ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3465/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Poliția Locală a Municipiului Craiova a solicitat anularea ca nelegală a deciziei nr. 10963/08.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3221 pronunțată în data de 5 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta Poliția Locală a Municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 10963/2017 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4295 RON cu titlu de despăgubire. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3221 pronunțată la 5 iulie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza să se respingă acțiunii și să se mențină decizia contestată. Recurentul-pârât critică aspectele reținute de instanța de fond, potrivit cărora motivul respingerii cererii de plată formulate de reclamantă ar fi fost neîndeplinirea obligației de completare a dosarului de daună, fără a se invoca nerespectarea obligațiilor asumate prin clauzele contractuale, deși, arată recurentul, din considerentele deciziei atacate rezultă în mod expres că respingerea cererii de plată s-a datorat neplății ratelor primei de asigurare, obligație contractuală asumată de reclamantă și neîndeplinită. Recurentul-pârât reiterează argumentele de legalitate a deciziei de respingere a cererii de plată, arătând că reclamanta nu a înțeles să se conformeze obligației de a completa în termen legal dosarul de daună cu documentele solicitate prin notificarea ce i-a fost adresată, nefăcând dovada achitării ratelor restante ale primei de asigurare către lichidatorul judiciar, rate pe care FGA nu are atribuția legală de a le încasa. Intimata-reclamantă își invocă propria culpă în neexecutarea obligației de plată a ratelor de primă de asigurare, dat fiind că, potrivit contractului de asigurare, neplata ratelor are drept consecință suspendarea poliței de asigurare. Dat fiind că ratele de primă restante au devenit scadente ulterior momentului producerii evenimentului asigurat, potrivit condițiilor de asigurare asigurătorul avea dreptul de a compensa suma datorată asiguratului cu valoarea ratelor devenite scadente după nașterea dreptului la despăgubire. Recurentul-pârât arată că, plata despăgubirii este condiționată de plata integrală a primei pe întreaga perioadă asigurată. Susține că plata primei este exigibilă la o anumită scadență, fixată prin condițiile de asigurare, însă obligația de plată a primei de asigurare este anticipată, în sensul că trebuie executată înainte de începerea perioadei de asigurare. Ca atare, asigurătorul poate refuza îndeplinirea prestației sale, dacă asiguratul nu a achitat prima, efectele contractului de asigurare fiind suspendate până la plata primei, ca în cazul din speță. Așadar, achitarea despăgubirii este condiționată de plata integrală a primei de asigurare pe întreaga perioadă asigurată. Recurentul-pârât invocă prevederile art. 14 și art. 16 din Legea nr. 213/205 și art. 18 din Norma ASF nr. 16/2015, în acord cu care a soluționat cererea de plată formulată de reclamantă și a solicitat acesteia să completeze documentația administrativă cu privire la cererea de plată. Cum reclamanta nu a prezentat informațiile/precizările solicitate în termen de 10 zile de la data primirii solicitării, cererea de plată a fost corect respinsă, conform art. 16 din Legea nr. 213/2015. 1.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente: Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte reține că reclamanta a încheiat cu S.C. A. S.A., poliția de asigurare CASCO nr. x/01.04.2016, cu valabilitate în perioada 02.04.2016 - 01.04.2017. Părțile au convenit ca prima de asigurare să fie achitată în 4 rate lunare, în cuantum de 6152,50 Euro, prima dintre acestea fiind în valoare de 401.23 Euro. Reclamanta a achitat la termenele de scadență - 04.04.2016 și 05.07.2016 - primele două rate de asigurare. Anterior scadenței ratei a 2-a la data de 16.06.2016, s-a produs unul dintre evenimentele asigurate, având loc avarierea autovehiculului asigurat. Autoturismul a fost reparat la o unitate service specializată, conform devizului și facturii de reparație seria x nr. x/21.07.2016, emise de S.C. B. S.R.L., societatea de asigurare a emis un accept de plată la 30 iunie 2016. La data de 14.10.2016 reclamanta a emis Notificarea nr. 25378 de denunțare unilaterală a contractului de asigurare, precizând că mai avea de achitat 2 rate scadente la 4.10.2016 și 06.12.2016. Având în vedere deschiderea procedurii insolvenței împotriva asiguratorului S.C. A. S.A., reclamanta a formulat, la data de 21.09.2016, cererea de plată adresată pârâtului FGA, prin care a pretins plata despăgubirilor în sumă de 4295 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor la care a fost supus autoturismul asigurat. La data de 8 iunie 2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat reclamantei, prin Notificarea nr. x, completarea dosarului de daună cu dovada achitării ultimelor 2 rate ale primei de asigurare, în condițiile art. 3 din condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculului. Reclamanta nu a depus aceste dovezi la dosarul de despăgubire, motiv pentru care, la data de 08.11.2017, a fost emisă de FGA Decizia nr. 10963 prin care s-a respins în tot cererea de plată. Înalta Curte constată că problema litigioasă disputată în speță se referă la consecințele de ordin contractual produse de neplata tuturor ratelor de primă de asigurare asupra obligației de despăgubire ce revine asigurătorului și, corelativ, asupra obligației de garantare stabilită în sarcina pârâtului FGA. Reclamanta a susținut că obligația de despăgubire a asigurătorului trebuie îndeplinită chiar în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs după plata parțială a primei de asigurare, opinie împărtășită de instanța de fond, în timp ce autoritatea pârâtă a susținut că plata primei de asigurare este primordială, obligația asigurătorului de plată a despăgubirii fiind suspendată în lipsa dovezii de achitare integrală a primei de asigurare. Prin dispozitivul deciziei, pârâtul a respins cererea de plată pentru neîndeplinirea obligației de completare a documentației dosarului de daună, în considerentele deciziei se detaliază documentele care au fost solicitate prin Notificarea nr. x/08.06.2017, respectiv dovada achitării ultimelor 2 rate de primă aferente poliței de asigurare. Totodată, prin notificare, autoritatea pârâtă a arătat în mod expres prevederile contractuale pe care se întemeiază solicitarea adresată reclamantei de completare a documentației administrative, astfel încât, coroborând toate aceste înscrisuri, rezultă indubitabil că motivul respingerii cererii de plată a fost acela al neîndeplinirii de reclamantă a obligației de plată a primei de asigurare. Așadar, nu se poate reține că pârâtul a invocat pentru prima dată, prin întâmpinare, acest motiv de refuz al plății despăgubirii solicitate prin cererea de plată, prima instanță interpretând decizia atacată strict în raport de dispozitivul acesteia, fără a avea în vedere considerentele și notificarea emisă anterior de pârât, în procedura administrativă. Sub aspectul celor două obligații corelative ce decurg din contractul de asigurare (obligația asiguratului de plată a primei de asigurare și obligația asigurătorului de plată a despăgubirii), instanța de fond a avut în vedere dispozițiile contractului de asigurare, potrivit cărora asigurătorul va reține din despăgubire valoarea franșizei, orice prime restante în baza poliței (prime cu scadențe anterioare acordării despăgubirii) și toate ratele de primă rămase de achitat până la sfârșitul contractului de asigurare, aferente autovehiculului asigurat. În prim rând, Înalta Curte observă că prevederile din contractul de asigurare nu se aplică decât în raport cu asigurătorul S.C. A. S.A.., nu și cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având în vedere intrarea în faliment a asigurătorului și incidența dispozițiilor legii speciale care guvernează această procedură - Legea nr. 85/2014 și ale legii de organizare și funcționare a autorității pârâte - Legea nr. 213/2015. Conform art. 258 lit. e) din Legea nr. 85/2014, în forma în vigoare la data deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, lichidatorului judiciar îi revine atribuția conducerii activității societății de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv efectuarea operațiunilor în interesul procedurii de faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare. Potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății. Deși obligația de achitare a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare este preluată, în anumite limite valorice, de către Fondul de Garantare a Asiguraților, această împrejurare nu echivalează cu preluarea integrală a drepturilor și obligațiilor contractuale ale asigurătorului falit, FGA neavând calitatea unui succesor juridic al societății debitoare, astfel încât acesta nu se substituie în raporturile dintre asigurat și asigurător, cât privește plata primelor de asigurare restante. Fondul de Garantare a Asiguraților nu are atribuția legală de încasare a ratelor de primă, ci doar pe aceea a plății indemnizației/despăgubirii cuvenite creditorului de asigurări, dacă sunt îndeplinite cerințele legale si contractuale, în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 213/2015, recuperarea ratelor de primă restante fiind în sarcina lichidatorului judiciar desemnat de judecătorul sindic. În consecință, este greșit considerentul instanței de fond, potrivit căruia neplata ratelor de primă de asigurare nu influențează decât cuantumul despăgubirii, aceasta urmând a fi stabilită conform contractului de asigurare, prin deducerea din cuantumul pagubei a sumelor reprezentând rate de primă de asigurare neachitate, câtă vreme încasarea ratelor de primă restante nu se face de către Fondul de Garantare a Asiguraților, ci de către lichidatorul judiciar, în procedura de faliment a asigurătorului. Ca atare, în raporturile dintre părțile cauzei nu operează compensarea reținută de instanța de fond, atât timp cât între reclamantă și autoritatea pârâtă nu există obligații contractuale generatoare de debite reciproce, a căror stingere s-ar putea face prin compensare. În al doilea rând, se observă că prevederile cap. 3 din condițiile generale de asigurare reglementează plata primei de asigurare și consecințele neîndeplinirii acestei obligații. Astfel, potrivit art. 3.6.: "În caz de neplată la scadentă a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de gratie de 15 zile calendaristice (considerară că începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deși asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval(cu excepția cazului în care intervine rezilierea); b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de gratie, executarea oricărei obligații a Asigurătorului, asumată prin Contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente; în acest caz, Contractul de asigurare poate fi declarat reziliat oricând de către Asigurător, fără nicio altă formalitate prealabilă, începând cu ziua următoare datei scadente". Așadar, sancțiunile care intervin în cazul neplății unei rate a primei de asigurare sunt suspendarea, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, a oricărei obligații a asiguratorului sau rezilierea contractului de asigurare. Cât privește obligația asiguratului de plată a primei de asigurare, Înalta Curte constată că aceasta este datorata încă de la început, de la încheierea contractului, pentru întreaga perioadă de asigurare, așa cum rezultă din contractul de asigurare și prevederile art. 2206 alin. (1) C. civ.. Eșalonarea în rate reprezintă doar o modalitate de plată a primei, dar obligația de plată privește întreaga perioadă asigurată, devenind incident principiul indivizibilității și caracterului anticipat al obligației de plată a primei. În cauză nu se contestă neplata de către reclamantă a tuturor ratelor de primă de asigurare, ci se pune în discuție consecința neplății, respectiv dacă sunt incidente prevederile referitoare la suspendarea contractului de asigurare sau cele referitoare la reținerile efectuate de asigurător din cuantumul despăgubirii. Instanța de recurs a fost investită cu o cauză aparte, în care plata despăgubirii este solicitată Fondului de Garantare a Asiguraților, iar nu asigurătorului însuși, iar art. 13 coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2015 stabilește că obligația FGA de achitare a despăgubirii se face în condițiile acestei legi, care nu prevede și posibilitatea Fondului de a reține/încasa ratele de primă rămase de achitat din despăgubire, această competența legală revenind lichidatorul judiciar al asigurătorului. Or, câtă vreme FGA nu poate opera compensația ratelor cu indemnizația de despăgubire, nu poate fi obligat la plata despăgubirii, în lipsa dovezii de plată a ratelor de primă de asigurare. Dispozițiile de care se poate prevala Fondul de Garantare a Asiguraților sunt cele care prevăd suspendarea executării oricărei obligații a asigurătorului, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, în speță cu data de 5.10.2016 (data următoare scadenței celei de-a treia rate de primă de asigurare). Prin urmare, sunt greșite considerentele instanței de fond, prin care s-a reținut că obligația de plată a ratelor scadente era corelativă obligației asigurătorului de plată a despăgubirii, în raport de prevederile contractului de asigurare. Aceste susțineri ar fi fost adecvate în cazul unui litigiu între asigurător și asigurat, fondat pe răspunderea civilă contractuală, caz în care problema plății ratelor restante se rezolva prin deducerea acestora din cuantumul despăgubirii. Nu pot fi însă aplicabile unui litigiu purtat între asigurat și autoritatea care garantează plata despăgubirii, în cazul falimentului asigurătorului, câtă vreme Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia drepturile și obligațiile contractuale ale asigurătorului falit. Totodată având în vedere caracterul indivizibil și anticipat al primei de asigurare, nu se poate susține, cum greșit a reținut instanța de fond că reclamanta are dreptul la despăgubiri, întrucât a depus cererea de plată la data de 21.09.2016, anterior obligației de achitare a ultimelor 2 rate, a Notificării de denunțare unilaterală a contractului din 14 octombrie 2016. În mod eronat judecătorul fondului a susținut în cuprinsul hotărârii recurate, ca și criteriu al admiterii acțiunii faptului că asiguratorul nu a constatat suspendarea contractului de asigurare pentru neplata ratelor, întrucât această societate de asigurări nu mai avea drept de funcționare. La data de 27.07.2016 Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a hotărât retragerea autorizației de funcționare a A. S.A. și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, cerere admisă de Tribunalul Sibiu prin hotărârea nr. 132/16.02.2017. În concluzie, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraților a procedat corect la notificarea reclamantei, în procedura administrativă, în vederea depunerii dovezilor de plată integrală a primei de asigurare, conform obligațiilor contractuale asumate de asigurat, consecința nedepunerii acestor dovezi fiind respingerea cererii de plată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 10963/08.11.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentința instanței de fond, prin care s-a anulat actul administrativ contestat, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1, art. 2, art. 13 alin. (3) și art. 16 din Legea nr. 213/2015, ale Normei ASF nr. 16/2015 și ale art. 258 lit. e) din Legea nr. 85/2014, fiind necesară reformarea acesteia de către instanța de control judiciar. Constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.