DUSHECHKIN v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
DUSHECHKIN v. RUSSIA (CtEDO, 2007)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 15892/02 de către Sergey Ryurikovich DUSHECHKIN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 18 octombrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Loucaides Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și grefierul secțiunii Nielsen având în vedere cererea depusă la 27 martie 2002, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Sergey Ryurikovich Dushechkin, este un național rus care s-a născut în 1955 și trăiește la Moscova. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 noiembrie 2000, reclamantul, un agent militar pensionat, și-a dat în judecată foștii angajatori, Academia de ingineri militari și Ministerul Apărării, susținând locuințe gratuite la Moscova. Prin hotărârea de primă instanță din 6 decembrie 2000 Curtea Militară a Garrisonului Moscova a ordonat președintelui Academiei de ingineri militari să furnizeze reclamantului și membrii familiei sale locuințe la Moscova “în conformitate cu procedura prevăzută în legislația și actele normative ale Federației Ruse”. Prin hotărârea din 13 februarie 2001 Curtea de district militar din Moscova a anulat hotărârea din 6 decembrie 2000 cu privire la încălcările procedurale și a trimis cazul pentru o nouă examinare în primă instanță. La 19 martie 2001, Curtea Militară a Moscovei Garrison a hotărât din nou în favoarea reclamantului de a ordona Ministerul Apărării și Academia de ingineri militari să ofere reclamantului locuințe pentru reședința permanentă la Moscova, ținând seama de compoziția familială și în conformitate cu legislația aplicabilă. Această hotărâre a fost susținută în apel de Curtea de District Militar din Moscova și a intrat în vigoare la 13 aprilie 2001. După aceea, acuzații au solicitat o revizuire a hotărârii din 19 martie 2001 și decizia din 13 aprilie 2001. La 14 iunie 2001, președintele Curții de District Militar din Moscova a refuzat cererea lor ca fiind nefondată. Între timp, reclamantul a introdus o procedură de executare în legătură cu hotărârile din 19 martie și 13 aprilie 2001. La o dată neespecificată, vicepreședintele Curții Supreme a acordat cererea acuzaților și a depus un recurs special împotriva hotărârilor din 19 martie și 13 aprilie 2001 în Curtea de district militar din Moscova. La 17 octombrie 2001, Curtea de district militar din Moscova, în prezența avocatului reclamantului și a procurorului, a examinat apelul special și l-a acordat. A anulat hotărârile din 19 martie și 13 aprilie 2001 cu referință la „aplicarea necorespunzătoare a normelor de drept material” și a luat o nouă decizie de respingere a cererilor reclamantului. În conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plâns de hotărârea Curții de district militar din Moscova din 17 octombrie 2001 prin care a fost nejustificat de o decizie executivă în favoarea sa. La 23 octombrie 2006, președintele Curții a comunicat cererea guvernului contestat în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul Curții. Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei la 25 decembrie 2006. Prin scrisoarea din 9 ianuarie 2007, reclamantul a fost solicitat să prezinte, până la 6 martie 2007, observațiile sale cu privire la observațiile guvernului. Având în vedere absența răspunsului reclamantului, prin scrisoarea din 5 iunie 2007, trimisă prin poștă înregistrată, a fost atrasă atenția reclamantului la articolul (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate trage cazul din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele au condus la concluzia că un reclamant nu intenționează să urmărească cererea. Curtea constată că, în ciuda scrisorilor Curții din 9 ianuarie 2007 și 5 iunie 2007, reclamantul nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la cele ale Guvernului și nici nu a formulat alte argumente Curții. În acest context, Curtea consideră că reclamantul a pierdut interesul în urmărirea cererii. Curtea nu constată motive privind respectarea drepturilor omului care justifică examinarea în continuare a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri Søren Nielsen Loukis Loucaides Președintele grefierului