CASE OF PAROLOV v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1
CASE OF PAROLOV v. RUSSIA (CtEDO, 2007)
CAUZA PRIMEI SECȚIUNI DE PAROLOV/RUSSIA (Declarația nr. 44543/04) HOTĂRÂREA STRASBOURG 14 iunie 2007 FINAL 30/01/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Parolov/Russia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis, Președintele, L. Loucaides, dna N. Vajić, A. Kovler, dna E. Steiner, K. Hajiyev, D. Spielmann, judecători, și dl Grefier al Secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 24 mai 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 44543/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Yevgeniy Sergeyevich Parolov („reclamantul”), la 16 noiembrie 2004. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns cu privire la anularea hotărârii în favoarea sa prin revizuirea supravegherii și presupusa încălcare a drepturilor sale de proprietate. La 15 mai 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1944 și trăiește la Moscova. El este un ofițer militar pensionat. În 2001 a înaintat un proces împotriva Comisiei de Serviciu Militar din Moscova pentru recalcularea pensiei sale, având în vedere faptul că a servit în extremul nord al Rusiei, ceea ce l-a făcut eligibil pentru o pensie mai mare. La 12 martie 2002, Curtea de district Tverskoy din Moscova a acordat cererea reclamantului și și-a ajustat pensia cu un coeficient 1.4 începând cu 17 septembrie 2001. Comisia nu a depus un recurs obișnuit împotriva hotărârii și a devenit obligatoriu și executibil la 22 martie 2002. La 3 noiembrie 2003, Comisia a depus o cerere de revizuire a hotărârii, susținând că dispozițiile de drept civil pe care instanța și-a bazat hotărârea nu au fost relevante pentru solicitant. 10. La 19 mai 2004, reclamantul a primit notificarea inițierii procedurii de revizuire a supravegherii. 11. La 20 mai 2004, Presidium al Curții de Oraș din Moscova a avut o ședință de supraveghere-revizuire, susținând că instanța de primă instanță a aplicat în mod eronat legea de fond. Din acest motiv, a anulat hotărârea din 12 martie 2002 și a trimis această chestiune pentru o nouă examinare. Înainte de anunțarea hotărârii, reclamantul a fost invitat să aștepte în afara sala de judecată. În același timp, reclamantul a rămas acolo. Decizia instanței a fost anunțată de către solicitant. Reclamantul a primit decizia finală la 4 august 2004. 12. Reclamantul a încercat să inițieze revizuirea supravegherii hotărârii din 20 mai 2004, dar la 25 august 2004, cererea sa a fost respinsă. 13. Noua audiere a cazului a fost programată pentru 13 august 2004. Întrucât reclamantul era în afara Moscovei și nu putea participa la aceasta, reprezentantul său a cerut instanței să amâne audierea până la 5 septembrie 2004. Cu toate acestea, instanța nu a răspuns la această cerere. 14. La 1 septembrie 2004, Curtea de District Tverskoy din Moscova a părăsit acțiunea reclamantului fără a se lua în considerare că nu a apărut de două ori înaintea instanței. Codul de procedură civilă al Federației Ruse („noul cod”) a fost adoptat la 14 noiembrie 2002 și a înlocuit Codul de procedură civilă RSFSR („ vechiul cod”) la 1 februarie 2003. Acesta prevede următoarele: art. 362. Motivele de anulare sau modificare a deciziilor judiciare de către instanțele de recurs „1. Motivele de anulare sau modificare a deciziilor judiciare de către instanțele de recurs sunt: ... (4) încalcarea sau aplicarea incorectă a dispozițiilor juridice de fond sau de procedură.” art. 376. Dreptul de a se aplica unei instanțe care exercită controlul „1. Hotărârile judiciare care au devenit juridic obligatorii, cu excepția hotărârilor judiciare de către Presidium al Curții Supreme a Federației Ruse, pot fi apelate împotriva unei instanțe care exercită controlul de supraveghere, de către părțile la caz și de alte persoane ale căror drepturi sau interese juridice au fost afectate negativ de aceste hotărâri judiciare. Deciziile judiciare pot fi apelate la o instanță care exercită controlul de supraveghere în termen de un an după ce au devenit legal obligatori...” art. 381. Examinarea unei cereri de revizuire de supraveghere „2. După examinarea unei cereri de revizuire de supraveghere, judecătorul emite o decizie privind – (1) obținerea dosarului în cazul în care există îndoieli cu privire la legalitatea deciziei judiciare... În cazul în care a fost luată o decizie de obținere a dosarului, judecătorul poate suspenda executarea deciziei judiciare până la încheierea procedurii de revizuire a supravegherii...” art. 384. Decizia privind respingerea cazului în vederea examinării în fond de către o instanță de supraveghere „1. O decizie judiciară privind respingerea cazului în vederea examinării în fond de către o instanță de supraveghere trebuie să conțină: (7) o descriere motivată a motivelor pentru renunțarea cazului de examinare în fond...” art. 387. Motivele pentru anularea sau modificarea deciziilor judiciare prin revizuirea supravegherii „Deciziile judiciare ale instanțelor inferiore pot fi anulate sau modificate prin revizuirea supravegherii din motive de încălcare substanțială a dispozițiilor juridice substanțiale sau procedurale.” art. 390. Competența instanței de supraveghere-revizuire „1. După examinarea cazului prin revizuire a supravegherii, instanța poate... (2) anula decizia judiciară emise de o instanță de prima, a doua sau a unei instanțe de supraveghere în întregime sau parțial și remite chestiunea pentru o nouă examinare; ... (5) caresh sau modificarea hotărârii judiciare emise de o instanță de primă, a doua sau de supraveghere-revizuire și emite o nouă decizie judiciară, fără a respinge chestiunea pentru o nouă examinare, în cazul în care dispozițiile juridice de fond au fost aplicate sau interpretate în mod eronat.” Rezoluția Curții Supreme Plenare a Federației Ruse Rezoluția nr. 2 a Curții Supreme Plenare a Federației Ruse din 20 ianuarie 2003, „Pentru anumite chestiuni care rezultă în legătură cu adoptarea și intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă al Federației Ruse”, cu condiția ca „22. ... Termenul [un an] pentru depunerea unei cereri de supraveghere a deciziilor juridice obligatorii înainte de 1 februarie 2003 se desfășoară începând cu 1 februarie 2003.” Revizuirea jurisprudenței cazurilor civile în al doilea trimestru al anului 2004 de către Curtea Supremă (Rezoluție din 6 octombrie 2004) În răspunsul la întrebarea nr. 4 privind calculul termenului pentru depunerea unei cereri de revizuire a deciziilor de supraveghere care au devenit juridic obligatorii înainte de 1 februarie 2003, Presidium al Curții Supreme a clarificat că data finală pentru depunerea unei astfel de cereri ar trebui să fie de 2 februarie 2004. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEII ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 ȘI CU CONTUL CUATIFICAREA HOTĂRÂREAUI 18. În primul rând, Curtea va examina plângerea reclamantului cu privire la anularea hotărârii din 12 martie 2002 prin intermediul unei proceduri de supraveghere-revizuire. Reclamantul s-a plâns că actul de anulare a încălcat „dreptul către o instanță” în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor în temeiul articolului 1 din Protocol (1) Partea relevantă a acestor dispoziții se citește după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil ... de [a] ... tribunal...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu trebuie să fie privat de posesele sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Admisibilitate 19. Curtea consideră că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că procedurile de supraveghere-reexaminare în cazul reclamantului respectă pe deplin cerințele prevăzute în Codul de Procedură Civilă al Federației Ruse. Cererea de reexaminare a supravegherii a fost depusă de o parte la procedura în termenul stabilit, care este de nouă luni de la începutul termenului de depunere a acestor cereri împotriva deciziilor judiciare care au intrat în vigoare înainte de 1 februarie 2003, astfel cum a fost clarificat prin Rezoluția nr. 2 din Curtea Supremă Plenară a Federației Ruse din 20 ianuarie 2003 „Cu privire la anumite chestiuni care au apărut în legătură cu adoptarea și intrarea în vigoare a Codului de Procedură Civilă a Federației Ruse”. În plus, motivul pentru anularea hotărârii din 12 Martie 2002 a fost încălcarea dispozițiilor de fond ale dreptului intern care a dus la creșterea nejustificată a pensiei reclamantului, astfel încât nu a existat nicio încălcare a principiului certitudinei juridice. 21. Reclamantul a menținut creanțele sale. Evaluarea (a) art. 6 din Convenția 22. Curtea reiterează că dreptul la o ședință echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preamblului la Convenție, care declară, în partea sa relevantă, statul de drept să facă parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, ca, în cele din urmă, instanțele să determine o problemă, hotărârea lor să nu fie pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. România , hotărârea din 28 octombrie 1999, Raporturi de hotărâri și decizii 1999-VII, § 61). Acest principiu insistă asupra faptului că nici o parte nu are dreptul să caute o reluare a procedurii doar în scopul unei recereri și a unei noi decizii ale cazului. Puterea instanțelor superioare de a anula sau de a modifica deciziile judiciare obligatorii și executibile ar trebui exercitată pentru corectarea defectelor fundamentale. Pur și simplua posibilitate de două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare. Plecările de la acest principiu sunt justificate numai atunci când sunt făcute necesare prin circumstanțe de caracter substanțial și convingător (a se vedea mutatis mutandis Ryabykh c. Rusia , nr. 52854/99 , § 52, CEHR 2003-X, și Pravednaya c. Rusia , nr. 69529/01 , § 25, 18 noiembrie 2004). 24. Curtea reiterează că art. 6 § 1 asigură tuturor dreptul de a avea orice reclamație legată de drepturile și obligațiile sale civile aduse în fața unei instanțe sau a unui tribunal. În acest mod, acesta încarcă „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a iniția proceduri în fața instanțelor în materie civilă, constituie un aspect. Cu toate acestea, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant permite ca o decizie judiciară finală și obligatorie să fie anulată de o instanță superioră cu privire la o cerere formulată de un oficial de stat a cărui putere de a depune o astfel de cerere nu este supusă niciunui termen, cu rezultatul că hotărârile ar fi putut contesta indefinit (a se vedea Ryabykh , citat mai sus, §§ 54-56). 25. Curtea a constatat o încălcare a „dreptului către instanță” al unei reclamante garantat de art. 6 § 1 din Convenție în multe cazuri în care o decizie judiciară care a devenit finală și obligatorie a fost ulterior anulată de o instanță superioră cu privire la o cerere de către un oficial de stat a cărui putere de intervenție nu a fost supusă oricărui termen (a se vedea, printre alte autorități, Ryabykh citat mai sus §§ 51-56; și mai recent Volkova c. Rusia , nr. 48758/99 , §§ 34-36, 5 aprilie 2005; Roseltrans c. Rusia , nr. 60974/00 , §§ 27-28, 21 iulie 2005; și Kutepov și Anicheyenko c. Rusia , nr. 68029/01 , §§ 49-52, 25 octombrie 2005 . 26. În cazul în cauză, hotărârea din 12 martie 2002 în favoarea reclamantului a fost anulată printr-o revizuire a supravegherii din cauza faptului că Curții de District au aplicat în mod incorect legea de fond. Curtea trebuie să evalueze dacă competența de a efectua o revizuire de supraveghere a fost exercitată de autoritățile pentru a lovi, în măsura maximă posibilă, un echilibru echitabil între interesele persoanei și nevoia de a asigura administrarea corectă a justiției (a se vedea, mutatis mutandis Nikitin c. Rusia , nr. 50178/99, §§ 57 și 59, CEDH 2004-VIII). 27. Guvernul a distins prezenta cerere din cazurile menționate mai sus, având în vedere faptul că procedura de supraveghere-revizuire a fost inițiată de Comisia Serviciului Militar, care este parte în acest caz, mai degrabă decât un oficial de stat. Cu toate acestea, Curtea nu este convinsă că această distincție are o importanță crucială pentru analiza sa. 28. Curtea constată, în primul rând, că o perioadă de timp destul de lungă – aproximativ douăzeci de luni – care a expirat de la data în care hotărârea în favoarea reclamantului a devenit obligatorie până la data la care a fost lansată procedura de revizuire a controlului. Acesta observă că Codul de procedură civilă RSFSR nu stabilește termene pentru depunerea unei cereri de revizuire a supravegherii, permițând astfel contestarea indefinită a unei hotărâri finale (a se vedea Ryabykh , citat mai sus). Procedura de revizuire a supravegherii în acest caz a fost instituită în conformitate cu noul cod de procedură civilă, care a limitat termenul la un an (art. 376 § 2, citat la punctul 15 de mai sus). Cu toate acestea, dispozițiile tranzitorii care reglementează intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă, astfel cum au fost clarificate de Curtea Supremă Plenară a Federației Ruse, au introdus posibilitatea de a depune o cerere de revizuire a oricărei hotărâri care au devenit juridic obligatorii înainte de 1 Februarie 2003 (a se vedea punctele 16 și 17 de mai sus). În acest caz, Comisia a profitat de această oportunitate de a contesta hotărârea în favoarea reclamantului care a devenit obligatoriu cu douăzeci de luni mai devreme. 29. Curtea subliniază faptul că o hotărâre obligatorie și executivă ar trebui anulată numai în circumstanțe excepționale, în loc de a obține o decizie diferită în acest caz (a se vedea jurisprudența menționată la punctul 23 de mai sus). În sistemul juridic rus, motivele pentru anularea sau modificarea hotărârilor de către instanțe de recurs se suprapun în mare măsură cu cele pentru anularea sau modificarea hotărârilor prin revizuire de supraveghere (compară art. 362 § 1 § 4 și art. 387 din codul de procedură civilă). Astfel, ar fi putut fi evitată situația în care hotărârea obligatorie în favoarea reclamantului, dacă Comisia ar fi depus un recurs obișnuit. Cu toate acestea, este remarcabil faptul că codurile ruse de procedură civilă, atât cele ale RSFSR, cât și ale Federației Ruse, au permis unei părți să solicite revizuirea supravegherii, chiar dacă nu au epuizat anterior un recurs obișnuit. În acest caz, Comisia nu și-a exercitat dreptul de a depune un recurs obișnuit și a permis expirarea termenului legal de zece zile fără a contesta hotărârea din 12 martie 2002. Guvernul nu a subliniat nicio circumstanță excepțională care ar fi împiedicat Comisia să expună argumentele sale la Curtea de District sau să utilizeze un recurs obișnuit în timp util. 30. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că, acordând solicitarea Comisiei de a anula hotărârea din 12 martie 2002, Presidiumul Tribunalului din Moscova a încălcat principiul securității juridice și „dreptul reclamant la o instanță” în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, a existat o încălcare a acelui articol. (b) art. 1 din Protocolul nr. 1 31. Curtea reiterează că existența unei datorii confirmate de o hotărâre obligatorie și executivă furnizează beneficiarului hotărârii o „așteptare legitimă” că datoria ar fi plătită și constituie „pozițiile” ale beneficiarului în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Închiderea unei astfel de hotărâri constituie o ingerință în dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor (a se vedea, printre altele, Brumărescu , citat mai sus, § 74, și Androsov c. Rusia , nr. 63973/00, § 69, 6 octombrie 2005). 32. Guvernul a refuzat că a existat o încălcare a drepturilor de proprietate ale reclamantului, deoarece dreptul intern nu a conferit reclamantului o „așteptare legitimată” pentru a primi o pensie sporită. 33. Curtea observă că, în temeiul hotărârii din 12 martie 2002, pensia reclamantului a crescut considerabil. Condamnarea hotărârii aplicabile a frustrat faptul că reclamantul se bazează pe o decizie judiciară obligatorie și l-a privat de ocazia de a primi banii pe care se aștepta legitim să-l primească. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că anularea hotărârii din 12 martie 2002, prin revizuirea supravegherii, a constituit o sarcină excesivă pentru reclamant și a fost, prin urmare, incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 13 din Convenție, că nu a avut niciun remediu intern eficace în ceea ce privește hotărârea Presidium din 20 mai 2004 a Curții orașului Moscova de a anula, cu privire la revizuirea supravegherii, hotărârea finală din 12 martie 2002. 35. Curtea constată că art. 13 din Convenție nu garantează, ca atare, dreptul de a apela la soluții în ceea ce privește o decizie adoptată prin intermediul unei revizuiri de supraveghere și pur și simplul fapt că hotărârea celui mai înalt organism judiciar nu este supus unei revizuiri judiciare suplimentare nu încalcă în sine dispoziția menționată (a se vedea Tregubenko c. Ucraina (dec.), nr. 61333/00, 21 octombrie 2003, și Sitkov c. Rusia) (dec.), nr. 55531/00, 9 noiembrie 2004). 36. Rezultă că plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din convenție. 37. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la diferite defecte procedurale ale audierii în fața Presidium al Curții de Oraș din Moscova. 38. Curtea constată că, după concluzia că a existat încălcarea „dreptului față de instanță” al reclamantului prin aplicarea proceduraui de control, nu este necesar să se ia în considerare dacă garanțiile procedurale prevăzute la art. 6 din Convenția au fost disponibile în cadrul acestei proceduri (a se vedea Ryabykh menționat mai sus, § 59). 39. În sfârșit, reclamantul s-a plâns la art. 14 din Convenție că instanța internă a discriminat împotriva lui. 40. Curtea constată că reclamantul nu a justificat plângerea în temeiul prezentei dispoziții ale Convenției. 41. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenția. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 42. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 43. În ceea ce privește prejudiciile materiale, reclamantul a susținut că, în temeiul hotărârii din 12 martie 2002, pensia sa a fost majorată cu 40% sau cu 3.431 ruble ruse (RUR). Prin urmare, el a afirmat că RUR 99.503.64 a pierdut de la august 2004 la ianuarie 2007, ca urmare a anulării hotărârii de mai sus prin revizuire a supravegherii. El solicită, de asemenea, Curtea să își asigure dreptul de a primi pensia majoră în viitor sau să-i acorde suma forfetară a creșterii de 40% pentru 18 ani în urmă, pe care a determinat-o în termen de numere la RUR 7411.130.56. Reclamantul a lăsat decizia cantității prejudiciilor morale la discreția Curții. 44. Guvernul a considerat că constatarea unei încălcări ar constitui o satisfacție adecvată. 45. În ceea ce privește afirmația privind prejudiciile materiale, Curtea reamintește că, în cazul în care a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că hotărârea în favoarea reclamantului a fost anulată în revizuirea supravegherii. Prin urmare, reclamantul a fost împiedicat să primească banii pe care se aștepta legitim de primire. Prin urmare, a existat o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și cererile reclamantului pentru prejudiciile materiale în măsura în care se referă la perioada din august 2004 până în ianuarie 2007. În ceea ce privește afirmațiile reclamantei în ceea ce privește viitoarea pierdere pecuniară, Curtea consideră că aceste estimări se bazează pe ipoteze extrem de speculative care le învelesc într-o mare incertitudine. Prin urmare, Curtea consideră oportună acordarea unei compensații pentru prejudicii materiale RUR 99.503.64, plus orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă. 46. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul a suferit dificultăți și frustrare din cauza reexaminării supravegherii hotărârii finale în favoarea sa. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, i-a acordat 2.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale (a se vedea Chernitsyn c. Rusia , nr. 5964/02, § 40, 6 aprilie 2006), plus orice impozit care poate fi taxat pe această sumă. Costuri și cheltuieli 47. Reclamantul a solicitat RUR 1000 pentru a acoperi cheltuielile pentru consiliere juridică. Guvernul nu a contestat faptul că acest cost a fost suportat de fapt și rezonabil în ceea ce privește cuantifica. 48. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, reclamantul a prezentat chitanțe care sprijină cererea. Sumele indicate în chitanțe nu par excesive sau irezonabile. Având în vedere informațiile deținute în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma solicitată, plus orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă. Dobânzile implicite 49. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod inadmisibil plângerea privind anularea hotărârii în favoarea reclamantului prin revizuirea de supraveghere admisibilă și restul cererii inadmisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) RUR 99.503.64 (noiprezece nouă mii cinci sute trei ruble ruse șase patru kopecks) în ceea ce privește prejudicii materiale; (ii) 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare; (iii) RUR 1000 (1 mii ruble ruse) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iv) orice impozit care poate fi impozit pe sumele de mai sus; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 14 iunie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului