ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 374/2021

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020, reclamantele A. și B. S.R.L. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca, în regim de urgentă și cu citarea părților, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâtului să suspende investigația care le privește, dispusă de Consiliul Concurenței prin Ordinul nr. 1037/29.09.2017, extinsă prin Ordinul nr. 507/24.05.2019 și respectiv prin Ordinul nr. 310/19.03.2020, până la soluționarea cererii de anulare a Deciziei nr. 6 din 05.02.2020 pronunțată de Consiliul Concurenței.

Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a investigației sub trei aspecte:

- inadmisibilitatea cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale ce vizează suspendarea executării unui act administrativ;

- inadmisibilitatea cererii de suspendare a investigației/ordinului de declanșare a investigației prin prisma inadmisibilității atacării ordinului de declanșare a investigației pe cale separată;

- inadmisibilitatea cererii de suspendare a investigației pentru presupusele motive de nelegalitatea ale unui act administrativ emis în cadrul altei proceduri administrative.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 713 din 18 august 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantele A. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei sentințe au promovat recurs reclamantele A. și B. S.R.L., în condițiile art. în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată și, pe cale de conscință oprirea investigației, întrucât acesta depinde de o altă investigație referitoare la o posibilă încălcare de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea Concurenței.

Criticile formulate de recurente au vizat, în esență, următoarele aspecte:

În contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susținerea motivelor de nelegalitate, recurentele au făcut trimitere și la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ privind suspendarea unui act administrativ.

Arată că, respingerea, ca inadmisibilă a cererii de emitere a unei ordonanțe președinți­ale, în condițiile în care o cerere de suspendare în baza art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă, lipsește recurentele de orice remediu legal, în ba­za căruia să poată stopa producerea unor efecte negative ale unei decizii a Consi­liului Concurenței în absența unei analize de fond a legalității regulilor pentru BDPR ale AFIR, afectând astfel dreptul la apărare al acestora.

Susțin că liberul acces la justiție este consacrat, ca drept fundamental prin art. 21 din Constituția României, fiind conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege.

Precizează că instanța de fond, interpretând în mod eronat prevederile art. 997 C. proc. civ. și prevede­rile art. 51 alin. (3) din Legea Concurenței, a ajuns la concluzia ne­temeinică potrivit căreia, cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale for­mulată de recurente ar fi inadmisibilă, ignorând faptul că nu s-a avut la dispoziție niciun alt instrument legal pentru a preîntâmpina consecințele negative care decurg din eventuala emitere a unei decizii de sancționare în absența unei analize aprofundate a conformității regulilor pentru BDPR cu art. 8, alin. (1) din Le­gea concurenței.

În același timp, subliniază recurentele, trebuie remarcat că admiterea cererii nu ar provoca niciun fel de vătămare Consiliului Concurenței care nu are un termen maxim pentru finalizarea investigației declanșate prin Ordinul nr. 1037/29.09.2020.

Considerarea ca inadmisibilă a cererii de emitere a unei ordonanțe pre­ședințiale, în prezenta cauză, reprezintă o încălcare a dreptului de liber acces la justiție, prevăzută de art. 21 din Constituția României.

În opinia recurentelor, obiectul acestui litigiu nu vizează contestarea unui act administrativ, ci luarea unui măsuri asupra unei situații de fapt. Arată în continuare că pe rolul instanței este înregistrată contestația formulată împotriva unei decizii care are un efect covârșitor asupra investigației care le privește pe reclamante, iar necesitatea atacării deciziei a apărut la data la care, în fața Consiliului Concurenței, toate argumentele prezentate de reclamante de la începerea investigației au fost blocate de argumentul că există deja o soluție pronunțată în ceea ce privește Decizia nr. 6.

În fine, recurentele susțin că cererea este admisibilă, atât prin raportare la dreptul persoanei de a se adresa justiției în lipsa unei alte pârghii legale, cât și prin raportare la împrejurarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărările expuse, în esență, a apreciat corectă soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a ordonanței președințiale.

În sprijinul acestui punct de vedere a susținut că, prin sentința recurată, obiectul acțiunii introductive este acela de suspendare a unei investigații și, cu toate că nu se solicită suspendarea ordinului care declanșează investigația, singurul efect al acestuia este de a porni investigația.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare a cererii de ordonanță președințială sub aspectul admiterii excepției inadmisibilității invocată de pârâtul Consiliul Concutenței, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, pentru considerentele în continuare prezentate.

Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare invocat, se constată că acestea au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularele căii de atac.

Cu titlu preliminar este de menționat că, în ipoteza altor litigii decât cele care vizează suspendarea executării actului administrativ, compatibilitatea procedurii ordonanței președințiale cu specificul raporturilor de contencios administrativ se apreciază de către instanță, în raport cu obiectul cererii, în virtutea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Impunerea unei obligații vremelnice în sarcina unei părți, în strânsă legătură cu actul administrativ tipic sau asimilat vizat de acțiunea principală, nu constituie de plano o prejudecare a fondului cauzei, cerințele prevăzute de C. proc. civ. în materia ordonanței președințiale urmând a fi analizate de la caz la caz.

În acest sens sunt soluția adoptată în ședința judecătorilor secției din 28 octombrie 2013 (publicată pe site-ul ÎCCJ, în secțiunea secția de contencios administrativ și fiscal - Soluții de principiu și de unificare a practicii judiciare), precum și Deciziile nr. 5541/2005, nr. 1569/2006, nr. 627/2007, nr. 2529/2007, nr. 1035/2008, nr. 3266/2008, nr. 4000/2011, nr. 6162/2011, nr. 2462/2012 și nr. 4623/2012 (publicate pe site-ul ÎCCJ, în secțiunea rezervată jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal).

În cauza de față, recurentele -reclamante A. și B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca, în regim de urgentă și cu citarea părților, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâtului să suspende investigația care le privește, dispusă de Consiliul Concurenței prin Ordinul nr. 1037/29.09.2017, extinsă prin Ordinul nr. 507/24.05.2019 și respectiv prin Ordinul nr. 310/19.03.2020, până la soluționarea cererii de anulare a Deciziei nr. 6 din 05.02.2020 pronunțată de Consiliul Concurenței.

Or, investigația a cărei suspendare se solicită pe calea prezentei cereri reprezintă efectul direct al unor acte administrative succesive, conform celor anterior expuse.

Așa cum s-a precizat anterior, suspendarea executării unui act administrativ nu se poate dispune decât în condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind obligatorie procedura reglementată prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzute de C. proc. civ.

Așadar, suspendarea actului administrativ pe calea unei proceduri speciale, cea a ordonanței președințiale, reglementate de C. proc. civ., nu poate fi dispusă, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Cât priveste domeniul de aplicare, s-a opinat ca procedura ordonanței presedintiale își găseste - de principiu - aplicare în orice materie, câtă vreme legea nu a stabilit pentru respectiva materie o procedura specială, exclusivă.

În raport de obiectul cererii de ordonanță președințială formulată, Înalta Curte reține că, în mod judicios, prima instanța a reținut că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârât, în raport de caracterul special al dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 997 din C. proc. civ.

Într-adevăr, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.

Dar, în condițiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiași act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, reglementate de C. proc. civ. nu se mai poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Nici susținerea recurentelor conform căreia instanța de fond ar fi încălcat art. 21 din Titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul 1, din Constituția României care stipulează că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", nu poate fi reținută .

Invocarea unor principii sau drepturi constituționale nu poate suplini obligația legală a reclamantelor de a se conforma dispozițiilor sus-menționate din Legea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât chiar Constituția condiționează dreptul unei persoane de a se adresa instanței de contencios administrativ de existența unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim".

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că sentința recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

III. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. nu este întemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul promovat de reclamantele A. și B. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 713 din 18 august 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.