nr. 768/04.07.2017și reținute la pagina 2 din sentința. Ori, redarea de către instanța a considerentelor pentru care a fost respinsă de către pârât cererea ca tardiva, fără nicio altă motivare proprie, a apreciat ca echivalează cu nemotivarea hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Totodată, a menționat că S.C. B. S.A. - Sucursala Alba a deschis dosarul de dauna cu nr. x însă 1-a suspendat până la soluționarea dosarului nr. x/2014 Art. 13 al 1 si 3 din Legea 213/2015 prevede ca de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea acliitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări;, cu respectarea dispozițiilor legale. (3) In vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări. Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. Arată în continuare reclamantul că nu a formulat o cerere noua la data de 13.02.2017 si 10.03.2017 cum în mod eronat susține pârâtul. Aceeași motivare eronata este reținuta si de către instanța. De asemenea, a mai susținut reclamantul că acesta avea o cerere nesolutionată și înregistrata la B., astfel că nu se poate susține ca a formulat tardiv cererea de plata către pârât, având în vedere ca acesta avea obligația sa verifice -din oficiu cererea mea. Față de acestea, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacată și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în fața instanței de fond. În dezvoltarea apărărilor, intimatul a arătat că, culpa în producerea accidentului îi aparține persoanei care se afla în automobilul recurentei. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-reclamant reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta. Criticile referitoare la nemotivarea sentinței, susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate. Prin această critica, recurentul-reclamant a reproșat instanței de fond nemotivarea deciziei pronunțate, în condițiile în care motivarea sentinței recurate seamănă izbitor cu apărările unei sau alteia dintre părți, ceea ce echivalează cu o motivare insuficientă și superficială. Totodată, recurentul a susținut că hotărârea este nemotivată, fiind preluate tale quale considerentele expuse în decizia emisă de pârât, critică ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Susținerile sub aceste aspect sunt neîntemeiate. Motivul de recurs este nefondat în condițiile în care ceea ce critică recurentul este, în fapt, menținerea soluției din decizia atacată sub aspectul că instanța a ajuns la aceeași concluzie, împrejurare ce nu poate fi asimilată unei nemotivări a hotărârii. Mai mult, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile. În condițiile în care instanța de fond și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că este temeinică decizia atacată nu se poate reține absența unei motivări care să mențină soluția pronunțată. Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la respingerea acțiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentului întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs. Soluția de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că cererea de plată a fost depusă la data de 13.02.2017, cu depășirea termenului de 90 de zile care a început să curgă de la data nașterii dreptului de creanță, respectiv 16.06.2016. Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin decizia nr. 7268/04.07.2017 Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea formulată de petentul A., ca tardiv formulată. În motivarea deciziei, pârâta a reținut că "Prin cererile de plată înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/13.02.2017 și nr. y/10.03.2017, A. a solicitat plata sumei de 22.035 RON, reprezentând despăgubiri ca urmare a evenimentului rutier din data de 25.11.2014. În cadrul analizării cererii, din analiza tuturor documentelor, s-a stabilit respingerea cererii de plata (Anexa nr. 6) întrucât petentul A. a înțeles sa formuleze si sa depună cererea de plata după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plata la F.G.A. pentru asigurătorul B. S.A. in faliment. Or, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 statuează că "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi". Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări (...)" Așadar, pentru a se putea naște pentru pârâtul FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.). Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Ca atare, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din data de 03.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului B. S.A. și desemnarea lichidatorului judiciar D., iar la data de 28.04.2016 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a B. S.A. Sentința nr. 1043/16.11.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosarul nr. x/2014 a rămas definitivă la data de 16.06.2016 prin decizia nr. 716/A/2016 pronunțată de Tribunalul Alba, iar petentul a depus cererea de plată la data de 13.02.2017. Prin urmare, cererea de plată adresată de reclamant la data menționată anterior, este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților. Astfel, în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele Legii nr. 213/2015 nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, reclamantul neputând invoca faptul că nu a cunoscut legea, care trebuie să fie cunoscută de toate persoanele, potrivit principiului de drept nemo consetur ignorare legem. Legea nr. 213/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015, iar Norma ASF nr. 16/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, ambele acte normative fiind accesibile oricărei persoane interesate și previzibile prin prisma clarității textelor menționate anterior. Totodată, intrarea în faliment a asiguratorului nu este o împrejurare care a schimbat condițiile contractuale, fiind o împrejurare imprevizibilă, dar care a fost adusă la cunoștința publicului. Având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) și (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizațiilor, informații ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condițiile și modalitățile de efectuare a plăților, date referitoare la documentele, condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizației. Mai mult decât atât, exista și posibilitatea pentru reclamant să adreseze pârâtului o întrebare în vederea obținerii de lămuriri suplimentare, acesta nefăcând însă dovada că a procedat de o asemenea manieră, la care să nu fi primit răspuns. Așa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea și înregistrarea la instituția pârâtă a cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, recurentul-reclamant nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reținute, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față. Prin urmare, reținând că Decizia nr. 7268/04.07.2017 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, neimpunându-se a fi reformată, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat in cauză ca nefondat.