ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 72/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 12848/07.02.2018 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciu material și moral în sumă de 70.000 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3865 din 2 octombrie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respiuns acțiunea, hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză, în raport cu prevederile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, contrar celor reținute, a apreciat că termenul în care pot fi solicitate despăgubiri este de cinci ani, conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, și nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, acest termen fiind prevăzut pentru încasarea despăgubirilor.

În opinia părții, cererea de despăgubiri a fost formulată în termen, întrucât dosarul de daună a fost depus la B. imediat producerii accidentului, iar această societate a trimis dosarul de daună către Fond, conform art. 23 din Legea nr. 503/2004.

Pe de altă parte, a arătat că Fondul avea cunoștință despre cererea și dosarul de daună din dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, unde avea calitatea de chemat în garanție, precizând că s-a adresat autorității pârâte cu cererea de despăgubire la data de 11.08.2017.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 12848/07.02.2018 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciu material și moral în sumă de 70.000 RON.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin Decizia contestată autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată formulată de reclamant ca tardivă, conform art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015.

Se reține că recurentul a susținut, în esență, că termenul în care pot fi solicitate despăgubiri este de cinci ani, și nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, așa încât cererea prin care a solicitat sa fie despăgubit a fost formulată în termen.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, care stabilesc procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului, care prevăd:

"În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.".

Totodată, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Art. 22 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că "indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.".

Procedura administrativă de plată a despăgubirilor a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de Garantare a Asiguraților și creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanță întemeiat pe o poliță de asigurare emisă de un asigurător aflat în faliment.

Astfel, exercitarea dreptului de a formula cererea adresată Fondului în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluționării amiabile, cu celeritate, a pretențiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanțelor de judecată.

Altfel spus, Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților instituie o procedură necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de creditorii de asigurări.

Așadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care își pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți.

Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

Se observă astfel că termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr.

213/2015 și de art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție.

Prin urmare, criticile recurentului în sensul că termenul în care pot fi solicitate despăgubirile este de 5 ani nu pot fi primite, în cauză fiind incidente prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, care prevăd un ternen de 90 de zile în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, iar acest termen este de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de prescripție.

De asemenea, se reține că acest termen curge de la momente diferite, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

În cauză, având în vedere că evenimentul rutier a avut loc la data de 23.02.2015, anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva B. S.A, prin încheierea pronuntață la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucuresti, definitivă la data de 28.04.2016, momentul de la care curge termenul în discuție, de 90 de zile, este cel al rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, respectiv 28.04.2016, așa încât cererea de plată putea fi introdusă cel târziu la data de 28.07.2016, cum corect a reținut judecătorul fondului.

Or, în aceste condiții, cererea de plată a reclamantului din data de 18.01.2017 în mod evident este tardivă, fiind formulate cu depășirea termenului legal de decadere, de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Nici susținrea recurentului, potrivit căreia dosarul de daună a fost depus la B. imediat producerii accidentului și a fost transmis către Fond, conform art. 23 din Legea nr. 503/2004, nu conduce la o altă concluzie, textul de lege invocat prevâzând doar că evidențele contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară și a dosarelor de daune se transmit în vederea publicării listei creditorilor de asigurări, cea ce nu poate fi asimilat cererii de acordare de despăgubiri.

În fine, nu are relevanță nici faptul că Fondul avea cunostință de cererea și de dosarul de daună privind societatea de asigurare, Fondul figurînd în calitate de chemat în garantie în acea cauză, având în vedere că persoana care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment nu este exonerată de obligația de a formula cererea de plată în condițiile și termenele reglementate de art. 14 din Legea nr. 215/2015.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3865 din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.