Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1273/2020

HOTĂRÂRE
03.03.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1273/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 3 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2233 din 12 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-03
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1271/2020
Ședința publică din data de 3 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2020-03-03
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2020
Ședința publică din data de 3 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2020-03-03
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1269/2020
Ședința publică din data de 3 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2020-09-03
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4081/2020
Ședința publică din data de 3 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2020-12-02
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6478/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencio
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă