ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 29 martie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la acordarea contravalorii apartamentului nr. x din București, str. x, la prețul de piață liberă, potrivit Legii nr. 79/1997, stabilit prin expertiză tehnică judiciară.

1.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 1669 din 04 noiembrie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

1.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1407A din 01 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1669/04.11.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat

1.4. Hotărârea pronunțată în recurs

Prin decizia civilă nr. 1466 din 29 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1407A/2023 din 01 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

1.5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a exercitat prezenta cale extraordinară de atac a contestației în anulare contestatoarul A..

Invocând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestatorul a arătat că exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare este justificată de necesitatea efectuării de către instanță a unor verificări care sunt incompatibile cu recursul.

În acest sens, a susținut că instanța de recurs nu a ținut cont de solicitarea sa de punere în executare a sentinței civile nr. 13157 din 08.10.1998 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, respectiv de obligația ce îi revenea Ministerului Finanțelor de a prelua, în proprietate imobilul și de predare către contestator a contractului de vânzare cumpărare pentru efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București.

Sub alt aspect, contestatorul a susținut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 112/1995 și nici cele ale art. 50 din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile art. 892 din C. proc. civ., fiind vorba despre procedura de executare silită a unei obligații "de a face", reglementate de art. 903-906 din același cod.

Ca atare, contestatorul a opinat în sensul în care Ministerul Finanțelor avea obligația de a depune întâmpinare prin care să arate că va efectua demersurile pentru restabilirea situației anterioare retrocedării imobilului, proprietatea Statului, dobândit de creditor, ulterior, prin credit ipotecar, încă din timpul domniei regelui B..

Chiar și în ipoteza în care Ministerul Finanțelor ar face aplicarea prevederilor din Legea nr. 33/1994 și ar prelua imobilul în litigiu în scopul amenajării acestuia cu destinația de muzeu memorial pentru poetul C., această procedură trebuie să fie precedată de punerea în executare a sentinței civile nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 București, cu acordarea de despăgubiri pentru a permite achiziționarea unui imobil similar.

Conchizând, contestatorul a arătat că se impune anularea deciziei atacate și pronunțarea unei hotărâri judecătorești neviciate, cu respectarea prevederilor legale, în sensul că, în cauză, nu sunt aplicabile normele speciale din cuprinsul Legii nr. 112/1995 și nici cele ale Legii nr. 10/2001, obiectul cauzei deduse judecății vizând punerea în executare a unui titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 București, hotărâre definitivă ale cărei efecte nu pot fi înlăturate prin decizia pronunțată de Înalta Curte.

1.6. Înregistrarea contestației în anulare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 martie 2025, fiind repartizată aleatoriu, spre competentă soluționare, Completului nr. 10, prin rezoluție administrativă stabilindu-se termen de judecată la 24 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare.

1.7. Apărările formulate în cauză

Legal citat cu această mențiune, intimatul Ministerul Finanțelor nu a depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația în anulare formulată în cauză, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea normelor procedurale.

Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ. "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

Pe această cale de atac extraordinară, nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

În soluționarea contestației în anulare pendinte, Înalta Curte va analiza posibilitatea încadrării în motivele, limitativ prevăzute de lege, a aspectelor invocate prin calea de atac formulată de contestator.

Prioritar acestei analize, Înalta Curte constată că prin contestația în anulare formulată, petentul a invocat dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează ipoteza în care partea contestatoare nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul la care a avut loc judecata.

Examinând însă conținutul cererii deduse judecății, Înalta Curte constată că prin motivele invocate, contestatorul nu a pretins existența unei astfel de împrejurări legate de neîndeplinirea procedurii de citare la termenul la care a avut loc judecata recursului, context în care se reține că invocarea motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. este pur formală, inaptă a impune instanței o analiză a legalității deciziei atacate din această perspectivă.

Tot așa, și în privința motivului de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat în mod formal, având în vedere că prin aspectele relevate în susținerea căii de atac exercitate, contestatorul nu a criticat decizia atacată din perspectiva neanalizării unuia dintre criticile de nelegalitate invocate în fața instanței de recurs. Or, în absența oricăror critici care să se subsumeze acestei ipoteze, instanța nu se poate considera învestită cu analiza contestației în anulare în temeiul acestor prevederi.

În continuare, se reține că partea contestatoare s-a prevalat și de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocând în argumentarea incidenței acestui motiv de contestație în anulare, împrejuarea că instanța de recurs a reținut, în mod greșit, aplicarea în cauză, a prevederilor din Legea nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001, în contextul în care, în opinia acestuia, obiectul cauzei deduse judecății viza punerea în executare a unui titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 București, hotărâre definitivă ale cărei efecte au fost, în mod nelegal, înlăturate prin decizia pronunțată de Înalta Curte.

Expunând aceste motive, prin contestația în anulare, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022 apreciind a fi necesar a se stabili că imobilul în litigiu face obiectul unui titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 13157/1998 a Judecătoriei sectorului 2 București a cărui punere în executare este suspendată pe termen nelimitat ca urmare a retrocedării imobilului către foștii proprietari, aspect care nu a putut fi tranșat de către instanța de recurs.

Înalta Curte constată însă că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu dispozițiilor art. 513 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât vizează, în realitate, greșeli de judecată, pretins rezultate din aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale.

Or, eroarea materială la care face referire prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

În speță, însă, nu este incidentă această ipoteză, întrucât instanța de recurs, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a pronunțat decizia contestată, reținând, în esență, caracterul nefondat al criticilor recurentului prin raportare la dezlegările date în soluționarea dosarului nr. x/2009 care se opun cu autoritate de lucru judecat, cele două cereri de chemare în judecată având același obiect, părți și cauză, în ambele dosare figurând aceleași părți, A., în calitate de reclamant, și Ministerul Finanțelor, în calitate de pârât, obiectul și scopul urmărit de reclamant fiind restituirea prețului de piață al apartamentului nr. x din str. x, în baza Legii nr. 10/2001, instanțele fiind chemate a se pronunța asupra dreptului contestatorului la acordarea prețului de piață al imobilului, ca o consecință a faptului că imobilul fusese retrocedat foștilor proprietari.

În privința obținerii prețului de piață al apartamentului ce a făcut obiectul convenției de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 cu D. S.A., instanșța de recurs a statuat că prin sentința civilă nr. 1753 din 22 decembrie 2010, Tribunalul București a constatat deja că reclamantul nu este îndreptățit la restituirea prețului de piață al imobilului, nefiind întrunite, astfel, prevederile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, convenția de vânzare a bunului în baza Legii nr. 112/1995, deși intervenită, nefiind materializată prin încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.

În privința sentinței civile nr. 13157 din 08 octombrie 1998 a Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța de recurs a reținut că aceasta nu ține loc de act de vânzare-cumpărare, acest petit fiind respins de instanță, și nici nu conține dispoziții în sensul obligării pârâtului la plata vreunei sume de bani, astfel încât să se poată susține, în mod valabil, că dreptul obținerii prețului de piață al imobilului ar fi fost recunoscut prin hotărâre judecătorească, aceasta constituindu-se în titlu executoriu strict în privința obligației de a face, instituită în sarcina pârâtului din respectivul dosar, și anume de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din București, str. x, care, de altfel, nu a fost pusă în executare.

Or, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte nu sesizează săvârșirea de către instanța de recurs a unor erori materiale în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. și care ar fi putut fi reținute în judecata contestației în anulare pendinte.

Dimpotrivă, se constată că petentul a readus în discuție chestiuni referitoare la fondul cauzei, respectiv la modul la care instanța de recurs a făcut aplicarea atât a efectului negativ, cât și a efectului pozitiv al lucrului judecat în raport cu judecata ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, pe de o parte, iar pe de altă parte, a modului în care a aplicat și interpretat dispozițiile prevăzute de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 din perspectiva îndreptățirii acestuia la obținerea prețului de piață al imobilului în care a locuit, în calitate de chiriaș, și în privința căruia, la momentul apariției Legii nr. 112/1995, și-a manifestast intenția de a-l cumpăra, achitând și un avans din preț. Or, aceste aspecte nu pot fi valorificate prin contestația în anulare, întrucât legiuitorul nu a urmărit, prin instituirea acestei căi extraordinare de atac, să deschidă părților calea recursului la recurs pentru motivul stabilirii aplicării sau interpretării greșite a normelor legale.

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi primită numai pentru motivele prevăzute exclusiv de lege, iar nu pentru greșita aplicare a normelor legale. Acest ultim motiv reprezintă un caz de reformare a hotărârii, care nu este posibil în cadrul contestației în anulare.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1466 din 29 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.