ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6319/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 08.12.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 10664/06.11.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului la acordare despăgubirilor solicitate.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3180 din 3 iulie 2018, Curtea a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

A susținut recurenta-reclamantă că în mod greșit prima instanță a reținut că decizia de respingere a cererii de plată este validă, chiar dacă nu este însoțită de înscrisuri din care să reiasă data rămânerii definitive a hotărârii privind deschiderea procedurii falimentului.

Astfel, motivarea instanței, că susținerile pârâtului pot fi verificate printr-o simplă accesare de către apărătorul său a portalului instanței de judecată, deschiderea procedurii falimentului împotriva asigurătorului fiind de notorietate, nu se aplică în cazul său, pentru că nu este de profesie avocat.

Prin urmare, cererea de plată a fost formulată în termen legal.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinre, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs, apreciind că susținerile recurentei nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința este legală și temeinică.

4.1. Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, apreciind că, din punct de vedere formal, susținerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.2. Însă, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și poate exercita dreptul de a obține despăgubirile la care este îndreptățit.

Pentru realizarea drepturilor prevăzute de lege, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

Nu poate fi reținută alegația recurentei, în sensul că nu i s-ar aplica dispozițiile legale nefiind de profesie avocat, legea nefăcând nicio distincție cu privire la calitatea sau la profesia persoanei care pretinde un drept de creanță de asigurări. De altfel, recurenta-reclamantă a fost asistată de avocat la întocmirea cererii de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraților, solicitând și cheltuieli de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocat.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție.

Sub aspectul verificării respectării acestui termen și al legalității deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților prin care a fost soluționată cererea de plată, nu prezintă nicio relevanță emiterea deciziei însoțite de înscrisuri din care să reiasă data rămânerii definitive a hotărârii privind deschiderea procedurii falimentului societății de asigurare.

Prin urmare, respingerea cererii recurentei-reclamantei de despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, prima instanță interpretând și aplicând corect normele de drept material incidente.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 3180 din 3 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2020.