PALANOV v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
PALANOV v. RUSSIA (CtEDO, 2009)
Prima secțiune decizia nr. 40561/04, de către Yuriy Boriovich PALANOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 22 ianuarie 2009 în calitate de cameră compusă din: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 3 octombrie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Prin deliberare, decide după cum urmează: Dl Yuriy Borisovich Palanov este un național rus care s-a născut în 1961 și locuiește în orașul Akhtubinsk, regiunea Astrakhan. Guvernul contestat („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev și dna V. Milinchuk, fost reprezentanți ai Federației Ruse la Curții Europene a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un agent de serviciu pensionat. În temeiul statutului său de agent de serviciu pensionat, reclamantul are dreptul la locuințe libere care urmează să fie furnizate de stat. Având în vedere refuzul autorităților de a acorda cererea, a introdus proceduri judiciare în acest sens. La 12 februarie 2004, Curtea de District Tushinskiy a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat Consiliului de District “Nord Tushino” al orașului Moscova să acorde reclamantului locuințe la un loc ales de reședință. Hotărârea din 12 februarie 2004 a intrat în vigoare la o dată neespecificată. La 6 aprilie 2004, judecătorii au instituit proceduri de aplicare a hotărârii. La 22 noiembrie 2004, judecătorii au returnat scrisoarea executării reclamantului, citand faptul că nu a fost posibilă aplicarea hotărârii din cauza lipsei de locuințe disponibile. Prin o hotărâre de primă instanță din 13 ianuarie 2005, Curtea de District a confirmat hotărârea judecătorilor din 22 noiembrie 2004. Hotărârea din 13 ianuarie 2005 a fost renunțată la recurs la 4 aprilie 2005. Se pare că hotărârea din 12 februarie 2004 a rămas fără aplicare până în prezent. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că autoritățile au refuzat să pună în aplicare hotărârea din 12 februarie 2004. La 22 noiembrie 2007, președintele Curții a comunicat cererea guvernului contestat în temeiul articolului 54 § 2 litera (c) din Regulamentul Curții. Guvernul a prezentat observațiile lor cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei la 20 februarie 2008. Prin scrisoarea din 22 februarie 2008, reclamantul a fost solicitat să prezinte, până la 25 aprilie 2008, observațiile sale cu privire la observațiile guvernului. Având în vedere absența răspunsului reclamantului, prin scrisoarea din 15 octombrie 2008, trimisă prin corespondență înregistrată, a fost atrasă atenția reclamantului la art. 37 § 1 litera (a) din convenție, care prevede că Curtea ar putea elimina situația din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele au condus la concluzia că un reclamant nu intenționează să urmeze cererea. Curtea remarcă că, în ciuda scrisorilor Curții din 22 februarie și 15 octombrie 2008, reclamantul nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la cele ale Guvernului și nici nu a formulat alte argumente Curții. În acest context, Curtea consideră că reclamantul a pierdut interesul în urmărirea cererii. Curtea nu constată motive privind respectarea drepturilor omului care justifică examinarea în continuare a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului