CASE OF NEKHOROSHEV v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial;Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property
CASE OF NEKHOROSHEV v. RUSSIA (CtEDO, 2008)
Primă secțiune CAUZĂ DE NEKHOROSHEV v. RUSSIA (Doc. nr. 45017/04) HOTĂRÂREA Strasburg 10 aprilie 2008 FINAL 10/07/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Nekhoroshev v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlarjiyev, Dean Spielmann, Giorgio Malinverni, judecători și Søren Nielsen, secretarul Secțiunii care a deliberat în privat la 20 martie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 45017/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Yuriu Sergeyevich Nekhoroshev („reclamantul”), la 19 noiembrie 2004. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost inițial reprezentat de dl P. Laptev, fostul reprezentant al Federației ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și ulterior de reprezentantul lor, dna V. Milinchuk. La 12 octombrie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1931 și trăiește la Moscova. În noiembrie 2001, reclamantul, un ofițer militar pensionat, a interzis procedurile împotriva Comisiei de Serviciu Militar din Moscova („оеннй комиссариат” – „Comisia”) pentru recalcularea pensiei sale începând cu 1993 pentru a ține seama de faptul că a servit în extremul nord al Rusiei, ceea ce l-a făcut eligibil pentru o pensie mai mare. La 3 decembrie 2002, Curtea de district Tverskoy din Moscova a acordat cererea reclamantului, și-a ajustat pensia cu un coeficient 1.4 și i-a acordat 221 913,54 ruble ruse (RUB) în achiziții. Comisia nu a depus un recurs obișnuit împotriva hotărârii și a devenit obligatoriu și executor la 16 decembrie 2002. La 26 decembrie 2002, acuzatul a executat hotărârea într-o parte cu privire la suma forfetară a RUB 221.913,54. Plățile lunare de pensii au fost calculate pe baza unui coeficient de 1,4 în conformitate cu hotărârea din 3 decembrie 2002 în cursul perioadei de decembrie 2002 până în august 2004. La 3 decembrie 2003, Comisia a depus o cerere de reexaminare a supravegherii, susținând că dispozițiile de drept civil pe care judecata și-a bazat hotărârea nu erau relevante pentru reclamant. La 18 mai 2004, reclamantul a fost informat cu privire la deschiderea procedurii de reexaminare a supravegherii. 11. La 20 mai 2004, Presidium of Moscova City Court a desfășurat o ședință de reexaminare a supravegherii. Acesta a susținut că instanța de primă instanță a aplicat în mod eronat legea de fond, motiv pentru care a anulat hotărârea din 3 decembrie 2002 și a remis chestiunea pentru o nouă examinare. Înainte de anunțarea hotărârii, reclamantul a fost invitat să aștepte în afara instanței de judecată. În același timp, reclamantul a rămas acolo. Hotărârea instanței a fost anunțată reclamantului de către judecător. Reclamantul a primit o copie a deciziei finale la 6 august 2004. 12. La 28 februarie 2005, Curtea de District Tverskoy din Moscova a respins cererea reclamantului de recalculare a pensiei sale. În același timp, instanța a respins cererea Comisiei de recuperare a sumei deja plătite reclamantului în achiziții în temeiul hotărârii din 3 Decembrie 2002, deoarece această redresare nu a fost posibilă în temeiul legii interne. La 10 iunie 2005, Curtea Orașului Moscova a susținut hotărârea privind recursul. II. Codul DIRECȚIONAL DOMESTIC RELEVANT de procedură civilă din Federația Rusă 13. Codul de procedură civilă al Federației Ruse („noul cod”) a fost adoptat la 14 noiembrie 2002 și a înlocuit Codul de procedură civilă RSFSR („ vechiul cod”) la 1 februarie 2003. Acesta prevede următoarele: art. 362. Motivele de anulare sau modificare a deciziilor judiciare de către instanțele de recurs „1. Motivele de anulare sau modificare a deciziilor judiciare de către instanțele de recurs sunt: ... (4) încalcarea sau aplicarea incorectă a dispozițiilor juridice de fond sau de procedură.” art. 376. Dreptul de a se aplica unei instanțe care exercită controlul „1. Hotărârile judiciare care au devenit juridic obligatorii, cu excepția hotărârilor judiciare de către Presidium al Curții Supreme a Federației Ruse, pot fi apelate împotriva unei instanțe care exercită controlul de supraveghere, de către părțile la caz și de alte persoane ale căror drepturi sau interese juridice au fost afectate negativ de aceste hotărâri judiciare. Deciziile judiciare pot fi apelate la o instanță care exercită controlul de supraveghere în termen de un an după ce au devenit legal obligatori...” art. 381. Examinarea unei cereri de revizuire de supraveghere „2. După examinarea unei cereri de revizuire de supraveghere, judecătorul emite o decizie privind – (1) obținerea dosarului în cazul în care există îndoieli cu privire la legalitatea deciziei judiciare... În cazul în care a fost luată o decizie de obținere a dosarului, judecătorul poate suspenda executarea deciziei judiciare până la încheierea procedurii de revizuire a supravegherii...” art. 384. Decizia privind respingerea cazului în vederea examinării în fond de către o instanță de supraveghere „1. O decizie judiciară privind respingerea cazului în vederea examinării în fond de către o instanță de supraveghere trebuie să conțină: (7) o descriere motivată a motivelor pentru renunțarea cazului de examinare în fond...” art. 387. Motivele pentru anularea sau modificarea deciziilor judiciare prin revizuirea supravegherii „Deciziile judiciare ale instanțelor inferiore pot fi anulate sau modificate prin revizuirea supravegherii din motive de încălcare substanțială a dispozițiilor juridice substanțiale sau procedurale.” art. 390. Competența instanței de supraveghere-revizuire „1. După examinarea cazului prin revizuire a supravegherii, instanța poate ... (2) anula decizia judiciară emise de o instanță de prima, a doua sau a unei instanțe de supraveghere în întregime sau parțial și remite această chestiune pentru o nouă examinare; ... (5) caresh sau modificarea hotărârii judiciare emise de o instanță de primă, a doua sau de supraveghere-revizuire și emite o nouă decizie judiciară, fără a respinge chestiunea pentru o nouă examinare, în cazul în care dispozițiile juridice de fond au fost aplicate sau interpretate în mod eronat.” Rezoluția Curții Supreme Plenare a Federației Ruse Rezoluția nr. 2 a Curții Supreme Plenare a Federației Ruse din 20 ianuarie 2003, „Pentru anumite chestiuni care rezultă în legătură cu adoptarea și intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă al Federației Ruse”, cu condiția ca „22. ... termenul [de un an] pentru depunerea unei cereri de supraveghere a deciziilor judiciare care au devenit obligatorii legale înainte de 1 februarie 2003, se desfășoară începând cu 1 februarie 2003.” Reclamantul s-a plâns că actul de anulare și-a încălcat „dreptul către o instanță” în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Partele relevante ale acestor dispoziții se citesc după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... într-un timp rezonabil ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu trebuie să fie privat de posesele sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Admisibilitate 16. Curtea consideră că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că procedura de revizuire a supravegherii în cazul reclamantului a respectat integral legislația internă: cererea de revizuire a supravegherii a fost depusă în termenul stabilit de o parte la procedură în vederea corectării erorilor judiciare comise de Curtea de District prin aplicarea ilegală a dispozițiilor de fond ale dreptului intern. Prin urmare, nu s-a încălcat principiul certitudinei juridice. 18. Reclamantul a menținut afirmațiile sale. 19. Curtea reiterează că dreptul la o ședință echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preamblului la Convenție, care declară, în partea sa relevantă, statul de drept să facă parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, ca, în cele din urmă, instanțele să determine o problemă, hotărârea lor să nu fie pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. România , hotărârea din 28 octombrie 1999, Raporturi de hotărâri și decizii 1999-VII, § 61). Acest principiu insistă asupra faptului că nici o parte nu are dreptul să caute o reluare a procedurii doar în scopul unei recereri și a unei noi decizii ale cazului. Puterea instanțelor superioare de a relua sau de a modifica deciziile judiciare obligatorii și executibile ar trebui exercitată pentru corectarea defectelor fundamentale. Singura posibilitate de a avea două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare. Plecările de la acest principiu sunt justificate numai atunci când sunt făcute necesare prin circumstanțe de caracter substanțial și convingător (a se vedea mutatis mutandis Ryabykh c. Rusia , nr. 52854/99 , § 52, CEHR 2003-X, și Pravednaya c. Rusia , nr. 69529/01 , § 25, 18 noiembrie 2004). 21. Curtea reiterează că art. 6 § 1 asigură tuturor dreptul de a avea orice reclamație legată de drepturile și obligațiile sale civile aduse în fața unei instanțe sau a unui tribunal. În acest mod, acesta încarcă „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a iniția proceduri în fața instanțelor în materie civilă, constituie un aspect. Cu toate acestea, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant permite ca o decizie judiciară finală și obligatorie să fie anulată de o instanță superioră cu privire la o cerere formulată de un oficial de stat a cărui putere de a depune o astfel de cerere nu este supusă niciunui termen, cu rezultatul că hotărârile ar fi putut contesta indefinit (a se vedea Ryabykh , citat mai sus, §§ 54-56). Curtea reiterează că a constatat o încălcare a „dreptului către instanță” al unei reclamante garantat de art. 6 § 1 din Convenție în multe cazuri din Rusia în care o decizie judiciară care a devenit finală și obligatorie a fost ulterior anulată de o instanță superioră cu privire la o cerere de către un oficial de stat sau o parte la procedură, în special atunci când o perioadă destul de lungă a expirat de la data în care hotărârea în favoarea reclamantului a devenit obligatorie până la data în care a fost înființată procedura de revizuire a controlului (a se vedea Roseltrans v. Rusia , nr. 60974/00 , §§ 24-28, 21 iulie 2005; Volkova v. Rusia , nr. 48758/99 , §§ 32-37, 5 aprilie 2005; Ryabykh citat mai sus §§ 51-58; Borshchevskiy v. Rusia , nr. 14853/03, § 41-50, 21 septembrie 2006; Nelyubin v. Rusia , nr. 14502/04, §§ 22-30, 2 noiembrie 2006; Sergey Petrov v. Rusia , nr. 1861/05, §§ 21-29, 10 mai 2007; și Zvezdin v. Rusia , nr. 25448/06, §§ 26-32, 14 23 iunie 2007). 23. Curtea observă că, la 3 decembrie 2002, reclamantul a obținut o hotărâre în favoarea sa, fără recurs împotriva hotărârii și a devenit obligatoriu și executor. Cu toate acestea, la 20 mai 2004, această hotărâre a fost anulată în cadrul procedurii de revizuire a supravegherii, având în vedere că Curtea de District a aplicat în mod incorect legea de fond. 24. Curtea subliniază faptul că o hotărâre obligatorie și executivă ar trebui anulată numai în circumstanțe excepționale, mai degrabă decât în scopul de a obține o decizie diferită în acest caz (a se vedea jurisprudența menționată la alineatele 20 și 22 de mai sus). Faptul că, în acest caz, Presidium nu era de acord cu evaluarea efectuată de Curtea de District nu a fost, în sine, o circumstanță excepțională care justifică anularea unei hotărâri obligatorii și executoare și reluarea procedurii privind cererea reclamantului (a se vedea Kot c. Rusia , nr. 20887/03, § 29, 18 ianuarie 2007). 25. Curtea observă, de asemenea, că, în sistemul juridic rus, motivele pentru anularea sau modificarea hotărârilor de către instanțe de recurs se suprapun în mare măsură cu cele pentru anularea sau modificarea hotărârilor prin revizuire de supraveghere (compară art. 362 § 1 § 4 și art. 387 din Codul de Procedură Civilă). Astfel, ar fi putut fi evitată situația care pune în întrebări hotărârea obligatorie în favoarea reclamantului, dacă Comisia ar fi depus un recurs obișnuit. Cu toate acestea, este remarcabil că Codul Rus de Procedură Civilă, atât al RSFSR, cât și al Federației Ruse, a permis unei părți să solicite revizuirea supravegherii, chiar dacă nu ar fi epuizat anterior un recurs obișnuit. În acest caz, Comisia nu și-a exercitat dreptul de a depune un recurs obișnuit și a permis expirarea termenului legal de zece zile fără a contesta hotărârea din 3 decembrie 2002. Guvernul nu a semnat nicio circumstanță excepțională care ar fi împiedicat Comisia să expună argumentele sale la Curtea de District sau să utilizeze în timp util un recurs obișnuit (a se vedea Nelyubin , citat mai sus § 27-28; Sergey Petrov , citat mai sus § 29; și Zvezdin , citat mai sus §§ 30-31). 26. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că, acordând solicitarea Comisiei de a anula hotărârea din 3 decembrie 2002, Presidium al Curții de Oraș din Moscova a încălcat principiul certitudinei juridice și „dreptul reclamantului la o instanță” în temeiul articolului 6 § 1 din convenție. Prin urmare, a existat o încălcare a acelui articol. art. 1 din Protocolul nr. 1 27. Guvernul a refuzat că a existat o încălcare a drepturilor de proprietate ale reclamantului, deoarece după anularea hotărârii din 3 decembrie 2002, prin reexaminare de supraveghere, nu au existat motive juridice pentru o creștere a pensiei reclamantului. 28. Curtea reiterează că existența unei datorii confirmate de o hotărâre obligatorie și executivă furnizează beneficiarului hotărârii o „așteptare legitimă” a căror datorie ar fi plătită și constituie „poziții” ale beneficiarului în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Înscrierea unei astfel de hotărâri constituie o ingerință în dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor (a se vedea, printre altele, Brumărescu , citat mai sus § 74 și Androsov c. Rusia , nr. 63973/00 § 69, 6 octombrie 2005). 29. Curtea observă că, în temeiul hotărârii din 3 decembrie 2002, pensia reclamantului a crescut considerabil. Condamnarea hotărârii executive a frustrat faptul că reclamantul se bazează pe o decizie judiciară obligatorie și l-a privat de ocazia de a primi banii pe care se aștepta legitim să-l primească. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că anularea hotărârii din 3 decembrie 2002, prin revizuirea supravegherii, a constituit o sarcină excesivă pentru reclamant și a fost, prin urmare, incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la diferite defecte procedurale ale audierii în fața Presidium al Curții de Oraș din Moscova. 31. Curtea constată că, după concluzia că a existat o încălcare a „dreptului față de instanță” al reclamantului prin utilizarea însăși a procedurii de revizuire a supravegherii, nu este necesar să se ia în considerare dacă garanțiile procedurale prevăzute la art. 6 din convenție au fost disponibile în cadrul acestei proceduri (a se vedea Ryabykh) Prin urmare, aceasta respinge această parte a cererii în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 115.200 ruble ruse în ceea ce privește prejudicii materiale. Această sumă reprezintă creșterea de 40% la pensia actuală subpagată la el în trei ani după anularea hotărârii din 3 decembrie 2002, prin revizuire a supravegherii. Guvernul a susținut că nu ar trebui să fie acordată nicio atribuire deoarece afirmația reclamantului a fost respinsă de instanțe interne. 35. Curtea reamintește că, în cazul în care a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că hotărârea finală în favoarea reclamantului a fost anulată în procedura de revizuire a supravegherii. Curtea constată că cea mai adecvată formă de recurs în ceea ce privește încălcarea art. 6 trebuie să se asigure că reclamantul este pus în poziția în care ar fi fost avut în vedere cerințele de la art. 6 (a se vedea Piersack c. Belgia (art. 50), hotărârea din 26 octombrie 1984, Serie A nr. 85, p. 16, § 12, și, mutatis mutandis, Gençel c. Turcia , nr. 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003). Curtea constată că, în acest caz, acest principiu se aplică de asemenea, având în vedere încălcările constatate (a se vedea Dovguchits c. Rusia , nr. 2999/03, § 48, 7 iunie 2007). În acest caz, Curtea reamintește că reclamantul a primit înaintarea pensiei sale la 26 decembrie 2002 și, de asemenea, până în august 2004, o creștere bazată pe un coeficient de 1.4. Cu toate acestea, nu a fost până la 10 iunie 2005 că Tribunalul Orașului Moscova a respins în cele din urmă cererea reclamantului pentru o creștere a pensiei sale, ceea ce înseamnă că anularea hotărârii anterioare a privat reclamantul de la 1,4 coeficient de creștere din august 2004 până la 10 iunie 2005. Având în vedere acest lucru, Curtea a atribuit reclamantului 950 euro în ceea ce privește prejudicii materiale. Costuri și cheltuieli 36. Reclamantul nu a formulat niciun credit pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 37. Prin urmare, Curtea nu atribuie nimic sub acest cap. Dobânzile implicite 38. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declara în mod neîncredințat plângerea reclamantului privind actul de anulare a hotărârii finale în favoarea sa admisibilă și restul cererii inadmisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anulării hotărârii din 3 decembrie 2002, prin revizuirea supravegherii; (a) statul pârât, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, trebuie să plătească reclamantului 950 EUR (noi sute cincizeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile materiale, care urmează să fie transformate în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 10 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Președintele grefierului Christos Rozakis