ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6920/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 13 octombrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 9227/22.09.2017, emisă de pârât și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 6043,38 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor vehiculului avariat.

Prin sentința civilă nr. 1144 din 13 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a anulat Decizia nr. 9227/22.09.2017, obligând pârâtul la soluționarea pe fond a cererii de plată nr. x/20.05.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 1144 din 13 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și ale art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 august 2018, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia nr. 9227/22.09.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost respinsă cererea de plată înregistrată sub nr. x/20.05.2016, prin care reclamantul A. a solicitat plata despăgubirilor în cuantum de 6043,38 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat.

Pentru a dispune respingerea cererii de plată, pârâtul FGA a reținut, în esență, că reclamantul nu a dat curs solicitării de a depune la dosar dovada achitării tuturor ratelor scadente, fiind achitate doar 3 (trei) rate din cele 4 (patru), nerespectându-se astfel prevederile art. 16 din Legea nr. 213/2015 și cele ale art. 10.2 și 10.7 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și ale art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător".

Dispozițiile art. 11 din din Legea nr. 213/2015 prevăd că: "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 13 alin. (3) din același act normativ "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Conform art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015:,,(1) Fondul are ca destinație plata indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, cu societatea de asigurare față de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condițiilor de asigurare și în limita plafonului de garantare stability de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificate privind daunele înregistrate".

Din analiza acestor dispoziții legale, prin raportare la actele și lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, Înalta Curte reținând că instanța de fond a avut în vedere, în soluționarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât și condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Se reține că polița CASCO nr. x a fost emisă de societatea de asigurare la data de 10 decembrie 2014, cu valabilitate de la 12 decembrie 2014 la 11 decembrie 2015, fiind stabilită o primă de asigurare în cuantum de 690,46 Euro. Această primă de asigurare a fost eșalonată în 4 rate, cu următoarele scadențe: 12 decembrie 2014, 12 martie 2015, 12 iunie 2015 și 12 septembrie 2015, iar reclamantul a achitat 3 rate, fără a achita rata nr. 4 scadentă.

Înalta Curte are în vedere că riscul asigurat s-a produs la data de 03 august 2015, dată la care rata nr. 3 devenise scadentă și era achitată, nefiind achitată rata nr. 4, care devenea scadentă la data de 12 septembrie 2015.

Este adevărat că prevederile art. 10.6 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice dispun: "În caz de neplată la scadență a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de grație de 15 zile calendaristice (considerată ca începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deși Asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de grație, executarea oricărei obligații a Asigurătorului, asumată prin contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente" dar, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se identifică ipoteza anterior enunțată.

În speță, la momentul producerii accidentului, toate ratele scadente, respectiv ratele nr. 1, 2 și 3, erau achitate, rata nr. 4 nefiind scadentă. În consecință, având în vedere că riscul asigurat s-a produs într-un moment în care toate ratele scadente erau achitate și nu era intervenită starea de suspendare a poliței, se reține că asiguratul era îndrituit la plata despăgubirilor, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 5.20 din Condițiile speciale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice, conform cărora "Asigurătorul va reține din despăgubire: (…) b) orice prime restante în baza poliței (prime cu scadențe anterioare acordării despăgubirii)".

În aceste condiții, nu se poate reține nici încălcarea art. 16 din Legea nr. 213/2015, conform cărora "Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia". Intimatul-reclamant nu avea cum să se conformeze solicitării autorității pârâte, în sensul de a transmite dovada achitării ratei nr. 4, iar această împrejurare nu este de natură să ducă la respingerea cererii de plată, decizia contestată fiind nelegală.

În concluzie, se reține că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de plată a reclamantului fără a o analiza pe fond, Înalta Curte constatând că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1144 din 13 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.