ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4797/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 10228 din data de 20.10.2017 și obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 RON despăgubiri.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 2577 din 5 iunie 2018, a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că cererea de plată este tardiv formulată, apreciindu-se că a fost depusă cu depășirea termenului de decădere de 90 de zile, termen care ar începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii falimentului.

Or, termenul de 90 de zile de avizare a Fondului se calculează de la data emiterii Ordonanței de clasare în Dosarul nr. x/2015 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței, respectiv 13.07.2017, dată de la care se cunoaște exact dinamica producerii accidentului auto și persoana vinovată de producerea acestuia, și de la care se naște dreptul părții la despăgubire.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2577 din 5 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.