CASE OF VOLOSKOVA v. RUSSIA

RESPONDENT

RUS

HOTĂRÂRE

01.02.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6 and P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF VOLOSKOVA v. RUSSIA (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE VOLOSKOVA v. RUSSIA (Depunerea nr. 33707/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 1 februarie 2007 FINAL 01/05/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Voloskova v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Loucaides dna Tulkens dna Vajić Kovler Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 11 ianuarie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33707/05) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dna Anna Aleksandrovna Voloskova („reclamantul”), la 8 mai 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl V.I. Tarnarutskiy, avocat care practică în Voronezh. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 13 octombrie 2005, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în Vorozh. La 15 decembrie 2000, Curtea de district Zheleznodorozhny din Voronezh i-a acordat cererile și i-a acordat achitațiile în valoare de 9.176.23 roubles (RUR). Hotărârea nu a fost contestată și a devenit finală la 26 decembrie 2000. La o dată neespecificată a fost eliberată o scrisoare de execuție. Întrucât hotărârea a rămas neexecutată, la o dată neespecificată, reclamantul a transmis scrisoarea băncii debitorului și l-a solicitat să debiteze suma datorată de la contul debitorului, dar banca a refuzat. Apoi a introdus o procedură împotriva băncii care a solicitat daune pentru refuzul său de a executa hotărârea din 15 decembrie 2000. 10. La 17 aprilie 2003, justiția păcii celui de-al doilea circuit al districtului central Voronezh a respins afirmațiile reclamantului din cauza faptului că banca nu a fost de vină în refuzarea aplicării hotărârii din 15 decembrie 2000. Prin apel, hotărârea a fost susținută de Curtea Centrală a districtului Voronezh la 10 noiembrie 2003. 11. În mai 2003, reclamantul a primit RUR 1.168.80 în executarea hotărârii Curții de district Zheleznodorozhny din 15 decembrie 2000. 12. În decembrie 2003, a primit RUR 818.16 și, la 15 decembrie 2005, soldul remarcabil al RUR 7.189.27, completând astfel executarea integrală a hotărârii. În observațiile lor, Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție, având în vedere refuzul reclamantului de a accepta o soluție prietenoasă. 14. Curtea remarcă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cazului, reprezentând că, în anumite circumstanțe, o cerere poate fi, într-adevăr, formulată în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC] (ediție preliminară), nr. 26307/95, § 76, CEDH 2003-VI). Cu toate acestea, aceasta remarcă că această procedură este excepțională și nu este, ca atare, destinată a eluda opoziția reclamantului față de o soluție prietenoasă. 15. În plus, Curtea observă că trebuie stabilită o distincție între, pe de o parte, declarațiile formulate în contextul unei proceduri strict confidențiale de punere în aplicare a procedurilor de punere în aplicare a unei proceduri de punere în aplicare a unui serviciu de confidențialitate (art. 38 § 2 din Convenția și art. 62 § 2 din Regulamentul de procedură) și, pe de altă parte, declarațiile unilaterale formulate de un guvern contestat în cadrul procedurilor publice și adversare în fața Curții (a se vedea Androsov v. Rusia , nr. 63973/00, § 45, 6 octombrie 2005). 16. Cu privire la fapte, Curtea observă că guvernul nu a furnizat orice declarație oficială care să poată cădea în această categorie și care să ofere o bază suficientă pentru a constata acest respect pentru drepturile omului, astfel cum este definit în Convenție, nu o impune să continue examinarea acestui caz. 17. Astfel, Curtea respinge cererea Guvernului de a anula cererea în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cauzei. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚII ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 18. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la nerespectarea prelungită a hotărârii în favoarea ei. art. 6, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânzile generale sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 19. Guvernul a susținut că hotărârea Curții de district Zheleznodorozhny din 15 decembrie Reclamantul a susținut că a păstrat statutul de victimă în ceea ce privește presupusa încălcare a articolului 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în ciuda faptului că hotărârea Curții de district Zheleznodorozhny din 15 decembrie 2000 a fost executată pe deplin, deoarece procedura de executare a luat prea mult timp. Admisibilitatea 21. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea constată că întârzierea în executarea hotărârii în favoarea reclamantului a totalizat aproximativ cinci ani. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun la dispoziție chestiuni similare celor din acest caz (a se vedea, printre altele, Burdov c. Rusia , nr. 59498/00, CEDH 2002-III; Androsov , citat mai sus; și Gorokhov și Rusyayev c. Rusia , nr. 38305/02, 17 martie 2005 . 23. După examinarea documentului care i-a fost prezentat, Curtea remarcă că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea constată că, prin nerespectarea de ani de zile a hotărârilor judiciare finale în favoarea reclamantului, autoritățile interne au privat dispozițiile articolului 6 § 1 din toate efectele utile și au împiedicat-o să primească banii pe care ar fi putut să-l fi așteptat. 24. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul nu a specificat suma pe care a căutat să o obțină pentru prejudiciu material, ci a solicitat Curtea să își ajusteze datoria de judecată cu un coeficient de 150 % din cauza inflației plus RUR 450. A prezentat un certificat de către Departamentul de Statistică a Regiunii Voronezh, care confirmă rata inflației în perioada între ianuarie 1997 și ianuarie 2006. În acest sens, ea a făcut referire la cazul Shestopalova și alții c. Rusia , nr. 39866/02 , § 30, 17 noiembrie 2005. Reclamantul a susținut, de asemenea, că a suferit prejudiciu moral ca urmare a încălcării. Cu toate acestea, nu a specificat o sumă anume și a prezentat calcule destul de confuze. 27. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru prejudiciu material, Guvernul a remarcat, în primul rând, că, în opinia lor, daunele ar trebui determinate numai pe baza circumstanțelor specifice ale prezentului caz. Orice trimitere la jurisprudența Curții în acest sens era irelevantă. În plus, acestea au afirmat că, având în vedere certificatul prezentat de solicitant, suma maximă a compensației pentru prejudiciu material pe care le-ar putea obține în cadrul procedurii interne ar fi RUR 7.353.30. Cu toate acestea, au declarat că nu a depus o cerere de compensare în fața instanțelor interne și, prin urmare, nu a reușit să utilizeze remediul intern disponibil. 28. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru prejudiciu moral, Guvernul a remarcat, în primul rând, că reclamantul nu a specificat suma. Ei au acceptat că ar fi putut fi suferită de dificultăți ca urmare a neexecutării hotărârii în favoarea sa de mai mulți ani. Cu toate acestea, au afirmat că, în cazul în care Curtea constată o încălcare, care ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă (Tolokonnikova c. Rusia , nr. 24651/03, 17 noiembrie 2005). 29. Curtea constată că unele pierderi pecuniare trebuie să fi fost ocazionate din cauza perioadei care au trecut între data în care hotărârea a devenit executabilă și data executării (a se vedea, printre altele autoritățile, Poznakirina , citată mai sus § 34; Makarova și alții c. Rusia , nr. 7023/03 , 24 februarie 2005, § 38; și Shestopalova și alții c. Rusia , citată mai sus § 32 . Având în vedere materialul în posesia sa , Curtea acordă reclamantului 310 EUR pentru prejudiciu material , plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. 30. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit suferință și frustrare rezultată din nerespectarea unei decizii judiciare finale în favoarea sa și că acest lucru nu poate fi compensat în mod suficient prin constatarea unei încălcări. executarea a fost în cauză în acest caz, întârzierea procedurii de execuție și alte considerații relevante. Evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, acordă reclamantului 3000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 31. Reclamantul nu a formulat nicio cerere în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții în termenele stabilite de Curte. 32. În consecință, Curtea nu pronunță în fața acestui cap. Dobânzi implicite 33. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 310 EUR (3 sute zece euro) în ceea ce privește prejudiciu material și 3000 EUR (3 mii euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare, plus (b) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (c) cel de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 februarie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului