ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3555/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Asigurare a Asiguraților, a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 342/02.06.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul acordării sumei de 14.623 RON, cu titlu de despăgubire în dosarul de daună x, aferentă autovehiculului marca x cu număr de înmatriculare x, asigurat Casco la B. S.A. cu polița de asigurare x. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3947 din 9 decembrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtului: - în principal, la plata sumei de 8.381 RON cu titlu de rest despăgubire reprezentând diferența de la suma aprobată până la suma solicitată de 14.623 RON; - în subsidiar, la plata sumei de 5.550,74 RON cu titlu de rest de despăgubire reprezentând diferența de la suma aprobată până la suma de 11.792,74 RON (valoarea solicitată fără TVA). În ambele situații, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la fondul cauzei, cât și în recurs, constând din taxa de timbru. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile contractuale, raportat la opțiunea sa exprimată la momentul solicitării despăgubirii. Recurentul-reclamant arată că, prin cererea de plată nr. x/03.12.2015, a solicitat despăgubirea pentru reparația făcută în regie proprie, conform art. 14.13 lit. b) raportat la art. 14.6 din Condițiile de asigurare Casco, în baza următoarelor documente: nota de constatare privind daunele la autovehiculul avariat, emisă de asigurătorul B. și devizul estimativ având nr. x/25.11.2015, emis de unitatea reparatoare S.C. C. S.R.L. - reprezentanța de marcă x, din cuprinsul căruia rezultă că valoarea reparațiilor constând în piese, manoperă și materiale necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară accidentului este în sumă de 14.623 RON. Dispozițiile art. 14.14 din condițiile de asigurare se referă la situația în care se efectuează reparația la vehicul, dar anterior începerii reparației de solicită un avans (de exemplu pentru achiziție piese), asigurătorul poate acorda un avans de maximum 60 % din valoarea devizului antecalcul. În opinia recurentului-reclamant, nu poate exista o a treia formă de stabilire a despăgubirii prevăzută în condițiile de asigurare, câtă vreme art. 14.15 din cuprinsul acestora face trimitere la situația prevăzută la art. 14.13 lit. b) - solicitarea despăgubirii pentru reparația făcută în regie proprie sau cea prevăzută la art. 14.14 - despăgubirea în avans. Prin decizia nr. 342/02.06.2016, pârâtul FGA a arătat că, în urma analizei și instrumentării dosarului de daună, nu este justificată suma de 8.381 RON deoarece devizul pe care l-a depus recurentul-reclamant este nejustificat de mare față de devizul emis de FGA. Totodată, din cuprinsul deciziei, nu rezultă că valoarea de 6.242 RON aprobată la plată de către pârât ar reprezenta doar un avans, ci rezultă în mod evident că această sumă reprezintă valoarea efectivă a despăgubirii stabilită pe baza propriului deviz estimativ emis de FGA, deviz care nu se regăsește la dosarul instanței. Mai mult, având în vedere că devizul emis de FGA, la care se face referire, nu se regăsește la dosarul cauzei, prima instanță nu avea cum să verifice dacă suma stabilită de pârâtă a fost în conformitate cu dispozițiile condițiilor de asigurare incidente. Având în vedere că a solicitat despăgubirea pentru reparația făcută în regie proprie, recurentul-reclamant arată că este de acord să nu fie luată în calcul valoarea TVA, astfel că valoarea despăgubirii acordate să fie de 11.792,74 RON, din care a fost aprobată suma de 6.242 RON, rămânând o diferență de 5.550,74 RON. În opinia recurentului-reclamant, neacordarea de către FGA a sumei de 5.550,74 RON este o măsura neîntemeiată și contravine atât dispozițiilor legale, cât și intereselor sale. Arată că suma aprobată de pârât în valoare de 6.242 RON nu acoperă nici contravaloarea pieselor, chiar fără aplicarea TVA, contrar dispozițiilor art. 14.6, raportat la dispozițiile art. 14.13 lit. b) din Condițiile de asigurare Casco aferente poliței. Chiar dacă a acceptat plata despăgubirii fără a efectua reparațiile la autovehicul, acest fapt nu echivalează cu posibilitatea asigurătorului de a stabili despăgubirea după bunul său plac ori fără a respecta regulile stabilite de condițiile de asigurare. Suma de 6.242 RON nu poate reprezenta contravaloarea despăgubirii deoarece, potrivit devizului la care se referă art. 14.13 din condiții, despăgubirea se compune din: - contravaloarea tuturor pieselor aflate pe nota de constatare și acceptate la înlocuit de asigurător (potrivit art. 14.4.2. asigurătorul garantează componente/piese noi de calitate superioară, ori componente noi/piese noi, de origine); - contravaloarea materialelor necesare readucerii autovehiculului la starea inițială; - contravaloarea manoperei necesare readucerii vehiculului în starea dinaintea producerii daunei. În fine, consideră că intimatul FGA nu aduce argumente suficiente pentru a justifica acordarea despăgubirii în sumă de 6.242 RON, făcând trimitere vagă la un deviz întocmit de acesta și fără să fie comunicat instanței sau recurentului.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile formulate în primă instanță. Recurentul-reclamant confundă obligația de plată a FGA, care se naște, se modifică și se stinge în baza Legii nr. 213/2015, obligație de plată condiționată de declararea stării de faliment a asigurătorului, cu obligația de plată a asigurătorului, care se naște, se modifică și se stinge în baza contractului de asigurare. Chiar și în baza răspunderii contractuale, pentru ca asigurătorul să fie obligat să plătească trebuie să se facă dovada prejudiciului. FGA în baza dispozițiilor legale nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare, aspect reținut și de instanța de fond. Cererea de plată formulată de reclamant și adresată FGA, a fost însoțită de un deviz estimativ emis de o unitate reparatoare. Capitolul 14 din Condițiile de asigurare Casco reglementează constatarea daunelor și plata despăgubirilor și, pe lângă invocatul art. 14.6 raportat la art. 14.13 din condiții, acest capitol 14 cuprinde și articolele 14.14 și 14.15, care prevăd exact situația în care asiguratul optează pentru reparația bunului în regie proprie, cum este și cazul dedus judecății. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator și nu este menită a conduce la o îmbogățire fără justă cauză asiguratului. Prețurile practicate de unitatea service care a efectuat devizul antecalcul depășesc tarifele unităților de reprezentanță ale mărcii autoturismului avariat. FGA a efectuat calculul prin sistemul de date D., de unde a rezultat suma acordată și achitată de FGA. Raportat la acest deviz emis în sistemul D., FGA a aplicat și dispozițiile contractuale prevăzute de art. 14.14 și 14.15 care reglementează situația în care asiguratul optează pentru o reparație în regie proprie, după cum recunoaște însuși reclamantul. Pentru existența unui prejudiciu material - care constituie regula în domeniul răspunderii pentru daune - este necesar ca acesta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul păgubitului, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze într-o sumă de bani, "despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material cert și real nu și pentru paguba eventuală a cărei existență este condiționată de un fapt viitor și nesigur", în această cauză, dovada plății efective a pieselor și a manoperei. În lipsa unor elemente determinante (dovada plății efective) a valorii prejudiciului, suma pretinsă nu este dovedită, simplul calcul aritmetic al cantităților și valorilor consemnate în devizul antecalcul nefiind suficient. Dovada certitudinii prejudiciului cade, potrivit condițiilor de asigurare Casco, în sarcina asiguratului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic cuantumul pagubei. În cauză, reclamantul a depus un deviz antecalcul emis de o unitate service fără a și achita contravaloarea acestor piese și a efectua reparația la acea unitate service. Devizul antecalcul depus de reclamant în justificarea cheltuielilor de reparație solicitate nu face dovada plății respectivei sume de către reclamant.

Procedura de soluționare a recursului Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 16 octombrie 2019, când, pentru a i se da posibilitatea intimatului-pârât să depună documentația prevăzută de art. 13 din Legea nr. 554/2004, cauza a fost amânată succesiv pentru termenul din 15 ianuarie 2020 și 8 aprilie 2020. La acest termen, dosarul a fost suspendat de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură. Ulterior, prin rezoluția din 19 mai 2020, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 15 iulie 2020. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurent și a apărărilor intimatului, raportat la cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține că, la data de 15.08.2015, a avut loc riscul asigurat - eveniment rutier - produs din culpa unui autor necunoscut cu privire la auto marca x cu nr. de înmatriculare TM16ECY, proprietatea reclamantului A., asigurat la data evenimentului rutier cu polița Casco nr. x, emisă de B. S.A. la data de 08.10.2014. După avizarea daunei, s-a constituit la asigurătorul B. S.A. dosarul de daună x. Reclamantul A. a formulat și adresat pârâtului FGA, la data de 03.12.2015, cererea de plata înregistrată sub nr. x/03.12.2015 pentru acordarea despăgubirilor datorate de asigurătorul falimentar B. S.A., despăgubiri pretinse la suma totală de 14.623 RON. Prin Decizia nr. 342/02.06.2016, pârâtul FGA a admis în parte cererea reclamantului, respectiv pentru suma de 6.242 RON (față de suma de 14.623 RON solicitată cu titlu de reparații auto avariat), respingând plata diferenței de bani solicitată cu următoarea motivare: "…nu se justifică acordarea sumei de 8.381 RON, reprezentând diferența dintre devizul depus de petent, nejustificat de mare, și devizul emis de FGA. Totodată, nu se acordă TVA-ul aferent deoarece nu au fost depuse documente fiscale care să justifice plata reparației." În acest context, reclamantul a contestat în acțiunea de față soluția pârâtului FGA de respingere a diferenței de despăgubire pretinsă la plată. Instanța de fond a respins cererea reclamantului, concluzionând pe baza interpretării coroborate a articolelor 14.13 lit. b), 14.14 și 14.15 din Condițiile de asigurare privind polița Casco, obligatorii pentru părți, conform art. 1270 C. civ., că pârâtul a procedat în mod legal, aprobând cererea reclamantului doar pentru un avans de despăgubire, în baza unui deviz antecalcul întocmit de pârât și fără plata TVA aferent, și că numai după efectuarea reparației, reclamantul va putea obține diferența de despăgubire. În susținerea recursului declarat împotriva soluției de respingere a acțiunii formulate de reclamant, acesta a formulat critici de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., astfel cum au fost expuse aceste critici, pe larg, la pct. I.3. din prezenta decizie. În esență, criticile formulate de recurentul-reclamant vizează greșita aplicare a legii în materia contractului de asigurare de bunuri, raportat la dispozițiile prevăzute la art. 14.6, art. 14.13, art. 14.14 și art. 14.15 din Condițiile de asigurare Casco, din perspectiva opțiunii exprimate de acesta la momentul solicitării despăgubirii, iar pe de altă parte, luarea în considerare în mod greșit a devizului întocmit de FGA. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate. În conformitate cu Condițiile de asigurare Casco, anexe la polița nr. x/08.10.2014: "(…) Art. 14.

În cazul înlocuirii/reparației consecință a producerii evenimentului asigurat, cuantumul daunei asigurate este egal cu costul reparațiilor și/sau înlocuirilor părților componente sau pieselor avariate ale acestora, potrivit soluțiilor tehnologice stabilite prin procesul-verbal de constatare, inclusiv cheltuielile pentru materiale si manoperă aferente. (…) Art. 14.13. În funcție de opțiunea Asiguratului, indemnizația se stabilește astfel: a) pe baza documentelor de reparație emise de unitățile specializate, care cuprind prețurile pieselor de schimb, materialelor si a manoperei aferente, fără a depăși prețurile practicate de reprezentanțe; b) pe baza devizelor estimative de reparație în regie proprie, emise potrivit evaluării Asigurătorului, în concordanță cu avariile consemnate în procesele-verbale de constatare; devizele estimative vor cuprinde toate piesele, materialele și manopera necesară readucerii autovehiculului avariat la starea de dinaintea producerii evenimentului asigurat. Art. 14.14. Asigurătorul poate acorda un avans din despăgubire pe baza unui deviz antecalcul întocmit de unități specializate agreate sau în baza estimărilor sale; valoarea avansului este de cel mult 60% din valoarea devizului antecalcul. în aceste cazuri nu se va lua în calculul valoarea TVA-ului aferent. Art. 14.15. Dacă asiguratul optează pentru una din variantele prevăzute la punctele 14.13 b) sau 14.14) de mai sus și prezintă ulterior documentele de reparație finale pentru daunele constatate, iar valoarea totală rezultată din acestea depășește valoarea daunei asigurate stabilită inițial de Asigurător, B. va achita diferența rezultată, însă doar după verificarea reparațiilor (…)". Recurentul-reclamant arată că a solicitat despăgubirea în conformitate cu dispozițiile art. 14.13 lit. b) raportat la dispozițiile art. 14.6 din Condițiile de asigurare Casco, mai sus redate, în baza devizului estimativ nr. x/25.11.2015, emis de unitatea reparatoare C. S.R.L. - reprezentanță de marcă x, din cuprinsul căruia rezultă că valoarea reparațiilor constând în piese, manoperă și materiale necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară accidentului este în sumă de 14.623 RON. În cadrul unui contract de asigurare facultativă de bunuri, asigurătorul plătește indemnizația de asigurare, în condițiile prevăzute de contractul de asigurare. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, administrate în ambele etape procesuale, rezultă că, în speță, în dovedirea cuantumului despăgubirilor solicitate prin cererea de plată, recurentul-reclamant se prevalează de un deviz estimativ al reparațiilor, emis de o unitate specializată de service, fără să depună vreo dovadă din care să reiasă că a achitat contravaloarea respectivelor reparații și fără a efectua reparația la acea unitate service. Acest înscris nu are aptitudinea de a proba întinderea prejudiciului suferit a cărui dezdăunare este asigurată prin contractul de asigurare facultativă auto, cât timp devizul reprezintă doar o estimare a costurilor de reparație, iar nu o dovadă a prejudiciului cert suferit. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că devizul estimativ nr. x/25.11.2015, depus de acesta în dosarul de daună, nu este probă cu privire la întinderea prejudiciului invocat și solicitat prin cererea de plată. Ținând cont de particularitățile cauzei, în care recurentul-reclamant a solicitat plata despăgubirii invocând efectuarea reparațiilor în regie proprie, Înalta Curte reține că, în mod corect, pârâtul FGA a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor D., această modalitate de calcul al despăgubirilor, fiind prevăzută atât la art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, forma în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, cât și la art. 14.13 lit. b) din condițiile de asigurare. Înalta Curte reține că procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului sunt stabilite în capitolul III al Legii nr. 213/2015, unde, la art. 12 alin. (2) și (3) este prevăzută, printre altele, atribuția Fondului de a instrumenta dosarele de daună. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, cuantumul pagubei trebuie dovedit. Or, în cauză, Fondul de Garantare a Asiguraților, în cadrul instrumentării dosarului de daună, a constatat că nu sunt depuse documente fiscale de reparație, fiind depus doar un deviz estimativ de calcul, situație în care, a procedat la propria analiză a prejudiciului folosind softul D., prin raportare la normele legale și la situația de fapt. În aceste condiții, recurentul-reclamant afirmă în mod neîntemeiat că suma de 6.242 RON, rezultată din devizul întocmit de FGA, nu poate reprezenta contravaloarea despăgubirii. Simpla susținere în sensul arătat, nu are aptitudinea de a infirma justețea calculului despăgubirilor efectuat de autoritatea intimată, în exercitarea atribuțiilor sale. Se impunea ca reclamantul să depună diligențele necesare pentru a-și proba pretențiile astfel cum impun dispozițiile art. 249 C. proc. civ., neputând fi luată în considerare aprecierea proprie a reclamantului cu privire la cuantumul despăgubirilor. Or, în fața instanței de fond reclamantul nu a solicitat administrarea altor probe, respectiv a unei expertize tehnice specialitatea auto, pentru stabilirea valorii prejudiciului suferit prin intervenirea evenimentului asigurat. Având în vedere că reclamantul nu a probat contra cuantificării prejudiciului de FGA, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea recursului pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii instanței de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE,