ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 408/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 408/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 08.12.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 10663/06.11.2017 emise de pârât prin care i-a fost respinsă cererea de plată.
1.2. Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 2429 din 24 mai 2018, Curtea a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susținerea recursului, recurentul a apreciat că în mod greșit a reținut instanța că ar fi trebuit să cunoască data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii falimentului, pentru că a fost parte doar în dosarul penal, nu și în alte litigii.
Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că motivele invocate în cererea de recurs nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respinerea recursului, ca nefondat.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.
Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
4.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.2. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși la nivel formal, recurentul-reclamant A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.
Recurentul s-a limitat la a reitera aspectele din acțiune privind situația de fapt și s-a referit, exclusiv, la faptul că nu avea de unde să cunoască procedura falimentului asigurătorului B. S.A., fără, însă, a combate în niciun fel aspectele reținute prin considerentele hotărârii recurate și fără a circumstanția în niciun mod critica sa, în sensul că instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.
Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.
O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că excepția invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților este întemeiată, devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva sentinței nr. 2429 din 24 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.