ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la 16 septembrie 2010, sub nr. x/2010, reclamanta Centrocoop - Uniunea Națională a Cooperației de Consum a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x, compus din teren în suprafață de 1280 mp și construcțiile edificate pe acesta; rectificarea mențiunilor din cartea funciară nr. x a Sectorului 1 București, în sensul că reclamanta are calitatea de proprietar al respectivului imobil; constatarea nulității absolute a eventualelor acte subsecvente de înstrăinare a dreptului de proprietate asupra acestui imobil sau de grevare cu sarcini, după caz; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 - 482 C. civ. Pârâta A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări, excepția prematurității capătului 2 de cerere, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 9441 din 17 mai 2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de valoarea imobilului revendicat, ce depășește pragul de 500.000 RON, și de dispozițiile art. 1 și 2 C. proc. civ. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 15 mai 2012, sub nr. x/2012.

Judecata la Tribunalul București și hotărârea acestei instanțe În ședința publică din 16 ianuarie 2013, Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea cererii principale, ca neîntemeiată și obligarea pârâtei S.C. A. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x, compus din teren în suprafață de 1280 mp și construcțiile edificate pe acesta. Reclamanta Centrocoop a formulat întâmpinare la cererea de intervenție, solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată și arătând că actul de donație nu și-a produs efectele, neexistând un proces-verbal de predare-primire a imobilului, care a rămas în continuare în proprietatea sa, iar intervenienta nu a făcut demersuri pentru înregistrarea imobilului în evidențele fiscale la direcțiile locale de impozite. Pârâta A. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de intervenție formulate de Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov, să se constate dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate în baza deciziei nr. 8/1977 și, prin uzucapiune, asupra imobilului situat în București, str. x, compus din construcții C1 (regim de înălțime Ds+P+3E+Sc, suprafață construită la sol 323 mp), C2 (regim de înălțime Ds+P+2E+Sc, suprafață construită la sol 274 mp) și teren aferent de 700 mp, obligarea intervenientei la radierea din evidențele fiscale ale DITL Sector 1 a rolului fiscal a1.347.561 atribuit Uniunii Județene a Cooperației de Consum Ilfov, rectificarea cărții funciare nr. x, deschise la OCPI Sector 1, pe numele acesteia, în sensul radierii dreptului de proprietate al intervenientei asupra imobilului. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu Uniunea Cineaștilor din România - U.C.I.N. (fosta Asociația Cineaștilor din România), invocând dreptul de proprietate asupra imobilului format din teren în suprafață de 330 mp și construcție P+4, situat în str. x, solicitând, în contradictoriu cu toate părțile din cauză, să se constate existența dreptului de proprietate asupra acestui imobil în baza actelor provenite chiar de la aceste părți, iar, în subsidiar, să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, fiind îndeplinite condițiile pentru operarea prescripției achizitive de scurtă durată ori de drept comun. În situația respingerii acestor cereri, a invocat un drept legal de superficie asupra terenului pe toată durata existenței construcției, în temeiul dispozițiilor art. 492 C. civ. Totodată, titulara cererii de intervenție a solicitat recunoașterea dreptului de servitute de trecere asupra fondului vecin, opozabil părții care va fi recunoscută ca proprietar al diferenței de suprafață de teren, precum și rectificarea cărții funciare și radierea tuturor înscrierilor contrare, rectificarea evidențelor fiscale și radierea tuturor înscrierilor contrare, respectiv a rolului fiscal deschis pe numele Uniunii Județene a Cooperației de Consum Ilfov. De asemenea, a solicitat, în principal, constatarea nulității deciziei nr. 8/1977, iar, în subsidiar, să se constate ineficacitatea și lipsirea deciziei de efecte juridice în privința terenului de 330 mp, precum și constatarea nulității tuturor actelor subsecvente momentului transmiterii terenului către U.C.I.N. Intervenienta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C. civ., respectiv nu este îndeplinită condiția esențială de exercitare a posesiei utile timp de 30 ani. Prin sentința nr. 799 din 22 iunie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a luat act de renunțarea reclamantei Centrocoop - Uniunea Națională a Cooperației de Consum la judecata cererii principale. A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă A.. A admis cererea de intervenție formulată de intervenienta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov, astfel cum a fost precizată. A obligat-o pe pârâta-reclamantă să lase în deplină proprietate și liniștită posesie intervenientei Uniunea Județeană a Cooperației de Consum imobilul situat în București, str. x, compus din teren în suprafață de 935 mp și corpurile de clădire C1 și C2, delimitat de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-13-14-1 în anexa 5 la raportul de expertiză topo-cadastrală, efectuat de expert ing. B., ce face parte integrantă din sentință. A admis, în parte, cererea de intervenție formulată de intervenienta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov. A constituit în favoarea acestei interveniente un drept de servitute asupra terenului în suprafață de 134 mp, aferent imobilului din București, str. x, astfel cum a fost identificat în anexa 2 a completării la raportul de expertiză topo-cadastrală, efectuat de expert ing. B., avizat de O.C.P.I. București, raport ce face parte integrantă din sentință. A anulat, ca insuficient timbrate, capetele de cerere privind constatarea existenței/dobândirii dreptului de proprietate al intervenientei Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov asupra imobilului, privind constatarea dreptului de superficie și constatarea nulității deciziei nr. 8/1977. A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind rectificarea cărții funciare a imobilului, a evidențelor fiscale și radierea înscrierilor contrare. A obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.140,60 RON către intervenienta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov. A obligat-o pe această intervenientă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.362,07 RON către intervenienta Uniunea Cineaștilor din România. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta-reclamantă A.. 3. Decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 273 A din 21 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 799 din 22 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Centrocoop - Uniunea Națională a Cooperației de Consum și cu intimatele-interveniente Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov și Uniunea Cineaștilor din România. A respins, ca nefondată, cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată către intimata-intervenientă Uniunea Cineaștilor din România.

Recursul Împotriva deciziei nr. 273 A din 21 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A.. Prin decizia nr. 2224 din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 273 A din 21 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, întrucât a considerat, în esență, că instanța de apel nu a realizat o efectivă cercetare a fondului cauzei și nu a oferit garanțiile procesuale impuse de exigența dreptului la un proces echitabil, recurenta fiind lipsită de o analiză reală și serioasă a cererii sale de apel, iar o decizie nemotivată a instanței de apel face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Decizia pronunțată în apel, în rejudecare Prin decizia nr. 897 A din 29 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta A. împotriva sentinței nr. 799 din 22 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Centrocoop-Uniunea Națională a Cooperației de Consum și cu intimatele-interveniente Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov și Uniunea Cineaștilor din România. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție principală formulată de intervenienta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov. A admis în parte cererea reconvențională. A constatat că pârâta-reclamantă A. are calitatea de proprietar asupra imobilului menționat, compus din construcții C1 și C2, precum și din teren aferent de 935 mp. A obligat-o pe intervenienta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov la radierea rolului fiscal. A dispus radierea dreptului de proprietate al intervenientei Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov din cartea funciară nr. x din București. A înlăturat obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. A obligat-o pe intervenientă la plata sumei de 131.961,20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxe timbru și onorariu expert) către pârâta-reclamantă. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat-o pe intimata Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov să plătească apelantei A. sumele de 45.882 (taxă de timbru) și 2.870 RON (onorariu de expert), cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Recursul Împotriva deciziei nr. 897 A din 29 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs intervenienta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Ilfov. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se apreciază că decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 6/1970, întrucât din analiza atribuțiilor președintelui Centrocoop rezultă că dintre competențele acestuia lipsește dreptul sau posibilitatea de a emite acte translative de proprietate general obligatorii pentru unitățile din subordine, motiv pentru care prin decizia 8/1977 nu putea fi modificat patrimoniul părților. A menționat că instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat, doar prin interpretarea subiectivă a presupuselor efecte ale regimului comunist, că, în virtutea atribuțiilor conferite de legislația extinsă de la nivelul anilor 1977, președintele Centrocoop putea emite decizii translative de proprietate cu privire la bunurile care aparțineau entităților juridice din subordine. Se apreciază că instanța de apel a constatat în mod greșit că decizia nr. 8/1977 este valabilă și în măsură să producă efecte juridice, deși nu exista un text de lege care să statueze atribuțiile menționate mai sus în sarcina emitentului, susținându-se că întreaga motivare a hotărârii recurate este, din această perspectivă, lipsită de suport legal și fiind rezultatul unor prezumții grefate pe încercarea forțată de interpretare a efectelor regimului comunist și a "actelor sale de putere" aplicabile la momentul emiterii deciziei contestate, Recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat, cu privire la decizia nr. 8/1977, că este un act de putere, valabil, al regimului totalitar, care a produs efecte juridice, fiind preferabil actului autentic pe care recurenta l-a exhibat ca și titlu de proprietate, respectiv actul de donație autentificat sub nr. x/7.08.1962 de Notariatul de Stat al Raionului 30 decembrie București, transcris sub nr. x din 9 august 1962, în Registrul de transcripțiuni al Raionului 30 decembrie București. Mai susține că autoarea sa a avut calitatea de proprietar tabular al imobilului supus litigiului, începând cu anul 1962, bunul făcând parte din patrimoniul C. în temeiul unui act autentic încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă și ulterior acestui moment nicio altă entitate nu a putut statua valabil asupra bunului litigios și nicio hotărâre emisă de un terț nu putea suplini acordul de voință al titularului de drept cu privire la bunurile deținute în proprietate exclusivă de către acesta. În ceea ce o privește pe intimata A., arată că pretinsul titlu exhibat de către aceasta este reprezentat de o decizie de schimb emisă de președintele Centrocoop care nu deținea asemenea atribuții legale, după cum rezultă din cuprinsul art. 10 din Legea nr. 6/1970, conform căruia acesta nu putea emite norme obligatorii cu privire la modificarea patrimoniului organizațiilor cooperației de consum, situație de drept ilustrată chiar de transmiterea în proprietatea recurentei a bunului imobil prin act autentic, iar nu prin decizie a forului tutelar. Astfel, apreciază că recunoașterea de către instanța pe apel a valabilității unui înscris emis cu depășirea atribuțiilor legitime de către emitent este lipsită de temei legal. Față de conținutul neechivoc al textelor de lege menționate în susținerea cererii de recurs și în lipsa unui suport legal de natură să susțină soluția pronunțată, recurenta a afirmat că instanța de apel a expus doar considerații personale cu privire la capacitatea statului comunist și a reprezentanților săi de a translata proprietăți particulare prin simpla voință, fără a fi necesară și susținerea legală aferentă. Recurenta a arătat că acele considerente ale curții prin care s-a făcut vorbire despre sistemul cooperatist și posibilitatea de mutare a unui bun dintr-un patrimoniu într-altul, mai mult ca o chestiune de ordin contabil, înființarea sau desființarea unităților economice realizându-se prin acte administrative, nu se grefează pe niciun text de lege de natură să-i susțină raționamentul juridic, în perioada comunistă existând reglementări specifice și de strictă interpretare cu privire la competențele fiecărui reprezentant al autorității publice, atribuțiile acestora fiind statuate prin Constituția din 1952 și prin legi speciale, actele discreționare de putere fiind excluse. În susținerea acestei afirmații, arată că în chiar cuprinsul normelor menționate este clamată supremația legii, fiind statuat aspectul că însuși organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat (respectiv Consiliul de Miniștri) "emite hotărâri și dispoziții pe baza legilor în vigoare, sau în vederea aplicării lor și controlează executarea acestora (art. 45 din Constituția de la 1952)", din această definiție fiind exclus arbitrariul pe care instanța de apel îl reține ca fiind preferabil împotriva textelor normative. A menționat recurenta că instanța de apel și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Decretului nr. 199/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, reținând că, potrivit regimului de putere publică s-a creat posibilitatea transmiterii fondurilor de bază de la o întreprindere la alta, dar această afirmație nu poate fi primită, întrucât, la momentul emiterii Deciziei nr. 8/1977, Decretul nr. 199/1949 fusese abrogat și înlocuit cu Legea nr. 11/1971, iar prezentarea unei pseudorealități a regimului comunist nu este de natură să creeze un drept de natură să legitimeze un act unilateral emis fără suport legal, ca fiind de natură să legitimeze un drept de proprietate. Susține recurenta că Decretul nr. 199/1949 și, ulterior, Legea nr. 11/1971 nu erau incidente în cauză, iar la acel moment era în vigoare Legea nr. 6/1970, singurul act normativ care ar fi putut produce efecte în cauză și, deși curtea a constatat că prin Legea nr. 6/1970 legiuitorul nu a prevăzut abilitatea Centrocoop de a dispune de patrimoniul unităților subordonate, a legitimat acest drept prin interpretarea eronată, a fortiori, a art. 6 și 7 din lege, reținând că, prerogativele uniunilor cooperatiste centrale, care puteau înființa, transforma și dizolva uniuni teritoriale componente, includeau și alocarea bunurilor între patrimoniile acestora. Recurenta a susținut că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 6/1970 stabilește doar că uniunile cooperativelor sau uniunea centrală îndrumă, controlează și coordonează activitatea organizațiilor asociate, iar art. 7 stabilește că uniunile se înființează, se organizează și desfășoară activitatea (...) potrivit legii și statutului lor, aspect ce contrazice concluzia curții de apel cu privire la posibilitatea ingerinței organelor statului în patrimoniul entităților juridice, fie ele și legitimate în rețeaua de stat, soluția grefată pe o asemenea logică practicată in extenso fiind lipsită de temei legal. A arătat că decizia contestată a fost precedată de întocmirea unui referat de către reprezentanții forului decizional, în care s-a menționat că operațiunile legate de administrarea imobilelor sunt independente de dreptul de proprietate, motiv pentru care recurenta a conchis că decizia în discuție ar fi putut produce efecte doar în ceea ce privește schimbarea administratorului, iar nu referitor la proprietate, cu atât mai mult cu cât pentru modificarea acesteia erau impuse operațiuni specifice și limitative, neincidente în cauză. Recurenta susține că decizia nr. 8/1977 nu a produs efecte juridice, întrucât schimbul efectiv de imobile nu s-a materializat, Centrocoop, prin adresa nr. x/30.01.2007, consemnând expres că schimbul de proprietate cu UJCC Ilfov, al imobilul situat în str. x cu cel aflat în Calea x, nu a avut loc, Centrocoop rămânând proprietarul acestui din urmă bun, în care a funcționat Centrul de Calcul și Informatică, până la data exproprierii, conform Decretului 298/07.10.1988, lista nr. 1. Prin acest decret, imobilul situat în Calea x a fost trecut în proprietatea statului, fiind preluat de la titularul său, Centrocoop, în schimb fiindu-i repartizat un imobil similar, situat în București. Ulterior emiterii deciziei nr. 8/1977, Centrocoop a solicitat și a obținut autorizarea unor lucrări de amenajare a spațiului imobilului din str. x, conform autorizației din 9.08.1977, în care aceasta a fost menționată expres ca fiind proprietarul terenului ce urma a fi afectat de construcții. În procesul-verbal de avizare-recepție din 27.04.1978, Centrocoop a menționat că are sediul în imobilul situat în Calea x, București. Aceste argumente, în opinia recurentei, fac dovada deplină în sensul că schimbul de imobile dintre aceasta și Centrocoop/A. - prin atribuirea la schimb în proprietate a imobilului din Calea x 117 - nu a operat, aspecte de fapt care sunt de natură să dovedească nelegalitatea soluției pronunțate, cu privire la recunoașterea valabilității Deciziei 8/1977, pe care, de altfel, o apreciază ca fiind un înscris emis discreționar de regimul totalitar, respectiv ca fiind expresia unui "act de putere" de natură să înfrângă prevederile legale incidente, respectiv să aibă forța doveditoare a unui act autentic emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă. Față de aspectele detaliate anterior, în condițiile în care decizia reclamată nu produce efectele translative ale unui titlu de proprietate, apreciază că intimata A. nu deține niciun titlu valabil cu privire la imobilul în litigiu, motiv pentru care apreciază că acțiunea în constatare promovată este neîntemeiată, în vreme ce acțiunea în revendicare apare ca fiind pe deplin admisibilă, recurenta fiind singurul titular care deține un act de proprietate valabil cu privire la imobil. Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința menținerii soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În esență, aceasta a arătat că din actele de reorganizare ale recurentei, respectiv Hotărârea AGA din 21.06.2005 de reorganizare, Bilanțul de preluare a patrimoniului și încheierea nr. 43A din 13.10.2005, pronunțată de Judecătoria Buftea rezultă că recurenta s-a înființat și înregistrat conform art. 120 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2005. În această situație, unei astfel de uniuni i s-au aplicat dispozițiile art. 120 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 1/2005, în ceea ce privește bunurile imobile preluate, potrivit cărora, UJCC Ilfov a devenit proprietara doar a patrimoniului efectiv avut și preluat în bilanț la data de 1 ianuarie 2005, bunurile care nu se regăsesc în bilanț nefiind proprietatea UJCC Ilfov și redistribuindu-se către cooperativele de gradul 1. În acest sens, s-a pronunțat cu putere de lucru judecat Curtea de Apel București, prin Decizia Comercială nr. 50/28.01.2010, în Dosarul nr. x/2007 (în Cauza Ares), hotărâre menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia ICCJ nr. 3510/26.102010, ce a statuat că recurenta UJCC Ilfov nu a făcut dovada calității de succesoare a patrimoniului D. și nu a făcut dovada că a preluat în patrimoniu, prin reorganizare, imobilul care făcea obiectul cauzei. Susține intimata că decizia civilă nr. 897A/29.07.2020, pronunțată de către Curtea de Apel București este legală, fiind dată cu interpretarea corectă și sistematică a dispozițiilor art. 1, art. 3, art. 6, art. 8, art. 10 ale Legii nr. 6/1970, dispoziților art. 2, art. 3 din Decretul nr. 199/1949 emis de Prezidiul MAN al Republicii Populare Române, dispozițiilor art. 5, art. 6, art. 9, art. 11, din Constituția Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952, dispozițiilor art. 6, art. 39 din Constituția Republicii Socialiste România din 21 august 1965, dispozițiilor Decretului nr. 679 din 28 decembrie 1973 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, cu privire la elaborarea proiectului planului național unic și al bugetului de stat pe anul 1975 și a lucrărilor de fundamentare a proiectului de directive referitoare la dezvoltarea economico-socială a României în perioada 1976-1980 (Anexa 1 Centrocoop-minister), dispozițiile Decretului nr. 401 din 7 decembrie 1976 privind structura organizatorică a aparatului Uniunii Centrale a Cooperativelor Meșteșugărești si al Uniunii Centrale a cooperativelor de Consum, emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, art. 8, art. 9 din Decretul nr. 446/20 noiembrie 1972 privind organizarea si funcționarea Ministerului Comerțului Interior, art. 188 din Legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 a retribuirii după cantitatea și calitatea muncii, dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 9 din 29 martie 1974 privind controlul financiar preventiv, dispozițiilor Decretului nr. 172 din 7 iunie 1976 pentru aprobarea Comisiei centrale pentru recensamintul populației si al locuințelor. De asemenea apreciază că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 6/1970, pretins a fi interpretate greșit de către instanța de apel de către recurentă se analizează și interpretează prin raportare la contextul juridic al acelor vremuri, la toate dispozițiile legale aplicabile în materia proprietății comuniste și cu privire la puterile de la acea dată ale Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (CENTROCOOP), instanța de apel făcând în acest sens o analiză amplă și o interpretare corectă atât a regimului juridic al proprietății comuniste, cât și a puterilor conferite Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, neputând desprinde articolul invocat de recurentă din contextul acelor vremuri, el, de altfel, coroborându-se cu restul legislației din acea vreme. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare. Cu titlu prealabil se constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ. și nu ale noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora dispozitiile Codului (nou- n.n.) de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare precum și faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013. Situația de fapt reținută de instanțele anterioare, care nu este contestată prin prezenta cale de atac este următoarea: Prin actul de donație autentificat sub nr. x/07.08.1962 de fostul Notariat de Stat al Raionului 30 decembrie București, Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum Centrocoop a transmis cu titlu gratuit (a donat) imobilul proprietatea sa situat în București, str. x, Raion 30 decembrie, compus din teren în suprafață de 1280 mp și construcție cu trei corpuri și garaj, Uniunii Regionale a Cooperativelor de Consum București. Prin Decizia nr. 8/15.01.1977 a Uniunii Generale a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP, prin președintele său E., s-a decis ca imobilul din București, Calea x, proprietatea Centrului de Investiții, Proiectare și Construcții, să fie transferată la UJCC Ilfov (despre care se pretinde că este antecesoarea intimatei-interveniente), în schimbul imobilului din București, str. x (în cuprinsul deciziei: Mendelejef) nr. 28-30, proprietatea UJCC Ilfov, care se transferă la Centrul de Investiții, Proiectare și Construcții. Recurenta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că hotărârea Curții de apel prin care s-a dat eficiență acestei decizii a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 6/1970, întrucât din analiza atribuțiilor președintelui Centrocoop nu rezultă că acesta putea emite decizii translative de proprietate cu privire la bunurile care aparțineau entităților juridice din subordine, motiv pentru care prin decizia 8/1977 nu putea fi modificat patrimoniul care aparținea entităților juridice din subordine. Curtea de Apel a arătat că interpretarea dispozițiilor din Legea nr. 6/1970 în sensul că nu atribuie competențe Uniunii centrale a cooperativelor de consum de a dispune cu privire la bunurile aflate în patrimoniul/proprietatea unităților subordonate, ci doar atribuții de administrare a acestor bunuri, ignoră chestiunea centrală a regimului derogatoriu al proprietății socialiste, care era, în realitate, un regim de proprietate colectivă exercitat prin intermediul unor vehicule statale ori cooperatiste fără autonomie decizională reală, ci ținute să aducă la îndeplinire prevederile planului de stat. Totodată, a arătat că, deși este real că art. 10 nu este atât de clar cum ar fi de dorit din perspectiva contemporană, mult mai riguroasă cu formele referitoare la circulația juridică a proprietății, din ansamblul prevederilor art. 6, 7 referitoare la prerogativele uniunilor cooperatiste centrale, care puteau înființa, transforma și dizolva uniuni teritoriale componente, dar și întreprinderi, ca și din enumerarea deosebit de largă a art. 10 din Legea nr. 6/1970 rezultă cu suficientă claritate - în contextul dat, al unei legislații mai mult declamatorii decât substanțiale, în condițiile în care statul și economia erau controlate autoritar de partidul comunist - că prerogativele Uniunii centrale a cooperativelor de consum includeau, a fortiori, nu doar înființarea/desființarea de întreprinderi și uniuni teritoriale componente, ci și alocarea bunurilor între patrimoniile acestora. Simplu spus, aceste prerogative privesc și actele de dispoziție precum translația proprietății, iar nu doar administrarea, contrar statuărilor primei instanțe. De altfel, pretinsa autonomie a sistemului cooperatist nu era decât o ficțiune, din actele dosarului rezultând chiar existența, în epocă, a unui conducător al cooperației cu rang de ministru, deci membru al Consiliului de Miniștri, care se ocupa de conducerea întregului sistem cooperatist, acesta fiind în realitate doar o altă înfățișare formală a economiei centralizate de stat. Ca atare, instanța de apel nu a stabilit că din art. 10 din Legea nr. 6/1970 ar rezulta în mod expres, stricto sensu că președintele Centrocoop avea atribuția de a emite decizii translative de proprietate asupra bunurilor imobile ale cooperațiilor din subordine (așa cum susține în mod eronat recurenta) ci, interpretând în ansamblul său legislația în materie în perioada socialistă coroborată cu dispozițiile art. 6, 7 și 10 din Legea nr. 6/1970 a constatat că prerogativele Uniunii centrale a cooperativelor de consum includeau, a fortiori, nu doar înființarea/desființarea de întreprinderi și uniuni teritoriale componente, ci și alocarea bunurilor între patrimoniile acestora, prin acte administrative ale organelor de stat, respectiv, precum în cazul analizat, prin decizii ale conducerii sistemului cooperatist (conducere asimilată unui organ administrativ). Apreciază recurenta că această concluzie este lipsită de suport legal, fiind rezultatul unor prezumții grefate pe încercarea forțată de interpretare a efectelor regimului comunist și a "actelor sale de putere" aplicabile la momentul emiterii deciziei contestate și interpretând în acest mod, instanța de apel a constatat în mod eronat că decizia nr. 8/1977 este valabilă și în măsură să producă efecte juridice, deși nu exista un text de lege care să statueze atribuțiile menționate mai sus în sarcina emitentului. Înalta Curte constată că și aceste critici sunt nefondate, întrucât, deși Curtea a prezentat, în linii mari caracteristicile sistemului cooperatist arătând că era integrat în sistemul proprietății socialiste, fiind mai degrabă asimilat proprietății de stat, iar nu proprietății particulare, a prezentat în mod distinct inclusiv temeiurile legale ce au stat la baza acestor concluzii. Astfel, a enunțat dispozițiile art. 6 din Constituția din 1952, ce statua că fundamentul formațiunii social-economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție care are fie forma proprietății de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietății cooperatiste-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a organizatiilor cooperatiste), - proprietatea personală, potrivit art. 12, fiind rezervată unui număr limitat de bunuri de interes personal, dispoziții care se regasesc și în art. 6 din Constituția Republicii Socialiste România din anul 1965 ce prevedea că proprietatea socialistă asupra mijloacelor de productie este fie proprietate de stat - asupra bunurilor aparținând întregului popor, fie proprietate cooperatistă - asupra bunurilor aparținând fiecarei organizații cooperatiste. Pentru a concluziona că apartenența nominală a unui activ, fie el și imobiliar, la patrimoniul unei entități economice socialiste era o chestiune privită mai mult ca o realitate de ordin contabil, justificativ și că unitățile economice, de stat ori cooperatiste, puteau fi (și erau) înființate și desființate prin acte administrative unilaterale, emise în regim de putere publică de către organele puterii de stat, fiind (a fortiori) posibilă și uzuală și mutarea, uneori repetată, a aceluiași bun dintr-un patrimoniu în altul, Curtea de Apel a exemplificat dispozițiile Decretului nr. 199/1949 emis de Prezidiul M.A.N. al Republicii Populare Române. Astfel, s-a arătat că acest act normativ la art. 2 și 3 stabilește cu valoare de principiu subordonarea unităților economice față de organele (centrale sau locale) ale puterii de stat, la art. 5, 6 prevede înființarea întreprinderilor și organizațiilor economice prin decizii administrative, iar la art. 10, 11, dă posibilitatea transmiterii fondurilor de bază (între care se află și imobilele) de la o întreprindere la alta, fără plată, în regim de dispoziție administrativă. Chiar dacă instanța de apel și-a întemeiat susținerile și pe dispozițiile Decretului nr. 199/1949 pentru organizarea și funcționarea întreprinderilor și organizațiunilor economice ale Statului, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, în vigoare de la 14 mai 1949 până la 20 octombrie 1971, care la data emiterii deciziei nr. 8/1977 era abrogat și înlocuit prin Legea nr. 11/1971, se poate observa că această trimitere a fost făcută în contextul prezentării unui scurt istoric al proprietății socialiste și pentru o mai bună conturare a caracteristicilor specifice ale acesteia la momentul emiterii titlului de care se prevalează recurenta. Pe de altă parte, dispozițiile la care a făcut trimitere instanța de apel au fost reluate și în cuprisul Legii nr. 11/1971 cu privire la organizarea și conducerea unităților socialiste de stat, în vigoare de la 21 octombrie 1971 până la 11 iulie 1978, care la rândul său statua la art. 3 că întreprinderile sunt subordonate direct ministerelor, altor organe centrale ale administrației de stat, consiliilor populare sau centralelor, potrivit actului lor de înființare, iar desființarea întreprinderilor, reorganizarea lor prin fuziune, absorbție, divizare totală sau parțială, modificarea obiectului activității, denumirii și sediului se hotărăsc de către organele care au în competență înființarea lor. Faptul că președintele Uniunii Centrale a cooperativelor de consum făcea parte din conducerea ministerelor și avea puterea conferită de lege de a emite norme obligatorii cu privire la modificarea patrimoniului organizațiilor cooperației de consum este confirmat spre exemplu, de art. 8 din Decretul nr. 398/1972 pentru modificarea articolelor 8, 13 și 17 din Decretul nr. 741/1969 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comerțului Interior care statua că președintele Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum făcea parte, de plano, din colegiul de conducere al acestui minister sau de Anexa 1 Decretului nr. 679 din 28 decembrie 1973 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, cu privire la elaborarea proiectului planului național unic și al bugetului de stat pe anul 1975 și a lucrărilor de fundamentare a proiectului de directive referitoare la dezvoltarea economico-socială a României în perioada 1976-1980 în cadrul căruia Centrocoop era încadrat în categoria ministerelor. De altfel, acest loc în ierarhia politico-administrativă a fost păstrat o bună perioadă și ulterior anului 1989, la art. 189 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit statuându-se în mod expres că președintele Centrocoop este asimilat cu funcția de ministru, iar vicepreședinții cu cea de secretar de stat. De asemenea, Curtea de Apel a făcut referire inclusiv la Legea nr. 6/1970 cu privire la organizarea și funcționarea cooperației de consum, ce făcea parte conform art. 3 din sistemul economiei socialiste, stabilind că, potrivit art. 6, cooperativele de consum se pot asocia în uniuni teritoriale de cooperative, iar uniunile de cooperative se pot asocia în uniune centrală. Uniunile cooperativelor de consum îndrumă, controlează și coordonează întreaga activitate a organizațiilor asociate, potrivit prevederilor statutare. Cooperativele de consum pot fi reprezentate de uniunile la care sînt asociate și de uniunea centrala în fața organelor puterii și administrației de stat, a organelor judecătorești și arbitrale, a organelor procuraturii, precum și în fața organizațiilor obștești, iar conform art. 7, Uniunile teritoriale ale cooperativelor de consum și Uniunea centrala a acestora se înființează, se organizează, își desfășoară activitatea, se reorganizează și se dizolva potrivit legii și statutului lor, aprobat de Congresul cooperației de consum. Uniunile teritoriale ale cooperativelor sînt conduse de conferința delegaților cooperativelor asociate, iar Uniunea centrala de către Congresul cooperației de consum. Uniunile au organe colective de conducere alese potrivit prevederilor statutare. Ca atare, nu se poate aprecia că motivarea instanței de apel este lipsită de substanță în ceea ce privește indicarea temeiurilor de drept avute în vedere la soluționarea cauzei, astfel încât nu se poate considera că hotărârea atacată este afectată de nelegalitate, prin prisma nemotivării în drept, așa cum susține în cadrul cererii de recurs, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenta a mai arătat că, în mod greșit instanța de apel a apreciat, cu privire la decizia nr. 8/1977, că este un act de putere, valabil, al regimului totalitar, care a produs efecte juridice, fiind preferabil actului autentic pe care recurenta l-a exhibat ca și titlu de proprietate, respectiv actul de donație autentificat sub nr. x/7.08.1962 de Notariatul de Stat al Raionului 30 decembrie București, transcris sub nr. x din 9 august 1962, în Registrul de transcripțiuni al Raionului 30 decembrie București. Înalta Curte reține că, deși este real că în baza acestui act autentic Uniunea Regională a Cooperativelor de Consum București, a fost înscrisă cu titlu de proprietar începând cu anul 1962, în prezent imobilul este înscris în cartea funciară pe numele societății A., situație reținută de instanța de apel și necontestată de către recurentă, dovada fiind atașată la filele x și urm., vol. I dosar tribunal. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 8/15.01.1977 emisă de Uniunea Generală a Cooperativelor de Consum Centrocoop, prin președintele său E., s-a decis ca imobilul din București, Calea x, proprietatea Centrului de Investiții, Proiectare și Construcții, să se transfere la UJCC Ilfov, în schimbul imobilului din București, str. x, proprietatea UJCC Ilfov, care se transferă la Centrul de Investiții, Proiectare și Construcții. Acest act administrativ, a fost însoțit de procesul-verbal de predare primire a imobilului din str. x, datat 16.02.1977. Faptul că o decizie administrativă poate avea ca efect transmiterea dreptului de proprietate cooperatistă între unitățile cooperației de consum ține de regulile de organizare a Cooperativelor de Consum, care au dat posibilitatea întocmirii unor asemenea acte translative de proprietate fără a se solicita autentificarea operațiunii de vânzare cumpărare sau de schimb. Astfel, din interpretarea art. 18 al Legii nr. 6/1970 potrivit căruia bunurile mobile și imobile, mijloace fixe, proprietate a organizației cooperației de consum, nu pot fi transmise în proprietate sau date în folosință decât numai cu plata și în cazurile și condițiile prevăzute de lege și statut, rezultă că bunurile imobile (în categoria cărora se încadrează și cel din speța de față) erau catalogate ca fiind mijloace fixe ale organizației. Reguli stricte ale transmiterii acestora erau stipulate în cazul transmiterii către terți și nu în cazul translatării proprietății în cadrul propriei organizații. Astfel, conform art. 9 din Legea nr. 6/1970, în vederea realizării activităților economice prevăzute la art. 2 al prezentei legi, uniunea centrală, uniunile teritoriale de cooperative și cooperativele pot înființa întreprinderi. Uniunea centrală poate înființa și unități economice cu statut de centrală. Condițiile de înființare, organizare, funcționare, reorganizare și dizolvare a întreprinderilor cooperației de consum, inclusiv unitățile economice cu statut de centrală, se stabilesc potrivit legii de către Uniunea centrală a cooperativelor de consum. Recunoașterea acestora se face după caz de către organul uniunii teritoriale sau al Uniunii centrale, potrivit legii și prevederilor statutare; ele dobîndesc personalitate juridică prin înregistrare, conform legii. Potrivit art. 10 din același act normativ, Uniunea centrală a cooperativelor de consum poate emite norme obligatorii pentru toate organizațiile cooperației de consum cu privire la: a) planificarea activității economice; b) constituirea și utilizarea fondurilor proprii; c) planificarea, finanțarea și executarea investițiilor, elaborarea și aprobarea documentațiilor tehnice, inclusiv a celor privind reparațiile capitale; d) organizarea conducerii întregii activități economice; e) retribuirea muncii, cointeresarea materială și întărirea disciplinei muncii angajaților; f) organizarea rezolvării litigiilor dintre organizațiile și întreprinderile cooperației de consum; g) exercitarea competențelor în materie de stabilire de prețuri și tarife potrivit legii; h) acordarea de împrumuturi între organizațiile cooperatiste din fonduri proprii; i) condițiile de încredințare a gestiunilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor; j) alte activități economico-financiare. Ca atare, organul de conducere al uniunii centrale a cooperativelor de consum din care făcea parte și președintele Centrocoop avea deplină putere de a stabili modalitatea de înființare, organizare, funcționare, reorganizare și dizolvare a întreprinderilor cooperației de consum, deci inclusiv de a gestiona patrimoniul acestora precum și de a stabili modul de constituire a fondurilor proprii, care includeau mijloacele fixe (deci și bunurile imobile) ale cooperației. Transmiterea dreptului de proprietate asupra mijloacelor fixe se făcea potrivit art. 18 al Legii nr. 6/1970, enunțat anterior în cazurile și condițiile prevăzute de lege și statut, or la Congresul al VI-lea al cooperației de consum ce s-a desfășurat în zilele de 30 - 31 ianuarie 1976, a fost aprobat un nou statut al organizațiilor cooperației de consum. Potrivit acestuia, structura organizatorică a organizațiilor cooperației de consum de la această dată era: cooperativa de consum (comunală - orășenească); uniunea județeană a cooperativelor de consum și de credit (asocierea cooperativelor de consum și a cooperativelor de credit de pe raza teritorială a unui județ) - UJCC; Uniunea Centrală a Cooperativelor de consum - Centrocoop (asocierea uniunilor județene ale cooperativelor de consum și de credit). Pentru realizarea sarcinilor economice, organizațiile cooperației de consum organizau și înființau întreprinderi și alte unități economice fără personalitate juridică, iar Uniunea Centrală a cooperativelor de consum - Centrocoop înființa unități economice asimilate centralelor. În acest sens se observă că a procedat și în cazul Centrului de investiții, proiectare și construcții care a preluat prin transfer imobilul în litigiu. Astfel, în baza H.C.M. nr. 586/1969, a fost înființată prin Decizia Biroului Comitetului Executiv Centrocoop nr. 246/14 noiembrie 1969, începând cu data de 15 noiembrie 1969 Centrala de producție, prestări de servicii, aprovizionare și transporturi - C. proc. pen..A.T., iar în baza deciziei centrocoop nr. 339/29 decembrie 1973, începând cu 1 ianuarie 1974 ia ființă Centrul de investiții, proiectare și construcții și se desființează Întreprinderea de construcții București și sectorul de proiectare din C. proc. pen..A.T. Prin Decretul nr. 18/26 ianuarie 1977 cu privire la unele măsuri organizatorice pentru unitățile din sistemul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, au fost aprobate normele unitare de structură și structurile organizatorice tip pentru unitățile din sistemul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum - anexele 1-14 la decret. În baza acestui decret, Comitetul Executiv al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum - Centrocoop a hotărât, printre altele, că întreprinderile economice județene ale cooperativelor de consum (IJECOOP) își încetează activitatea, iar Uniunile județene se reorganizează prin preluarea activității fostelor IJECOOP, dobândind personalitate juridică și că Centrul de investiții, proiectări, construcții București, aparținând C. proc. pen..C., se reorganizează ca Întreprindere de construcții în aceeași subordine. Concluzia care se impune este aceea că Decizia nr. 8/15.01.1977 emisă de Uniunea Generală a Cooperativelor de Consum Centrocoop, prin președintele său E., a fost dată în exercitarea atribuției conferită de lege și statut, de organizare a activității tuturor organizațiilor cooperației de consum și de înființare, organizare, funcționare, reorganizare și dizolvare a întreprinderilor cooperației de consum, inclusiv unitățile economice cu statut de centrală. De remarcat este că prin acest act administrativ nu a fost înstrăinat dreptul de proprietate unor terți ci, acesta a rămas în cadrul aceleiași organizații, ca proprietate cooperatistă. Din cuprinsul deciziei în discuție rezultă că a fost transferat dreptul de proprietate și nu de administrare, așa cum susține recurenta, ale cărei susțineri vor fi înlăturate cu precizarea că, în mod corect a apreciat instanța de apel că și în sistemul economiei socialiste diferitele persoane juridice aveau patrimoniu propriu, chiar dacă proprietatea putea fi ori acordată, fie luată (transferată) oricând; aceasta nu înseamnă că singura entitate cu patrimoniu era uniunea cooperatistă și, oricum, în esență bunul putea fi transferat de stat oricând din patrimoniul oricărei entități cooperatiste în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi de stat. În aceste condiții apare ca fiind fără relevanță faptul că anterior acestei decizii pretinsa autoare a recurentei a dobândit prin act autentic dreptul de proprietate asupra imobilului, câtă vreme la data schimbului de proprietate între organizațiile din cadrul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum - Centrocoop exista posibilitatea de a se dispune prin acte administrative asupra mijloacelor fixe ale cooperativelor de consum. De altfel, Curtea de apel a arătat că cerința formei autentice și corolarul sancțiunii nulității absolute nu sunt aplicabile decât proprietății particulare, nefiind incidente în cazul Deciziei nr. 8/1977. În susținerea acestei concluzii instanța de apel a analizat în mod detaliat dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 144/1958, potrivit căruia înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor, comunelor reședințe de raioane, localităților balneoclimatice și a comunelor declarate centre muncitorești, precum și a comunelor în care se vor dezvolta stațiuni balneoclimatice și centre muncitorești, se vor putea face numai cu autorizația prealabilă dată, în condițiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare. Actele de instrainare sau împărțeala terenurilor de mai sus se vor face numai în formă autentică. Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că acest act normativ nu a avut ca domeniu de aplicare proprietatea socialistă, de stat ori cooperatistă, ci doar proprietatea privată, această concluzie rezultând din interpretarea logică și gramaticală a textului supus analizei. Instanța de apel a apreciat că sistemul cooperatist era integrat în sistemul proprietății socialiste, fiind mai degrabă asimilat proprietății de stat, iar nu proprietății particulare, motiv pentru care apartenența nominală a unui activ la patrimoniul unei entități economice socialiste era o chestiune de ordin contabil, înființarea sau desființarea unităților economice realizându-se prin acte administrative, fiind posibilă mutarea unui bun dintr-un patrimoniu într-altul. Aceste concluzii au fost susținute prin prezentarea dispozițiilor legale ce reglementau proprietatea cooperatistă cum ar fi art. 6 din Constituția Republicii Socialiste România din anul 1965 sau art. 3, 6,7,9,10 din Legea nr. 6/1970, astfel încât nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că aceste considerente ale curții nu se grefează pe niciun text de lege de natură să-i susțină raționamentul juridic. Este adevărat că în legislația anterioară anului 1989 au existat reglementări specifice și de strictă interpretare cu privire la competențele fiecărui reprezentant al autorității publice, atribuțiile acestora fiind statuate prin Constituție și prin legi speciale, actele discreționare de putere fiind excluse, cel puțin teoretic, dar calificarea dată de instanța de apel Deciziei nr. 8/1977 ca act de putere (fără a aprecia asupra naturii discreționare a acesteia așa cum tinde a insinua recurenta) a decurs din interpretarea Legii aplicabile la data emiterii ei, respectiv a Constituției în vigoare și a legilor care reglementau proprietatea cooperatistă. Recurenta mai susține că decizia nr. 8/1977 nu a produs efecte juridice, întrucât schimbul efectiv de imobile nu s-a materializat, Centrocoop, prin adresa nr. x/30.01.2007, consemnând expres că schimbul de proprietate cu UJCC Ilfov, al imobilul situat în str. x cu cel aflat în Calea x, nu a avut loc, Centrocoop rămânând proprietarul acestui din urmă bun, în care a funcționat Centrul de Calcul și Informatică, până la data exproprierii, conform Decretului nr. 298/07.10.1988, când a trecut în proprietatea statului, fiindu-i repartizat în schimb un imobil similar, situat în București. Sub acest aspect,Înalta Curte remarcă faptul că instanța de apel deja a stabilit în baza probelor administrate în cauză situația de fapt dedusă judecății,