ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 15 mai 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne, a solicitat să se constate neîndeplinirea obligației de a face, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a se proceda la înregistrarea notificării, sau, respectiv, a se pronunța, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii, precum și obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul ce a aparținut familiei sale. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă: Prin sentința civilă nr. 1752 din data de 19 iulie 2019 Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât în raport de soluționarea dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, și a respins cererea ca nefondată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă: Prin decizia civilă nr. 774A din data de 14 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1752 din data de 19 iulie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018. I.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire reclamantul A.. Prin cererea de revizuire, revizuentul a arătat că, în prezenta speță, a solicitat să se constate neîndeplinirea unei obligații de a face, ce revenea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Ministerului de Interne, care s-a angajat în fața Tribunalului Tulcea să soluționeze cererea, pe cale administrativă. A susținut că Ministerul de Interne a invocat excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința pronunțată în dosarul cu nr. x/2016, respectiv în cauza în care a solicitat anularea adresei cu nr. x, cerere care a fost respinsă motivat de faptul că această adresă nu îndeplinea condițiile de formă ale unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001. Revizuentul a învederat că instanța a respins excepția, însă nu a analizat de ce, în hotărârile anterioare, Primăria Babadag a fost scoasă din cauză, poziția sa în proces fiind preluată de intimatul Ministerul Interne, care s-a angajat să soluționeze pe cale administrativă cererea depusă de B.. Totodată, a susținut că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale: excepția procesuală, conform art. 1201 C. civ. și prezumția, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți. A mai arătat și că un alt efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Consideră că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces, care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Astfel, revizuentul a învederat că, prin decizia civilă nr. 261/C din data de 28 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Constanța a admis recursul declarat de Inspectoratul de Poliție Tulcea și a dispus introducerea în cauză a Ministerului de Interne, în calitate de deținător al imobilului. În opinia sa, din acest moment, orice litigiu cu Primăria Babadag a fost stins. I.

Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la cele arătate în cuprinsul cererii de revizuire din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat că aceste susțineri sunt nefondate. A arătat că din hotărârile definitive menționate de revizuent, rezultă că notificarea formulată de către acesta în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată la nivelul Primăriei Orașului Babadag și că Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea nu îi mai incumbă nicio obligație în ceea ce privește soluționarea acesteia. Totodată, a mai susținut și că soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către Ministerul Afacerilor Interne nu are un suport legal, întrucât la nivelul acestuia nu a fost înregistrată o astfel de notificare - notificarea fiind adresată Primăriei Orașului Babadag. Intimatul a precizat că obligația de a face la care se referă revizuentul a fost îndeplinită de către Primăria Orașului Babadag, în sensul că a soluționat notificarea, dispoziția emisă de această instituție fiind definitivă, astfel cum în mod corect s-a reținut în cauză. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 1674A din data de 23 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. I.

Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 27 ianuarie 2022, sub nr. x/2021. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Prin rezoluția din data de 31 ianuarie 2022, în vederea soluționării cererii de revizuire, a fost fixat termen de judecată la data de 15 martie 2022, când instanța a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, din perspectiva admisibilității căii de atac, în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Totodată, alin. (2) al aceluiași articol prevede că: "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul". Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre". Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În cauză, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a pretins că decizia civilă nr. 774A din data de 14 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 261C din data de 28 martie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul x/2008, întrucât, prin aceasta, s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului de Interne, în calitate de deținător al imobilului și, din acest moment, orice litigiu cu Primăria Babadag a fost stins. Obiectul dosarului nr. x/2008 (în prima rejudecare: nr. 308/88/2008*, în a doua rejudecare: nr. 3866/88/2012) îl reprezintă contestația prin care reclamantul B. (autorul revizuentului din prezenta cauză), în contradictoriu cu Consiliul Local Bagadag, a solicitat anularea dispozițiilor nr. 12 și 13 emise la 12 ianuarie 2004 și retrocedarea prin echivalent bănesc a imobilelor situate în Babadag, pe fosta str. x, respectiv nr. 78-80. În acest dosar, la termenul din 17 aprilie 2008, reclamantul a completat cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată și a Primăriei Orașului Babadag, iar, la cel din 21 octombrie 2009, a renunțat la contestația formulată împotriva dispoziției nr. 13/2001, ca urmare a faptului că pentru imobilele care fac obiectul acestei solicitări i-au fost acordate despăgubiri. Prin încheierea pronunțată la 29 octombrie 2009, instanța a repus cauza pe rol pentru completarea cadrului procesual pasiv cu unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, respectiv I.P.J. Tulcea - Poliția orașului Babadag. Prin sentința civilă nr. 1085 din data de 21 aprilie 2010, Tribunalul Tulcea a admis în parte plângerea, a anulat dispoziția nr. 12 din data de 12 ianuarie 2004 a Primăriei Babadag, ca netemeinică și nelegală, și a obligat pârâții - Primăria orașului Babadag, Consiliul Local Babadag și Orașul Babadag prin Primar - să propună reclamantului, prin dispoziție, acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul pe care l-au deținut autorii acestuia în orașul Babadag, fosta str. x, actuala str. x, tarlaua x, parcelele 3017, 3017/1, compus - conform expertizei tehnice imobiliare și anexelor întocmite de expert tehnic C. - din casă de locuit și suprafața de 945 m.p. teren. A respins cererea de restituire în natură a aceluiași imobil ca nefondată și a luat act că reclamantul a renunțat la plângerea împotriva dispoziției nr. 13 din data de 12 ianuarie 2004, emise de Primăria orașului Babadag. Prin decizia civilă nr. 165/C din data de 1 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul reclamantului și a desființat sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Reluând judecata, prin sentința civilă nr. 4394 din 4 noiembrie 2011 Tribunalul Tulcea a admis contestația formulată de reclamantul B., a anulat dispoziția nr. 12 din data de 12 ianuarie 2004 emisă de Primăria Orașului Babadag și a obligat pârâtul I.P.J. Tulcea să restituie reclamantului imobilul situat în Orașul Babadag, str. x, tarlaua x, parcelele 3017, 3017/1 compus din casa de locuit și suprafață de 945 mp teren aferent, identificat conform raportului de expertiza tehnică-imobiliară - expert C., raport ce face parte integrantă din hotărâre. A luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere cu privire la contestația formulată împotriva dispoziției nr. 13 din data de 12 ianuarie 2004 emise de Primăria Orașului Babadag. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea care a solicitat casarea hotărârii pentru că instanța nu a citat în cauză Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului conform art. 1 din Legea nr. 213/1998 și art. 8 din Legea nr. 213/1998, și nici Ministerul Administrației și Internelor care deține dreptul de administrare asupra imobilului. Prin decizia civilă nr. 261C din data de 28 martie 2012, pronunțate în dosarul x/2008, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea împotriva sentinței civile nr. 4394 din data de 4 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. și intimații pârâți Consiliul Local Babadag, Primăria Orașului Babadag și Orașul Babadag prin Primar. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Tulcea. Astfel, curtea de apel a trimis cauza rejudecare, pentru ca instanța să respecte decizia nr. 165/C din data de 1 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă și, în funcție de situația juridică a imobilului, să stabilească și calitatea de unitate deținătoare, cu competență pentru soluționarea notificării în procedura Legii nr. 10/2001. În cea de-a doua cauză, în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, să se constate neîndeplinirea obligației de a face a acestuia, prevăzută la art. 25 din Legea nr. 10/2001, precum și obligarea pârâtului de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul ce a aparținut familiei sale. Prin sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât în raport de soluționarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Tulcea, și a respins acțiunea ca nefondată, soluție menținută prin decizia 774A din data de 14 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, hotărâre cu privire la care revizuentul a susținut că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei 261C din data de 28 martie 2012, pronunțate în dosarul x/2008, de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Față de cele anterior arătate cu privire la litigiile în care au fost pronunțate cele două hotărâri pretins a fi potrivnice, Înalta Curte constată că nu se poate reține întrunirea condiției privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, în condițiile în care în primul dosar (nr. x/2008; în prima rejudecare: nr. 308/88/2008*, în a doua rejudecare: nr. 3866/88/2012) s-a solicitat anularea dispoziției 12 din data de 12 ianuarie 2004 a Primăriei Babadag și retrocedarea prin echivalent bănesc a imobilului în litigiu, iar în cea de a doua pricină, s-a solicitat a se constata neîndeplinirea obligației de a face prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001 de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. Cum prin hotărâri potrivnice se înțeleg acele hotărâri care cuprind măsuri ce nu pot fi puse în executare deopotrivă, Înalta Curte constată că o astfel de situație nu poate fi reținută în speță, în raport de obiectul diferit al celor două litigii în care au fost pronunțate deciziile pretins aflate în contradicție. De altfel, în considerentele deciziei atacate cu revizuire, instanța a reținut că dispozițiile nr. 12 și 13 au fost contestate de către petentul B., autorul reclamantului, la instanța de judecată, contestația acestuia urmând mai multe cicluri procesuale; în ultima rejudecare a fost înregistrat dosarul nr. x/2012, judecata fiind suspendată în temeiul dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, iar, ulterior, prin sentința civilă nr. 782 din data de 11 aprilie 2014, instanța a constatat perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Curtea de apel a constatat că notificarea formulată de autorul reclamantului cu privire la imobilul situat în Babadag fosta str. x a fost soluționată de Primarul Orașului Babadag prin dispoziția nr. 12 din data de 12 ianuarie 2004; această dispoziție a fost contestată de autorul reclamantului, însă dosarul a fost soluționat în mod irevocabil prin constatarea perimării cererii de chemare în judecată. A arătat că este adevărat că dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale și că prin sentințele pronunțate au fost analizate aspecte ce țin de existența dreptului la restituire și de calitatea de unitate deținătoare, însă acele hotărâri au fost casate, astfel încât nu pot produce efecte. Prin urmare, ultima decizie, a cărei revizuire se cere, a analizat explicit în ce măsură dezlegările date prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2008 (în prima rejudecare: nr. 308/88/2008*, în a doua rejudecare: nr. 3866/88/2012) se impun în cel de-al doilea proces, reținând că acestea sunt lipsite de efecte, în condițiile în care s-a dispus casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în rejudecare, s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată. Așadar, fără a nega dezlegările jurisdicționale anterioare, cea de-a doua instanță a reținut lipsa efectelor hotărârilor date în primul litigiu, față de situația concretă a acestuia și de soluțiile de casare, respectiv de perimare, pronunțate. În acest context, raportat la cele analizate prin decizia civilă atacată cu revizuire, făcând obiect al judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificări susținerilor referitoare la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2008 (în prima rejudecare: nr. 308/88/2008*, în a doua rejudecare: nr. 3866/88/2012) prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate. Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu de reformare, astfel încât nu poate fi un recurs deghizat, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță. Ca atare, instanța de revizuire nu poate cenzura modalitatea în care instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere a dat sau nu efect autorității de lucru judecat. Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a prezentei căii de atac, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 774A din data de 14 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018. PENTRU ACESTE MOTIVE,